Egalitate sau dreptate- un dialog cu Nicolae Tudor

Nicolae Tudor 19.12.13

Rolul intelectualităţii este de a ţine sub observaţie viaţa cetăţii şi de a o critica. Elita cea făcătoare de opinie trebuie să născocească modalităţi de a contracara răul instalat în ţară încurajând îndoiala poporului nicidecum să devină ignorantă, cu atât mai mult să se polarizeze susţinând microbist ceea ce nu este de susţinut, cu scuza „n-am chef să fiu şi proletar şi telectual pe stomagu gol şi stresat că din muncă cinstită nu am bani de mâncare pentru o lună.” În "Procesul de la Nuremberg" judecatorii acuzaţi s-au scuzat că au acceptat să fie cu răul (cu Hitler) ca o tranziţie, până îşi revenea ţara, dar s-au trezit că răul a devenit un mod de viaţă. Titu Maiorescu observa, cu mult înainte, că „avem instituţii fără fond, avem abisul care ne desparte de popor”. Adevăratele valori ale gândirii reprezintă osatura morală pe care trebuie să se sprijine organismul unei naţiuni. Numai că realitatea arată un fenomen de separare şi sfâşiere: elitele, cu sau fără papion, şi-au abandonat vocaţia trecând în penumbra nocivului anonimat, sau se rup definitiv de seminţie şi se grupează în caste, inventează limbaj, ţinute şi merticuri greu de mimat de cei neştiutori, încât cei mulţi au ajuns abandonaţi şi încurajaţi cu cinism să se dezvolte în matricea animalică. Pe internet se strigă: "elita e coruptă şi va fi coruptă mereu!" Fiindcă ea, azi, critică fără dinţi dinozaurii momentului, latră fără muşcătură, dar se sfâşie între ei pentru câţiva dolari în plus. Creierele au refuzat să-şi îndeplinească menirea de adevăraţi iluminatori ai beznei în care România a fost aruncată, oricât de putină lumină ar fi fost, şi au preferat tăcerea raţiunii şi oportunismul care nu riscă, nu transpiră şi nu stropeşte pe nimeni. Elita - calitatea aceea umană compusă din înzestrări alese, temeinic cultivate în numele emancipării rasei umane şi care are intuiţia performanţei aducătoare de bunăstare-, n-a înţeles că ea este „expresia nevoii de elite a organismului social, proiectia unui afect comunitar” (Vasile Mirăuţă). Ea pare să aibă iluzia unui creştinism al elitelor, se vrea introvertită într-o “biserică interioară”, astfel, intelectualul să fie singur cu Dumnezeu, când trebuia să genereze maselor o anumită sensibilitate faţă de virtuţile sale devenind permanent garantul competenţei. În fapt, lăsându-se cumpărată, actul intelectual s-a dovedit complicele unui act de manipulare total lipsit de valenţele conştiinţei, prin care se face totul să compromită sau să nu se ridice în arena confruntărilor vreun mesaj capabil de a trezi victimele la rezistenţă. Aceasta a dus la instalarea neîncrederii şi lehamitei generalizate. Elita se face vinovată de decăderea socială a fiinţei umane şi de blocarea evoluţiei acesteia de la stadiul om-animal la om-raţional. Şi aşa va fi mereu dacă, acela care este înzestrat cu gândire multă nu realizează că trebuie să subordoneze liderul şi să devină factorul decizional. Va gândi degeaba. Un lider este un om cu trăsături specifice de influenţă a maselor, definitorii fiind şarmul sau forţa capabilă să obţină un câştig imediat, dar structura sa esenţiala este caracterizată de superficialitate, întrucât dumnezeirea nu se poate dezvolta într-un corp conectat la bogăţie, relaţii, interese de grup (o îmţelepciune învaţă „să fii comun, dacă vrei să discuţi cu toată lumea”.) Intelectualul autentic slujeşte principiul, armonia, echilibrul, are în grijă tot omul şi nu doar potenţaţii zilei sau extincţia sa; el este incapabil de a produce suferinţă fiinţelor vii, cu atât mai mult nu le mănâncă. Este dovedit însă că inteligenţa sa, cu cât este mai stufoasă, cu atât nu-l ajută să ajungă înţeles de urechea naţiei. Nu de puţine ori omul inteligent este dat la o parte (liderul se fereşte de genii, se face frate cu ele doar să-l treacă o punte) sau este adus la scârba de a renunţa singur la poziţia de influentor al deciziei (vezi Andrei Pleşu). Florin Otrocol, un intelectual de marcă, urăşte „astă viaţă, pentru simplu motiv că este un compromis; câtă mediocritate în toate!” Scriitorul Alexandru Petria mărturisea recent, ca pe un eroism: „Personal, am încercat să fiu echilibrat, să nu înghit nici o manipulare. Ăsta-i rostul unui intelectual normal, să afirme doar ce crede.” Da, este