De : Ioan RoscaDate : Jeudi 19, Février 2004 4:32 Objet : Manipulare prin discurs despre manipulare Consider textul de mai jos un excelent exemplu de neo-parsivenie "analitica". Aflam din el prin ce prisma ar trebui sa privim realitatea din Romania ca sa ne deconstruim luciditatea dureroasa. Se poate manipula si perorind despre manipulare. Ioan Rosca Manipularea publica Sorin ROSCA STANESCU Motto: Inainte de a deveni istorie si chiar de a se intampla, multe evenimente majore sunt pregatite in laborator Urmarim, in acest an, cea mai interesanta, inteligenta si dura competitie intre tehnologii performante de manipulare publica din cate le-au fost date romanilor in istorie. Daca inainte, imperiile si statele puternice isi puneau la incercare influenta, de regula zdranganind din arme, pentru desemnarea ca domnitor a unuia sau altuia dintre favoriti, astazi aceasta "afacere" nu se mai face cu otozbirul, ci prin persuasiune, pe calea convingerii electoratului. Sunt utilizate in acest scop marile companii de strategie electorala, nota de plata urmand a fi achitata nu de catre guverne straine, ci chiar de catre cetatenii romani. Aceste companii, pentru a reusi sa manipuleze electoratul in directia dorita, sunt obligate sa inceapa prin a-i determina pe jucatorii politici sa adopte anumite tipuri de comportament. Si nici acest lucru nu este suficient. Fie si numai din nevoia de coerenta staff-ul electoral va fi si el dresat si invatat sa "danseze" in acelasi fel. In ultima instanta, in acest an electoral, sub influenta strategilor de imagine vor fi operate schimbari chiar in politica unor partide. Aceste schimbari isi vor produce efectele si in viitor. Cercetari sistematice de piata, in perioada celor patru ani de mandat, pot conduce la ajustarea sistematica a politicilor guvernantilor, dar si la modificari in comportamentul democratic al diferitelor segmente ale populatiei. Acest drum lung si complicat de la cauza la efect este marea provocare care sta in fata firmelor straine de consultanta care se confrunta intr-o Romanie devenita, deloc intamplator, tara-tinta. Din Statele Unite, pentru PSD, opereaza una dintre cele mai redutabile firme de consultanta Greenberg-Carville-Shrum-GCS, avandu-l la pupitru pe faimosul Tal Zilberstein. Acesta va face pereche cu Viorel Hrebenciuc, un autodidact care a reusit sa se remarce drept cel mai iscusit strateg intern. Tandemul este specializat in "ocuparea oraselor". Ceea ce inseamna ca centrul de greutate al campaniei va fi pus pe localitatile de tip urban, populatia de la sate urmand a fi manipulata, in special, prin intermediul programelor de televiziune. Putem sti, inca de pe acum, ca PSD va incerca sa evite o campanie personalizata care nu l-ar avantaja nici pe Adrian Nastase si nu ar aduce prea multe puncte pozitive nici baronilor locali care se vor inscrie pe lista. Alaturi de PRM se va alinia, am deja o certitudine in acest sens, firma israeliana Arad Communication Group, printr-un alt celebru strateg, Eyal Arad. Acesta se va dedica, in exclusivitate, candidatului prezidential, stiut fiind faptul ca maximalizarea performantelor lui Corneliu Vadim Tudor va fi de natura sa tracteze partidul si sa-l conduca la un scor superior. Campania va fi extrem de personalizata, Eyal Arad incercand sa valorifice la maximum charisma si viteza de reactie ale lui Vadim. Acesta isi va provoca adversarii la confruntari directe care insa ii vor fi refuzate, din motive tactice. Spre deosebire de campania PSD, mult mai costisitoare pentru ca vizeaza intregul partid, campania PRM va avea la baza o reteta care va fi parafata saptamana viitoare si care nu va depasi probabil 2 milioane USD. Pentru Lia Roberts, Dick Morris, omul - companie, va actiona in forta, utilizand tot mijloacele unei campanii personalizate mai convenabila, mai eficienta, pentru clienta sa. In ceea ce priveste costurile a fost avansata o cifra de sapte ori mai mare decat cea subscrisa pentru Corneliu Vadim Tudor. Daca Tal Zilberstein trece drept favorit in cucerirea oraselor, Dick Morris va face recorduri in privinta turneelor electorale in tara. E tot ce putem presupune daca luam in calcul performantele sale anterioare. Atat Dick Morris cat si Eyal Arad vor incerca sa declanseze curente de opinie care pot produce rasturnari spectaculoase de scoruri, in timp ce Tal Zilberstein va incerca sa impiedice aceste fenomene. In ceea ce priveste Alianta PNL-PD, ea fie se va baza pe combinatia, aparent americana, in realitate autohtona, propusa de Calin Popescu Tariceanu, numita Gant & Sterling Consulting, fie va apela, in ceasul al doisprezecelea, tot la un consultant american. Probabil ca Theodor Stolojan se deplaseaza in Statele Unite nu numai pentru probleme personale de sanatate, ci si pentru sanatatea campaniei sale electorale. In absenta unui strateg electoral, comparabil cu ceilalti trei, Alianta PNL-PD este pierduta, iar Theodor Stolojan isi poate vedea pulberizat bazinul electoral. In lumea moderna alegerile se castiga nu cu tancul si nici cu furtul, ci prin persuasiune. Prin sensibilizarea si atragerea cetateanului de partea ta. Utilizarea, in acest scop, a tacticilor electorale sofisticate, a tehnologiilor avansate conduce, fireste, la efecte de manipulare publica. Care face parte din exercitiul real al democratiei.