Domnule Bazu,
Reactionez cu intirziere si telegrafic la mesajul dv., din cauza crizei de timp.
Programul crestin democrat pe care l-ati propus in "Societatea de miine" a aparut intr-
un context interesant, imediat dupa ciocnirea intre pledoariile pro-socialiste ale domnului
Apahideanu si pro-liberale ale domnului Portocala si dupa mesajele mele ce semnalau
perplexitatea conditiei politice a omului.
Cred ca ar fi bine sa iesim din aceste pledoarii paralele si sa incropim un dialog.
Doctrina crestin-democrata completeaza un triunghi interesant, impreuna cu polii
socialist si liberal. Ea incearca sa dea un raspuns frontal la problema pe care celelalte
doctrine mai curind o eludeaza (fiecare in felul ei) si pe care eu am semnalat-o
comentind paradoxul prizonierilor.
Cum poate cineva sa fie bun, cinstit si generos atunci cind asta aduce avantaj maxim
celor care abuzeaza de bunatatea lui? Cum sa faci ca bunatatea, fasta pentru comunitate,
sa devina contagioasa in ciuda caracterului ei paradoxal la nivel individual ? Cum sa eviti
ca generosul sa fie explotat perfid dar in acelasi timp ca frica de perfidie sa nu-l
determine sa renunte la bunatate?
Asa cum am mai semnalat, consider formal , ipocrit, subtire- raspunsul socialist la
aceasta problema fundamentala. Mistica atee a dreptatii sociale nu are nici consistenta
conceptuala si nici confirmare practica.
Am trait cu totii o incercare de implementare cu bita a ideii de tovarasie , de
domesticire intru camaraderie.Am vazut ca egoismul isi gaseste supapele in lagar, ca se
poate profita odios de o pseudo-solidaritate impusa
prin decret. Ca in spatele indemnurilor colectiviste se ascunde perfect o capusa profitoare
iar unii tovarasi ajung mai Tovarasi decit altii… etc. Statul socialist e o excelenta masina
de explotare, camuflata.
Voi reveni in alt cadru asupra vizunii socialiste, dar va semnalez aici exercitiul de
utopie morala.
Resping desemenea ipocrizia si cinismul solutiei liberale. Teoria miinii invizibile care
ar echilibra magic egoismele dezlantuite (chiar stimulate!) nu are nici mult sens, nici
reala confirmare.
Tezele teoretice liberale acopera nedreptati crase, eludeaza faptul ca jocul economic al
pietei e masluit , profitorii putind trisa proportional cu puterea lor, amplificindu-si ilicit
avantajul si facind imposibila o echilibare. Statul, arbitru corupt, e folosit tocmai pentru a
mentine regulile jocului in dezavantajul pestilor mici.
Liberalismul e (paradoxal) anti-libertar: are nevoie de paralizarea legala a victimelor
mafiei cistigatoare. El propune slugilor din ferma animalelor consolarea ca stapinii sint
buni gospodari, se ascunde sub teza ca se maninca bine intr-o ferma in care toata lumea
munceste pe rupte, ca si cum nu s-ar minca bine si fara capusa
intretinuta. Explotarea neo-coloniilor si alte supape ascunse intretin viabilitatea
sistemului de explotare.
Voi reveni in alt cadru asupra vizunii liberale, acum va semnalez doar exercitiul de
diversiune.
Formulez aici insa rezervele mele fata de riscurile de ratacire in utopie si diversiune a
solutiei crestin-democrate.
Nu impartasesc teza socialista ca o mistica amorala a muncii cinstite si a interesului
colectiv ar putea substitui morala bazata pe credinta si iubire. Nu-mi asum nici critica
liberala care transforma constatarea ca oamenii sint egoisti- intr-o lege imuabila,
respingind ca absurda speranta de a-i emancipa. Exista "utopii" care ar putea fi depasite
printr-o schimbare profunda de atitudine.
Tentativa crestin-democratilor de a pune la baza societatii iubirea si respectul profund
fata de celalalt, mi se pare deci frumoasa si legitima. E (pe linga interesul pentru succesul
revolutiei anticomuniste) motivul pentru care am fost aproape de PNT-CD in anii 1990-
1992.
Nu voi vorbi aici despre dezamagirile care m-au indepartat, legate de prestatia
lamentabila a conducatorilor PNT-CD. Ci voi ramine in dilema prizonierilor, explicindu-
va de unde vine distanta doctrinara intre mine si acest partid.
Dificulatile s-au manifestat chiar de la inceput, nu am putut intra doi ani in PNT-CD (in
ciuda unor importante actiuni si valori comune) datorita raspunsului dat de crestin-
democratie problemei binelui, adevarului si dreptatii, bazat exclusiv pe revelatia Biblica.
Nu gaseam loc, in acest PNT fundamental religios pentru un om care nu a gasit Sensul,
care cauta inca sa-si astimpere setea.
Situatia e paradoxala si trebuie sa ma explic atent (probabil ca acest text e prea scurt, dar
risc).
Si eu sint un mistic, in sens abstract (a se vedea Plotin, ca aluzie). Nu pot supravietui
intr-un spatiu interior nepolarizat de credinta. Inteleg structurile materialist- pragmatice si
nu le contest legitimitatea, dar eu sint construit in jurul setei de sens si nu as supravietui
absentei sale. Simpatizez deci structurile religioase, cu care am in comun dorul- dar nu
le impartasesc certitudinile, caci nu am intilnit revelatia. Intuitia de adevar, bine,
justitie, cinste, frumusete trece insa la mine dincolo de toate dezamagirile in fata unor
realitati imperfecte si de nereusita unei fundamentari filozofice sau religioase.
Visez si eu o societate in care oamenii urmaresc simultan binele individual si comun.
Dar sint constient de tensiunile inevitabile, de paradoxalitatea altruismului , de riscurile
de elucubratie. As dori deci o solutie bazata pe echilibru intre transfigurare si luciditate,
un continent nou dincolo de oceanul perplexitatii, vaccinat de utopie,
un mit socio-politic calit prin deconstruire si refacere.
Cred ca socialismul si liberalismul pot ataca prea usor o teorie bazata pe o chestiune atit
de ipotetica (pentru mine) ca Dumnezeul bibliei. Sint atit de mistic incit nu mi-as baza
credinta in Bine (pe care o pot mentine usor ca ipoteza, ca intuitie primitiva) pe credinta
in Dumnezeu sau in Isus (binele ar fi doar un corolar cu izvoare incerte pentru mine ).
De aceea nu as propune asezarea politicii pe temelie religioasa ci m-as multumi cu o
mistica directa a Binelui. Doresc ca credinta in adevar si justitie sa nu fie capitalizate de
nici o dogma.
Mi-e frica de asta, caci s-a dovedit in istorie cit de mica e distanta dintre convingere si
siluire,dintre iluminare si manipulare.
Credeti ca daca dumnezeul biblic nu exista, nu mai sint motive sa fim buni ? Sau nu
puteti nici macar concepe o astfel de alternativa?
Daca aceste intrebari vi se par inoportune, va rog sa-mi explicati macar care e locul pe
care l-ar avea in proiectul dv. de societate un om nereligios?
Ioan Rosca, 24 decembrie 2003