From: Rosca Ioan (roscai@ERE.UMontreal.CA)
Subject: O marturie de la Pitesti (2) 
Newsgroups: soc.culture.romanian
Date: 1994-02-18 00:56:14 PST 


Nota : Autorul acestei marturii (inedit publicate) a facut 17 ani de 
puscarie pentru vina de a fi fost anticomunist. Pentru eventualitatea ca 
exista cititori care nu cunosc fenomenul Pitesti si in general operatiunea 
de exterminare prin care a fost impus comunismul in Romania tin sa 
precizez ca personajele cosmarului pe care-l veti urmari nu erau 
raufacatori, chiar daca erau detinuti.  La Pitesti a fost incarcerati si 
batjocoriti studentii care s-au opus , au vrut sa se opuna, au parut a se 
opune sau ar fi putut sa se opuna implementarii comunismului.



Inchisoarea Pitesti -Reeducarea (partea a doua)
                   marturia lui Neculai Popa –supravietuitor

" Dupa aceasta scurta introducere voi incerca sa parcurg din nou, in 
masura in care memoria ma ajuta, drumul de la Suceava la Pitesti si 
chinurile suportate in acest penitenciar.
Stirea lansata de Gutu , ajutorul lui Turcanu, ca studentii vor pleca la 
Pitesti m-a bucurat. Tot el ne va spune unde vor pleca muncitorii 
,intelectualii, elevii, femeile, fiind foarte bine informat de catre 
superiorul    sau. Cind am fost intrebati fiecare ce ocupatie avem, desi 
fusesem profesor suplinitor la Gimnaziul Unic din Razboieni, putindu-
ma da drept functionar spre a merge la Aiud, am apus ca sint student 
pentru a merge la Pitesti (eram atunci inscris la Facultatea de Drept din 
Iasi). Doream sa fiu in mijlocul studentilor unde aveam foarte multi 
cunoscuti, aveam incredere in unitatea noastra si speram sa ne organizam 
viata de puscarie in asa fel incit sa ne para cit mai usoara. Speram ca ne 
vom bucura de un regim mai omenesc, la acordarea unor drepturi 
elementare-legatura cu familia, asistenta medicala, dreptul la plimbare 
etc. Speram mai ales la dreptul de a primi carti,hirtie,creioane. Toti fiind 
tineri,cu moralul ridicat, doream din tot sufletul sa folosim acest timp 
pentru pregatirea noastra intelectuala. 