nevoie ca intelectualul rasat să se elibereze refuzând a mai fi claunul/ sluga/ supusul/ consilierul liderului. Stă în puterea lui să creeze o structură în care liderul îi devine subordonat. Mircea Vintilescu, liderul unei societăţi civile, recunoaşte că „multor intelectuali cu bun simţ le este realmente jenă să se transforme în exponenţii colectivităţilor în care trăiesc”. Analiştii se rezumă la a privi îngroziţi preţurile şi să spună: "N-au cum să mai crească, fiindcă piaţa-i îngheţată de criză”. Sindicalistul Vasile Marica recunoaşte: "Tata mă ceartă că m-a dat la şcoală degeaba, că nu fac nimica pentru el!" Iar guvernanţii au devenit toţi nişte „păcălici”, deoarece declară că fac totul, dar “totul” înseamnă aproape nimica. Jena adusă în discuţie este departe de a fi reală, obsesia propriei importanţe a dus la o aroganţă deplină, exact opusul chemării, indusă şi accentuată sau preluată prin mimetism admirativ, pare singura formă de adresare pentru presupuşii intelectuali, masteranzii care nu ştiu să scrie corect româneşte. Dacă ai de spus ceva de interes general, nu degaja prin toţi porii, un dispreţ imens pentru „prostime”! Pretenţia că muncesc cu mintea - “Mircea, fă-te că lucrezi”-, concepând strategii pe care doar trebuie să le culeagă politicienii, pentru a ne merge tuturor mai bine, e mai periculoasă decât ghidajul extern. “Impostura (sau pe aproape, uneori e doar superficialitate imposibil de depăşit pentru că sunt prea ocupaţi cu… socializarea), lipsa de asumare a răspunderii pentru un model greşit, după ce efectele s-au simţit cu vârf şi îndesat, nu sunt doar momentele unei nefericite conjuncturi, ci patul germinativ pentru gogurădulescizare continuă. Elitele, dintotdeauna, s-au priceput de minune să se reprezinte pe ele însele, pretinzând că lucrează pentru popor şi... le merge bine!” (conu mişu). Actuala elită economică şi politică, necredibilizată prin filtre, e compusă din banalişti intelectoni -“un fel de cameleoni care îşi schimbă opiniile după cum bate banul ori interesul” (Emanuel Cristescu) -, trage mâţa de coadă şi nu dă socoteală nimănui. “Mujicii analfabeţi” (gloata) sunt scufundaţi intenţionat în ignoranţă, cât mai mult posibil, când “menirea e să faci ca cel care vine după tine să ajungă mai departe ca tine”(Mircea Albulescu)! Haina Statului are responsabilitatea să determine oamenii să evolueze atât printr-o prezenţă umană exemplară, cât să speculeze instinctul acestora de autodepăsire încât omul cu care vine în contact să devină mai bun decât este în realitate, dae ea se face vinovată numai şi prin faptul că este neutră, cu atât mai mult când împinge cetăţeanul, nedreptăţindu-l, să-şi scoată la suprafaţă animalicia. Nichita Stănescu respira observând antologic: «a te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii.» Numai că Supraomul a găsit mijlocul de trăi facil şi a devenit, astfel, o fiară care a construit cuşti non-umanitate. Iar fiarele nu au patrie! Se tot laudă rolul intelectualului în comunitate, că el modelează caractere. Dar are şi criterii de performanţă? Fănuş Neagu, în «scaunul singurătăţii » îndeamnă « să nu faci niciodată totul, ci numai atât cât se poate, şi anume, ceea ce se cuvine neapărat făcut din câte se pot face». Când intelectualii au fost cumpăraţi să nu se reuşească definirea unei mişcări de revoltă socială, aceştia fac totul să nu se ridice în arena confruntărilor un mesaj capabil de a trezi victimele la rezistenţă. Sau bagă capul în nisip punându-şi-l la adăpost, în loc să facă ceva măreţ cu el. Astfel contribuie cu bună ştiinţă sau din neglijenţă intelectuală la involuţie planetară, prin refuzul de a folosi deplin darul de la Dumnezeu şi de a înnoi permanent şi efervescent firea omenească. După care se plâng că prezentul nu are complexitate sau că-i o provocare prea mică! Promovează o cultură plină cu sclifoseli, mortăciuni şi obscenităţi, să rămânem în memoria umanităţii ca superficiali şi debili. Egoismul elitist, laşitatea individualistă şi frica pierderii privilegiilor, şi automulţumirea, în care se complace ipocrit, l-au oprit să facă sacrificiile necesare obţinerii unei biete normalităţi în cetate. Scriitorul Lucian Bureriu îi scuză: „intelectualii şi-au abandonat vocaţia, trecând în tăcerea simbolică, secretoare de nociv anonimat, din cauza absenţei cooptării