De:  Ioan Rosca   
Date:  Jeudi 10, Juin 2004  4:12  
Objet:  Ziaristica pe Noua linie, parsivitate cu ton expert

http://www.adevarulonline.ro/index.jsp?page=articol&article_id=85261 
Tentativa de spargere la Banca Nationala 
 
A fost nevoie de doar cateva minute pentru ca statutul Bancii Nationale 
si fragila sa independenta sa fie aruncate in aer. La initiativa a trei 
senatori (doi pesedisti si un peremist), in Senatul Romaniei a avut loc 
o grava si periculoasa manevra de subordonare politica a Bancii 
Nationale. O manevra ce incalca una din cele "zece porunci" ale Uniunii 
Europene - independenta totala a bancii centrale - subminand 
credibilitatea Romaniei in ochii Europei si ai intregii comunitati 
financiare internationale. Marti seara, intr-o sedinta la care nu au 
chemat nici un oficial al bancii centrale, senatorii au votat doua 
amendamente ce pericliteaza autoritatea singurei institutii abilitate sa 
stabileasca politica monetara a Romaniei: au adus bugetul de venituri si 
cheltuieli al BNR la mana Parlamentului si au dat Curtii de Conturi 
dreptul de a controla "operatiunile desfasurate de BNR care influenteaza 
resursele financiare ale statului si sectorului public, inclusiv 
executia bugetului de venituri si cheltuieli". Adoptand cele doua 
amendamente, Senatul Romaniei face abstractie de un fapt esential: Banca 
Nationala nu este o institutie publica si nu consuma nici un leu de la 
bugetul de stat, adica din banii contribuabililor. Banca Nationala are 
un statut ce nu poate fi comparat sau asimilat nici unei alte 
institutii: este banca centrala si atat. Unicul sau obiectiv este, prin 
lege, stabilitatea preturilor, iar resursele sale financiare nu pot fi 
cheltuite, potrivit legilor si practicii internationale, decat strict in 
scopuri legate de politica monetara. Ca urmare, bugetul de venituri si 
cheltuieli al bancii centrale nu poate fi subiect de talcioc 
parlamentar. Sa ne imaginam ce s-ar intampla daca banca centrala ar fi 
obligata sa-si limiteze cheltuielile cu dobanzile platite pentru 
atragerea de depozite de la banci dupa cum ii dau voie politicienii? 
Efectul ar fi dezastruos! Inflatia ar risca sa o ia razna, si o data cu 
ea si economia. Explicatia economica este simpla: daca banca centrala nu 
ar avea suficiente resurse pentru a plati dobanzile cerute de piata - 
caci, teoretic, vrem economie de piata - nu ar putea atrage surplusul de 
lichiditate care, neavand acoperire in bunuri si servicii, ar provoca 
automat cresterea preturilor. Si atunci, tot politicienii ar chema banca 
centrala la raport, acuzand-o ca nu si-a atins obiectivul de mentinere a 
stabilitatii preturilor. Desigur, acesta este doar un exemplu, din 
paleta compromisurilor si targuielilor ce ar decurge din subordonarea 
financiara a BNR. In toate tarile europene, banca centrala este cea 
care-si stabileste bugetul de venituri si cheltuieli, prezentand in fata 
Parlamentului un raport anual asupra propriei activitati. Dorinta de 
subordonare a BNR capata conotatii aiuritoare prin celalalt amendament, 
respectiv prin aducerea Curtii de Conturi in postura de a judeca 
valabilitatea si eficienta politicii monetare a Romaniei. Caci la o 
astfel de aberatie s-ar ajunge daca numita Curte - ai carei conducatori 
sunt alesi de Parlament, dar propusi de partidele politice - ar controla 
operatiunile desfasurate de BNR. Cum ar fi daca un functionar al Curtii 
s-ar trezi ca o dobanda de 20,75 la suta platita de BNR bancilor 
comerciale (pentru depozitele atrase) este prea mare si, ca atare, ar 
"amenda" BNR, acuzand-o ca astfel cheltuieste prea multi bani diminuand 
profitul si impozitul cuvenit statului. Politica monetara ajunge astfel 
la mana si judecata unui functionar al Curtii, fapt de neimaginat in 
orice tara occidentala. "Senatul a gresit grav: a votat un articol ce 
consacra independenta Bancii Nationale pentru a fi in consens cu normele 
si cu practica Uniunii Europene si apoi l-a anulat votand un alt articol 
ce prevede aprobarea de catre Parlament a bugetului de venituri si 
cheltuieli al BNR", ne-a declarat consilierul BNR Adrian Vasilescu. El 
si-a exprimat increderea ca "aceasta discordanta va fi indreptata de 
Camera Deputatilor", avertizand ca, altfel, riscam sa ne intoarcem prin 
anii 1992-1993, cand s-a propus ca Parlamentul sa aprobe cursul valutar! 
"Ca sa nu fie nici o confuzie precizez: independenta BNR inseamna intai 
si intai prerogative depline in politica monetara. In proportie de 92-93 
la suta, bugetul BNR inseamna cheltuieli pentru aplicarea politicii 
monetare. Potrivit Senatului, ce ar trebui sa facem? Sa inchidem piata 
monetar-valutara? Caci politica monetara se infaptuieste numai in 
conditii de piata", a conchis Vasilescu. Ceea ce s-a intamplat marti 
seara in Senat este apogeul nefast al numeroaselor tentative de aducere 
a bancii centrale sub controlul partidelor la putere. Votul senatorilor 
contrazice zeci de ani de experienta a unor state ce au inteles ca 
independenta bancii centrale este un element vital al unei economii 
viabile si ca luciditatea politicii economice nu poate fi subjugata 
prostitutiei politice. 
 
Adina SADEANU