Dar toate acestea s-au dovedit a fi numai niste vise ale noastre, 
demonstrindu-ne ca nu am cunoscut indeajuns comunismul si ca am 
crezut ca in Romania nu se va petrece ceea ce s-a petrecut in Rusia. Nu 
puteam concepe cu mintea noastra tinara ca in tara noastra vor apare 
atitea cozi de topor care se vor vinde rusilor bolsevizati. Credeam ca 
dragostea de Dumnezeu si neam va uni acest popor pentru a rezista 
blestemului cazut asupra lui. Timpul petrecut in inchisoarea de la 
Suceava ne-a facut sa fim mai realisti. Trecutul ne calise, iar prezentul ne 
preocupa mai putin. Toate gindurile noastre se indreptau spre viitor. 
Eram convinsi ca drumul pe care am pornit nu-i de loc usor, ca vom avea 
multe de indurat si ca pentru a ajunge la capatul lui se va cere probabil 
multa jertfa. Aveam experienta a peste un an de puscarie si stiam ca ne 
asteapta vremuri grele. Nadajduiam ca Dumnezeu ne va ajuta sa trecem 
peste toate aceste obstacole si sa iesim cu constiinta impacata ca ne-am 
facvut datoria dupa puterile noastre. Daca fizic eram sub stapinirea calor 
vinduti Moscovei, din punct de vedere spiritual eram independenti si 
aveam incredere ca viitorul este de partea noastra si ca Dumnezeu ne va 
ajuta.
Cu aceste ginduri vom parasi Suceava, dupa ce ni s-a dat mincare pentru 
trei zile si anume: pentru prima  zi o bucata de mamaliga si aproape 100 
gr de brinza, pentru a doua si a treia zi ni s-au dat cite trei cartofi fierti si 
200 gr de piine pe zi. Apoi, sub injuraturile obisnuite, luindu-ne bagajul, 
am plecat spre gara ,unde am fost bagati intr-un vagon duba vre-o suta de 
oameni, din care doar jumatate putea sa stea pe niste banci, ceilalti 
trebuind sa stea in picioare. Din cind in cind se mai faceau schimburi de 
locuri, unii pentru a se mai dezmorti, altii pentru a se mai odihni. Cei 
mai avantajati erau cei care reusisera sa intre pe sub banci.. Conditiile de 
calatoria erau foarte grele. Vagonul avea doua geamuri mici pe care se 
aplicase plasa de sirma deasa, incit aerisirea se facea foarte greu. 
Gardienii care ne insoteau nu voiau sa deschida usa pentru a se mai 
aerisi,pentru ca ajungea la ei mirosul din vagon. WC-ul era intr-un capat 
al vagonului, iar deplasarea din partea opusa spre acesta se facea pasind 
pe umerii celor ce sedeau pe banci. Norocul era ca datorita transpiratiei 
si lipsei de apa WC-ul se folosea destul de rar. Ziua, pentru a nu fi vazuti 
prin gari, eram scosi in afara orasului si tinuti pe o linie moarta ,pina se 
lasa intunericul. Era luna August, iar caldura din vagon devenea 
insuportabila, deoarece acesta era construit din metal iar razele soarelui il 
infierbintau, transformindu-l intr-un cuptor. Toti ne dezbracasem, 
raminind numai in chiloti. Apa ni se dadea numai dimineata si seara cind 
eram dusi in gari, cel mult doua caldari de apa la 100 de oameni. Dupa 
ce elevii au fost debarcati la Tirgsor situatia s-a mai ameliorat, fiind mai 
putina inghesuiala. Dupa trei zile de calatorie in conditiile aratate , am 
ajuns la Pitesti.

Spre deosebire de Suceava, inchisoarea din Pitesti era mai moderna. 
Drumul de la gara la inchisoare l-am facut pe jos , prin mijlocul orasului, 
in plina zi, probabil pentru intimidarea populatiei. La intrare, parca 
pentru a ne avertiza, era scris pe o pancarta mare " Pentru dusmanii 
poporului nu exista nici mila, nici indurare!"

Dupa terminarea obisnuitei perchezitii am fost dusi intr-o camera mare, 
care va ramine in istoria neamului romanesc sub denumirea "Camera 4 
Spital". Aici, spre surprinderea tuturor, am fost intimpinati de catre trei 
studenti veniti de la Suceava , si anume Turcanu Eugen, Negura Ion si 
Onisor Constantin. Toti erau cunoscuti de la Suceava ca initiatori si 
adepti ai reeducarii, fiind dispusi a face orice pentru a fi pe placul 
administratiei. O data cu intilnirea acestora, am inceput a simti ca toate 
planurile ce le facusem incepeau sa se naruie. Am cautat sa ma linistesc, 
cautind un loc pe priciul de scindura, cit mai departe de ei.

Turcanu nu sedea in camera, motivind ca este planton pe sala, dar toti 
ne-am dat seama ca se bucura si aici de un regim special, ca si la 
Suceava.