lor în angrenajul vieţii naţiunii. Adevăraţii oameni de cultură (cei bine informaţi, educaţi, gânditorii liberi) au fost marginalizaţi de zgomotul beizadelelor ademenite de bani, care şi-au umflat reciproc respectul la diferite giubuşlucuri culturale.” Mircea Costache îl confirmă: „În România, cei care sunt buni, sunt trimişi acasă!” Dar revoluţionarul Ioan Roşca îi acuză: „aţi tolerat formele fără fond care acoperă murdăria generală, pseudo-democraţia şi pseudo-justiţia, alegerea perpetuă a răului mai mic, consensul social convenabil paraziţilor, compromisul constructiv care compromite conştiinţele!” Dacă nu intelectualii sunt vinovaţi, ca (i)responsabili ai comunităţii, ei, care au învăţat carte multă şi ştiau ce trebuie făcut pentru ca tot omul să trăiască normal, atunci cine? „Chiar nu vedeţi cum, cu sprijinul ori tăcerea voastră, se încearcă şi aproape se reuşeşte distrugerea unui popor?” (Ion Corbu). Lumea s-a construit strâmb şi trebuie măcar să vedem şi să acceptam eşecul. Ne-am bazat întotdeauna pe conştiinţa de sine, dar conştiinţa nu putea veni şi lucra decât prin oamenii superiori ai naţiei. Orice situaţie creată, dacă nemulţumeşte un om, un grup de oameni sau categorie socială are întotdeauna soluţia limită a întoarcerii la punctul de pornire iniţial. Soluţia nu poate rezulta decât dintr-un dialog şi se concretizează într-o nouă regulă acceptată unanim de popor. Numai că statul demult nu mai consultă poporul fiindcă ştie că acesta nu va fi de acord cu el, a inventat democratia prin reprezentanţi care solicită votul fără să spună ce vor face concret, apoi, ajunşi la putere, pun impozite, împrumută ţara de capul lor şi fură banii din sacul comun. Când inteligentul nu-şi va mai folosi harul să-şi hrănească vanitatea, ci se va jerfti acceptând să-şi facă singur casă şi să aibă singur grijă de via lui, se va face un pas pe scara evoluţiei, spre acolo unde nu contează nivelul intelectual sau poziţia socială. Nu va mai adânci prăpastia care separă elitele de mase, fiinţa umană va redeveni creaţia dintâi, omul, unul singur, nu ca acum exploatatorul viclean şi cel exploatat. Cugetarea populară ţâşneşte mai filozofic decât toţi filozofii renumiţi şi atinge culmea universală a normalităţii: „Şi cel deştept tot ca un prost moare. Credea că e singurul care a realizat că vremea este efemeră, că nu putem alege când să trăim sau când să murim?” Omul cel simplu ştie că pierde întotdeauna, dar se consolează amar că-n cosciug nu ia nimic cu el, aşa că-şi trăieşte clipele, de azi până mâine, şi nu-şi bate capul să pună deoparte pentru nişte zile negre, când toate zilele îi sunt egal de negre. O întreagă cultură populară îl învaţă că e bine aşa: „Cu ce m-am ales în viaţă? Cu ce-am băut, cu ce-am mâncat/ Şi cu ce am strâns în braţă...” Totuşi... evoluează, fiindcă orice familie săracă, la sfârşitul drumului, este mai puţin săracă decât era la început, măcar că omul moare cu avuţia îmbrăcăminţii de pe el, după ce s-a născut gol, sau unul dintre copii îi ajunge un pic mai bine. Omul sărac nu ştie, nu este încurajat să-şi bată capul să ştie, este făcut prost tot timpul şi este îndemnat să asculte şi să se supună, ca executant/ vită de povară, celui care ştie. Dacă cel sărac ar avea o viaţă în care „a şti” este o normalitate, 18% din visurile sale, care, statistic, sunt realizabile, ar conduce la explozia unei noi frumuseţi a lumii încât am păşi, efectiv, într-un mediu înconjurător înnobilat cu artă, populat de o fire omenească înnoită permanent. Intelectualul preferă să scormonească mai mult în cenuşa timpului şi lasă vraişte prezentul, ori nu se implică şi tace consolându-se aberant că, astfel, trăieşte mândria libertăţii. (“Ţi-am spus din prima că tăcerea poate fi şi mândria libertăţii de a face exact ce-mi face bine şi până la capătul acestui drum am să târăsc după mine atmosfera asta intimă, tipic umană, ca o sete pe care doar nevoia ţi-o dă» - Ion Laurenţiu. ) Da, oricât de rea ar fi lumea şi cu oricâte obstacole, dacă închizi ochii poţi să treci peste tot. Se pare că «oamenii se ascund fără voie în vise, gânduri ori idei », o spune şi Hamat Petru Sebastian, numai că, mai presus de grija firească pentru sine, nu este suficient să nu faci rău. Când răul se întâmplă sub ochii tai, deci ai cunoştinţă de el, prin neimplicare, îi devii complice.

Aurelia Bandila 'telectualu', cum remarca si Cristos, a fost, este si va fi viermele din mar... Iar 'telectualu' roman este cea mai rea specie, deoarece este "fanarizat".

Ioan Rosca 1. Greu de spus ce este un intelectual (adevarat) si cine este in aceasta categorie. Este cineva indopat cu "cultura" (de ce fel?) sau cineva care iubeste cultura? Este consumator sau producător de cunoştinţe? etc. Are raţiune performantă, rafinament superior, caracter mai frumos? Cît priveşte "elita", situaţia e şi mai obscură.

2. Mitul intelectualului far- care-şi călăuzeşte concetăţenii spre lumină- ca şi al elitelor emancipatoare, s-a ofilit peste tot... dar in România situaţia este de-a dreptul penibilă.

3. Intelectualul poate fi la fel de laş/rău/rapace/şiret/mincinos ca şi incultul. Deseori işi arogă merite şi răspunderi civice, dar nu onorează pretenţiile- aşa cum omul simplu se pretinde curat- şi deseori nu este. In societăţi decandente, intelectualul işi foloseşte inteligenţa (pregătirea) odios. Ca şi oamenii simpli- care-şi manifestă odios mărginirea.

4 O ţară are de cîştigat aunci cînd gîndirea de calitate , împletită cu moralitatea frumoasă, se răspîndeşte contagios. Primitivii majoritari pot detesta rafinaţii ,dar e fatal pentru comunitate dacă destesta rafinamentul.

5 Una peste alta, eu nu cred că e utilă, pentru solidaritatea socială, clisura intelectual/ne-intelectual. Care nici măcar nu are consistenţă.