Am stat in perioada de carantina in aceasta camera , intr-o atmosfera 
destul de grea, dupa care am fost repartizat pe celular, in sectia "munca 
silnica". Celulele fusesera prevazute pentru doua persoane, dar acum se 
introdusesera paturi suprapuse, incapind astfel pina la 8 oameni (se 
dormea cite doi in pat). Paturile erau din metal, iar pe baloturile de tabla, 
in loc de saltea sau scinduri era pusa cite o rogojina. Repartizarea in 
celule a fost facuta tot de catre Turcanu, strecurind cite un turnator 
printre noi. Pentru celulele in care nu a avut de unde sa recruteze 
informatori , avea citiva pe care ii purta dintr-o celula in alta, dupa cum 
dorea el. Acestora noi le spuneam ca "umbla cu ursul". Viata din celula 
era mai accdeptabila decit la Suceava. In celula, in afara de paturi mai se 
afla o tineta fara capac pentru necesitati firesti. Apa ni se dadea cite o 
gamela dupa masa de prinz, cind mergeam sa golim tineta, ocazie cind se 
mai putea folosi WC-ul fara stirea gardianului. Dupa masa de seara ni se 
mai permitea sa luam cite o gamela cu apa , pe care o foloseam numai in 
scopuri igienice, deoarece de baut nu bea nimeni, intrucit ciorbele subtiri 
ii tineau locul. Cind se aduceau gamelele cu apa , trebuia sa mergem 
repede, iar daca se varsa un pic de apa pe ciment era vai de cel in cauza, 
motiv pentru care se venea cu gamela umpluta pe jumatate, de frica 
batailor. Despre sapun, pasta de dinti, periuta , nu putea fi vorba. Pentru 
igiena personala trebuia sa rupem bucati de cirpa di camasi sau haine, iar 
dac eram prinsi cu asa ceva eram batuti cumplit, pe motiv ca se infunda 
WC-ul. Imi amintesc ca Eugen Otparlic, pentru ca in loc de hirtie igenica 
a folosit o bucata de cirpa, a fost batut de gardianul Dima , incit s-a ales 
cu doua coaste rupte, iar peste putin timp a trebuit sa fie trimis la 
sanatoriu TBC din Tirgu Ocna.

Mincarea era foarte slaba, de obicei ciorba de varza sau arpacas, cartofi 
se dadeau mai rar iar fasole foarte rar. Dimineata, la inceput, ni se dadea 
surogat de cafea (orz), apoi terci, mincarea preferata a tuturor. La 
plimbare, din August 1949 si pina la plecarea din Pitesti (august 1951) 
am fost scos de doua ori, exact o data pe an. Am auzit ca in timpul cind 
eu eram la infirmerie, in anul 1951, s-ar fi scos mai des la plimbare.

 La baie eram dusi la doua saptamini, dar acest eveniment devenise cu 
timpul un mijloc de teroare. Indiferent daca era vara sau iarna , cind se 
anunta "pregatirea pentru baie" trebuia sa ne dezbracam complet si sa 
asteptam pina ni se descuie usa. Nu aveam voie sa luam cu noi decit un 
prosop, iar cind plecam din celula, de la etajul II pina la subsol trebuia sa 
fugim. Gardienii ne steptau pe scari, cu cravase sau cozi de matura si ne 
loveau, incit din cauza loviturilor si a frigului fugeam cit mai repede. 
Aceasta bataie era organizata, deoarece la fiecare etaj sefii de sectii ne 
asteptau pregatiti cu cravase si ciomege. Ajunsi la baie, cind intram sub 
dusuri, ori ne frigeam ori apa nu era de loc incalzita. La baie erau 
detinuti de drept comun care manevrau robinetele dupa cum primeau 
ordine. Daca nu eram obligati sa stam sub dus cind apa era prea 
fierbinte,atunci cind era prea rece, inspecial iarna, nu ni se permitea sa 
iesim de sub dus. La baie ni se dadea cite o bucatica de sapun, dar timpul 
pentru baie fiind foarte scurt, de multe ori ieseam cu sapunul pe noi. Din 
aceasta cauza se renunta adesea la folosirea sapunului de teama ca nu 
vom avea timp sa ne curatim de el. Prosoapele le foloseam mai mult 
pentru a ne freca cu ele sub dus, deoarece nu se acorda timp pentru sters. 
Asa uzi cum eram, sub ploaia de lovituri si a frigului, fugeam cit puteam 
pe scari  pentru a ajunge mai repede la celula. De la baie reuseam uneori 
sa furam cite o bucatica de sapun, pe care o foloseam la scris pe fundul 
gamelelor, putind astfel sa mai invatam cite ceva.

Cel mai crud dintre gardienii pe care i-am avut la Pitesti a fost 
Georgescu. Era de o rautate rar intilnita, ceea ce il facea sa spuna ca el 
este platit pentru a ne bate si, dac i se va cere, ne va omori. Se mindrea 
ca este cumatru cu capitanul Iordache de la Securitate si ca el executa tot 
ce i se cere. Nu a avut mult timp posibilitatea de a ne tortura deoarece, 
intr-o dimineata, cind eram la infirmerie, am auzit in curtea de la dreptul 
comun mare galagie. Printr-un geam se putea observa ce se petrecea 
acolo: spre surprinderea mea l-am vazut pe gardianul Georgescu in 
mijlocul detinutilor de drept comun , rugindu-se sa nu-l bata. Unul il 
tundea, iar restul facusera un cerc in jurul lui facind tot soiul de glume, 
in timp ce unii ii mai dadeau cite un picior in fund. Vazindu-l mergind 
cu gamela sa ceara supliment de ciorba, pe linga mila mi-a venit in minte 
un vechi proverb- "Dumnezeu nu bate cu ciomagul".