Nicolae Tudor 20.12.13 Interventia dv, d-le Ioan Rosca, este o galeata cu apa rece aruncata in capul meu, de la inaltimea AER. Ud fleasca, pe frigul asta, indraznesc sa va raspund: Acest strigat a fost inspirat chiar de dv. Va puteti convinge luandu-i tensiunea - gandurile dv, citate in text, sunt punctul de sus al graficului. A discuta despre intelectualitate este oarecum subiect tabu, dar cuvintele adevarate trebuie sa fie periculoase, altfel rostirea lor devine pierdere de vreme . Ele trebuie sa rupa ceva, sa desparta (daca este cazul) sau sa carpeasca ce este rupt; macar sa zguduie cu adevarul lor. Dv va asezati capac pe rasuflarea cuvintelor mele si le faceti inutile. Stau si ma intreb, chimic, de ce? Pentru ca vorbesc prea la general si nu va convine? Ce inseamna ca oamenii simpli sunt odios de marginiti? Cumva va supara ca se inchid din ce in ce mai mult in sine, neparticipand la viata cetatii, sau ca-si vand votul pe un (ni)mic? Daca nu patrundem in substanta lucrurilor, ajungem usor la concluzia ca toti suntem vinovati, deci niciunul de degradarea umana la care a ajuns fiinta umana dupa milioane de ani. Ori sunt vinovati doar ei, comunistii, pe care-i vanati cu disperare! Negati ca exista elite? Dar Academia Romana ce e? Dar Sadoveanu, cand a sprijinit comunismul, nu a fost semnul ca elita sprijina valul politic al vremii respective? Rectorul Emil Constantinescu, sprijinit de Seful Uniunii Scriitorilor, nu era, oare, sansa elitei de a face ceva pentru tara? Veti spune ca elitele iesite la suprafata au fost niste impostori. inseamna ca elitele adevarate sunt undeva in stratul intermediar al societatii? dar, daca sunt acolo, considerati ca au obligatia morala sa faca ceva, pentru simplul fapt ca sunt scoliti, comparativ cu oamenii de rand care nu au avut harul de a munci cu capul? Ii gasiti vinovati pe (si) oamenii simpli, dar stiti ca saracia (lupta incordata pentru supravietuire) omoara celulele creierului fiindca din evantaiul de aspecte caruia trebuie sa-i faca fata creierul, ii raman cam 2 directii (munca si familia)? Asadar, avem o mana de pamant bolnava (de odioasa marginire), dar in care putinele celule sanatoase (intelectualii) existente sunt absolvite de orice responsabilitate. D-le Rosca, cine este totusi vinovatul, nu se poate sa nu existe nici un vinovat in lumea aceasta?

Silviu Pricope Domnule Nicolae Tudor şi domnule Ioan Rosca foarte frumoase cuvintele dvs. Totuşi nu înţeleg care este natura disputei aici... Şi dvs. domnule Tudor v-aţi dat singur răspunsul: "Omul cel simplu ştie că pierde întotdeauna, dar se consolează amar că-n cosciug nu ia nimic cu el, aşa că-şi trăieşte clipele, de azi până mâine, şi nu-şi bate capul să pună deoparte pentru nişte zile negre, când toate zilele îi sunt egal de negre. O întreagă cultură populară îl învaţă că e bine aşa: „Cu ce m-am ales în viaţă? Cu ce-am băut, cu ce-am mâncat/ Şi cu ce am strâns în braţă...”"... şi dvs. domnule Roşca, de asemenea: "Intelectualul poate fi la fel de las/rau/rapace/siret/mincinos ca si incultul. Deseori isi aroga merite si raspunderi civice, dar nu onoreaza pretentiile- asa cum omul simplu se pretinde curat- si deseori nu este. In societati decandente, intelectualul isi foloseste inteligenta (pregatirea) odios. Ca si oamenii simpli- care-si manifesta odios marginirea."

Ioan Rosca Nici pomeneala nu vreau să vă pun capac. Pe jumătate , sînt chiar de acord. "Intelectualii" şi "elitele" din România s-au comportat odios şi acest lucru a contribuit hotărîtor in eşecul societăţii, mai ales după 1989.

Numai că dv. nu aveţi aceleaşi exigenţe şi cînd vă uitaţi la oamenii simpli. Sînteţi părtinitor, cuprins de o iubire orbitoare pe care o expuneţi elocvent în Duminicalii. De aceea nu vedeţi şi cît de odioasă este deseori mărginirea, pereche perfectă a infatuării "culte", împreună cu care rod aspiraţiile de frumos.

Din cauza asta , ramîneti agăţat de speranţa că boala condiţiei umane , datorată trădării elitelor, este vindecabilă prin insănătoşirea acestora. Eu consider însă ca boala este mai generală, că "elitele" revin iute (la înghesuială) la animalitatea egoistă spoită de civilizaţie cu cuvinte, mituri şi exlatări, că e vorba de fragilitatea condiţiei umane, cu manifestari diferite în funcţie de cultură dar cu acelaşi fundament penibil existenţial .

Pe măsură ce înaintez în observarea realităţii sociale, sînt tot mai mizantrop- asta e tot. Constat că am pictat un cer de care nu sîntem vrednici.

Aurelia Bandila Am o curiozitate - cum si-ar putea omul simplu manifesta odios marginirea? Furand? Ucigand? Chiar daca voi scandaliza, consider ca omul caruia-i mor EFECTIV copiii de foame este indreptatit LA ORICE. Este DREPTUL NATURAL ALCONSERVARII PROPRIEI LINII GENETICE. In continuare tot 'telectualu-i viermele...

Ioan Rosca Şi eu cred ca instinctul de supravieţuire duce la legitimă apărare. Nu atunci e odioasă mărginirea.

Ci atunci cînd, în mod agresiv, suficient şi contagios, răspîndeşte mediocritatea şi frînează emanciparea umană. Trage Omul in jos. Ei îi datorăm votarea benzii lui Iliescu în 1990 şi în general, faptul că politica românească poate opera mocirlos la nesfîrşit. Am plătit şi vom plăti scump lipsa de discernamînt a majorităţii. Domesticitorii nu ar avea succes dacă nu ar lucra cu domesticibili.

Doar demagogii pot mîngia drăgăstos prostia între coarne.

Aurelia Bandila Domnule, dumneata aplici un procedeu acum foarte discreditat de istoriografi. Procedeul CONTRAFACTUAL. Ce bine daca n-ar fi fost Hitler - spun unii. Ce proba pot aduce ca n-ar fi fost MULT MAI RAU? Pe fondul de frustrare al umilintei si lipsurilor consecutive pierderii primului razboi si pe fondul antisemitismului accentuat, in locul lui Hitler putea veni unul de 10 ori mai paranoic. Chiar crezi ca STII cum ar fi fost mai bine? Chiar te crezi Dumnezeu? De ce nu esti in stare sa fii "domesticatorul" cel bun? Stiiiu - iti gasesti o mie de scuze acuzand "domesticatii". Da. Diferentele dintre noi sunt radicale...

Ai o gandire PRIMITIVA!

Ioan Rosca 21.12.13 Care este alternativa la care credeţi că eu fac referinţă ilegitim? Ca românii postdemebrişti să se comporte demn, solidar şi inteligent?

Nicolae Tudor Se spune ca un om a impuscat un alt om care era neinarmart. Intrebat fiind de ce a folosit arma a raspuns: el de ce nu avea arma? Domnule Rosca, asa sunteti dv cu "unitatea" pe care o slujiti. Vreti sa mergem impreuna la un razboi, dar stiti sigur ca, dupa aia, saracii nu se vor alege cu nimic pentru ca ei... nu au arma! Saracii au umplut strazile in 1989 si... cu s-au ales? Munca lor dupa 50 de ani de strans cureaua a fost vanduta sub pretul fierului vechi unor smecheri care au luat pe ea pretul pe fierul vechi. Am vazut cat dispretuiti saracii, cat ii acuzati ca stau degeaba, beau sau fura. Greseala dv este ca vreti sa fim un intreg, dar, in realitate, nu intelegeti si nici nu acceptati frumusetea diversitatii care inseamna implinire prin adaugire. Dv, ca orice 'telectual, aveti nevoie de prosti (profesorii sunt platiti sa educe si nu-si fac meseria), dar ii vreti ca dv.Adica destepti, intreprinzatori etc. Nu acceptati ca fericire este sa stai, de exemplu. Si credeti gresit, ca tipar al intelectualului, ca aveti drept total de proprietate asupra bunurilor pe care le obtineti prin munca, fie ea si cinstita, iar cel care nu are de nici unele nu are dreptul la nimic pentru ca a fost prost si nu a muncit. Saracul nu are poate nici 2mp sa se adaposteasca, iar altii au si pamantul lui, si pestii lui, si pasarile, si animalele lasate de Dumnezeu tuturor. Asadar, sa fim uniti pentru frumusetea lumii, dar mintea dv vede din frumusete numai ce ii convine? Ce frumusete poate fi aceea cu atatia oameni saraci, bolnavi, expoatati si nemultumiti? Ma faceti vinovat ca prea ii iubesc. Poate sunt orb de prea multa iubire de aproapele, dar ideile dv revoltionare nu ofera absolut nimic omului sarac in afara unor vorbe generoase, cum ar egalitatea de sanse, egalitate care e rostita de 25 de ani, dar depinde de pixul unor sef cocotati in scaune inalte. Si mie imi este clar ca nu semanam.

Ioan Rosca 21.12.13 Sigur nu semănăm, domnule Nicolae. Eu nu mă voi topi niciodată de duioşie în faţa unui beţivan agresiv şi imoral, pe ideea ca nu e decît victima intelectualilor cocoţaţi la putere. Si nu voi vrea niciodată egalitate (uniformizare şi anti-valoare) ci echitate (dreptate) şi emancipare. Si nu voi uita pe cine a preferat poporul în 1990, şi pe cine a menţinut la putere. Au exact ceea ce merită, cei care ne-au luat la pari, la apelul lui Iliescu.