In dorinta de a-si dovedi fidelitatea fata de conducerea inchisorii, a iesit 
in evidenta si gardianul Dima. Daca nu-l egala in cruzime pe Georgescu, 
s-a evidentiat prin excese de brutalitati, mai ales cind erau si alti gardieni 
de fata; asta l-a ajutat ca nu dupa mult timp sa fie avansat la gradul de 
locotenent (dupa spusele unor detinuti care pretindeau ca l-au intilnit mai 
tirziu).

In iarna anului 1949-1950, ori caldura nu s-a dat, ori caloriferul a fost 
defect, deoarece niciodata nu am simtit incalzire in celula. In aceasta 
iarna am stat cu geamul intredeschis, la propunerea lui Romica 
Butusianu, hotarind sa avem cel putin aer daca nu avem caldura. 
Dormeam cite doi in pat , punind o patura pe asazisa rogojina si cu 
cealalta ne inveleam. Eu dormeam cu Otparlic E. in acelasi pat si toata 
noaptea stateam cu spatele unul la celalalt pentru a ne incalzi. Din cauza 
frigului, puneam peste patura tot ce consideram ca ar putea tine caldura: 
haine, prosoape, batiste, ciorapi. 

In prima celula imi amintesc ca am stat cu : Romica Butusianu, Eugen 
Otparlic, Popsa Ion (care au fost trimisi la sanatoriul TBC Tirgu Ocna) 
cu C.Valeanu (fost coleg de clasa in liceu si mort dupa eliberare) si cu 
N.Stratulat. La inceputul primaverii, dupa plecarea unora la Tirgu Ocna, 
am fost mutat in alta celula, unde imi amintesc de Stefan Singeap din 
partile Botosanilor si Gh. Costea din jud. Bacau, fost coleg de liceu. La 
prima vedere m-am bucurat, deoarece intilneam oameni noi, putind astfel 
sa mai aflu ceva vesti care nu erau cunoscute in prima celula si sa le 
spun pe ale mele. Pentru a nu ne pierde timpul in zadar, in fiecare celula 
se facea un program de povestiri; s-au tinut diverse lectii la care trebuia 
sa participe fiecare dupa cunostintele si posibilitatile sale. Intrucit nu 
aveam dreptul la carti, incepusem sa regret ca nu m-am declarat profesor 
pentru a ajunge la Aiud, unde as fi avut de invatat multe de la cei mai in 
virsta. Imediat dupa schimbarea celulelor, primul lucru ce trebuia facut 
era sa descoperim eventualii informatori. Acestia trebuiau depistati 
pentru a sti de cine trebuie sa ne ferim si pentru a incerca sa-i convingem 
sa renunte la aceste fapte detestabile.

Totusi, daca se urmarea cu atentie viata din celula, se putea observa o 
sfortare pentru a se pastra o atmosfera mai vesela. Se auzise ca un 
student dobrogean, Serban, cind mergea la baie, s-a aruncat de la etajul 
II, printre scari murind pe loc cind a ajuns la subsol. Se parea ca nimeni 
din celula nu stia precis cum s-a intimplat si nici cauza sinuciderii.

Dupa o noua schimbare prin celule , spre sfirsitul lunii august 1950 a 
avut loc mutarea tuturor de la sectia munca silnica din celular, la subsol, 
in trei camere mari. Eu am fost repartizat in camera nr.3 impreuna cu 
peste 30 de oameni, din care imi amintesc doar de urmatorii : Magirescu 
E.,Apavaloaie C., Hutuleac I., Bordeianu D., Grigoras ?., Ungureanu 
V.,Popescu paul, Tufeanu M., Olteanu Gh., Dumitrescu ?, Bandu 
P.,Cretulescu M., Andriesan Gh., Moroianu C., Gheorghies ?, Juberian 
C, Zaharia N. Tudose P., Pandureanu Aurel, Pintilie I., Maxim Vasile., 
Petrovanu Miron.,Popa N.,Gheorghiu Gh., Sirbu Ionita, Proistosescu R., 
Cojocaru R., Clocotici S., Mitan V.. Cred ca au fost si altii dar nu-i mai 
retin. Printre cei cu pedepse mai mari au fost adusi si citiva cu 
condamnari mai mici, de la sectiile corectie sau temnita grea. 

Aici am intilnit vechi cunostinte sau prieteni, prilej spre a ne povesti 
multe.  Camerele erau mult mai bune, deoarece in loc de paturi de fier 
am gasit priciuri mari din lemn si, cu toate ca nu existau saltele sau cel 
putin rogojini mai bune , se putea dormi acum mai omeneste, punind 
jumatate din patura sub noi, iar cu restul ne inveleam. Desi paturile erau 
vechi, uzate si murdare, eram bucurosi ca avem posibilitatea de a dormi 
singuri sub o patura. Dupa citeva zile, in care ne-am putut spune unul 
altora ceea ce aveam de povestit, viata a inceput sa intre in normal 
Timpul se scurgea mai usor , dar mizeriile si injuraturile gardienilor ne 
amarau sufletul. Deosebirile de idei politice sau grupari din care facusem 
parte fiecare disparusera. Toti ne simteam uniti prin lupta comuna ce o 
incepusem impotriva comunismului. Parea curios cum unele prietenii 
vechi se destramau, in timp ce altele noi le luau locul. Nu ne asteptam ca 
in curind vom avea mari dezamagiri.

In ultimul timp mincarea se mai imbunatatise, incepusera sa dea mai des 
fasole, uneori chiar carne. Desi burta de vita era foarte prost spalata, 
gasindu-se des balegar in ea , ne bucuram cind ii simteam mirosul pe 
sala.  Unii ajunsesera sa spuna cu mare precizie ce fel de mincare vor 
primi numai dupa mirosul ce venea prin vizeta di celalalt capat al 
puscariei. Aveai impresia ca timpul si-a schimbat cursul si ca mergem 
din nou catre epoca de piatra. Mirosul, auzul se dezvolta, in timp ce 
gustul, sau senzatia de respingere a ceea ce nu este bun sau curat incep a 
se atrofia. Resturi de balegar de la o mincare de burta, o musca sau un 
gindac in ciorba, ori altceva care in conditiii normaleiti provoaca greata, 
incepe sa dispara, totul parind ceva firesc. Foamea incepuse sa puna 
stapinire pe noi si sa roada din acea sensibilitatea specifica omului. Multi 
preferau mincarea cu copite de vita in locul burtii, deoarece dadea parca 
un gust mai placut arpacasului. Dar s-a intimplat ca in urma mincarii cu 
copite aproape toti sa ne imbolnavim de diareee, copitele fiind vechi. 
Intr-o seara , primind iar arpacas cu copite, toata lumea de pe sectie s-a 
imbolnavit de diaree. Desi aveam in camera doua hirdaie, se formase 
rind pentru a le folosi. Multi si-au facut nevoile pe ei. Cind hirdaiele s-au 
umplut, unii au fost nevoiti sa-si faca nevoile pe ciment. Se batea la usa 
la toate camerele cerindu-se permisiunea de a goli la WC hirdaiele, dar 
nu s-a deschis nici o celula. Dimineata am observat prin vizeta cum cei 
de la camera 4 ieseau cu gamelele pline de materii fecale pentru a le 
varsa in Wc. De atunci nimeni nu a mai mincat copite.

In preajma zilei de 1 decembrie 1950 s-a dat de doua ori cite o bucata de 
crenvust. Acest eveniment a dat nastere la tot felul de speculatii. Unii 
sperau intr-o imbunatatire a regimului, altii sustineau ca este o urmare a 
unor evenimente internationale, in timp ce o alta parte preziceau o vizita 
mai importanta si-si faceau planuri de ce ar trebui sa raportezesi se cerea 
sa luam cu totii o pozitie comuna. Unii insa au mincat crenvustii a doua 
zi; stiau ei ceva si de aceea nu au indraznit sa-i manince.   "