Si ce e cu asta? De-abia acum apare problema majoră: există posibilitate de acţiune comună împotriva uzurpatorilor statului, între oameni care nu seamănă şi nu au agende identice? Cam asta ar fi tema de studiu pe AER.

Din cite putem constata, românii nu au capacitatea de a se federa operaţional, în jurul unei platforme, fie ea minimală. Nu se lipesc decît dacă seamănă leit; şi cum niciodată nu seamănă suficient , nu formează nici măcar grupări eficace din cîte doi oameni... Cei doi găsesc motive de ceartă.

Nicolae Tudor De ce nu iubim egalitatea? Principiul egalităţii este un concept cu valoare de principiu director şi constituie nucleul gândirii de stânga, în timp ce dreapta divide pentru a stăpâni mai ieftin şi nu consideră dezirabilă mai multă uniformitate. “Echitate”, „egalitate” au ajuns astăzi înjurături. „Cei care nu acceptă egalitatea ca valoare fundamentală o fac pentru că dispreţuiesc democraţia – scrie Lucian T. Butaru. Oamenii se nasc liberi şi egali. Egalitatea nu este un atribut, o însuşire sau ideologie a sclavilor sau a celor slabi, plini de resentimente, şi nu are nicio legătură cu o presupusă identitate sau uniformitate, eventual fiind în opoziţie cu meritocraţia. Egalitatea nu se opune diversităţii; dimpotrivă, este condiţia manifestării acesteia. Egalitatea se opune discriminării ideii de superioritate/ inferioritate a fiinţei umane. Egalitatea nu se opune libertăţii, este condiţia manifestării omului ca fiinţă liberă.” E de înţeles că nimeni nu e perfect, dar clasa dominatoare s-a autointitulat „clasa întregilor la minte” sau „boierii minţii” şi au împins experienţa trăirii frumoase a vieţii în zona superficială a acumulărilor materiale, zonă aproape niciodată suprapusă, doar atinsă accidental şi tangenţial cu adevăratul sens al trăirii - evoluţia spirituală- excluzând posibilitatea că ar exista şi altfel de „întregi la minte" care-şi acceptă sărăcia mulţumindu-se cu puţin, dar trăind cu sacralitate. Iată un model îndoielnic, pe care poetul l-a şi amendat metaforic: "cu vorbe proaste faci doar copii săraci". Anistoica, pe internet, pune o întrebare: «Dacă tot se spune despre om că este forma superioară de inteligenţă de pe acest pământ, de ce ne comportăm adesea ca şi cum nu am fi? » iar Şişu Doria concluzionează: „Trebuie să învăţăm să stăm în dreptul oamenilor şi acesta e curajul de a rămâne raţional şi simplu. Bucuria sufletului răspunde pentru ceea ce este omul în interiorul lui, pentru că sufletul nu se ridică niciodată deasupra altui suflet ca să arate că este geniu.” Inegalitatea aduce beneficii dacă stă fiecare în banca lui. Relaţia slab-egalitar este o iluzie creată de slăbiciunea celor puternici, care au uitat de unde au venit, sau ce i-a adus acolo. Într-o lume cu inegalităţi sociale, egalitatea nu functionează nici măcar în teorie! Mecanismul orb şi automat care angajează dinamica egalităţii-inegalităţii sociale scindează intern egalitatea şi generează şi adânceşte inegalitatea. O egalitate absolută înseamnă o societate fără clase sociale. Să fim egali în toate, însemna că nu putem fi egali în vreo privinţă până nu suntem egali în toate celelalte. Într-o ţară normală nu poţi să fii bogat iar toţi ceilalţi saraci. O mamă este atât de fericită cât este de fericit cel mai trist copil al ei. Biserica greseste fundamental de două ori. Intâi pentru că spune oamenilor că Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare cel mai mult, iar asta ne împinge, la rândul nostru, ca părinţi, să şoptim copiilor la ureche, fiecăruia în parte, că pe el îl iubim cel mai mult. A iubi pe unul cel mai mult înseamnă a recunoaşte că pe altul îl iubim mai puţin, iar cel care va simţi mai puţina iubire se va simţi nedreptăţit şi va adânci, prin copierea modelului, diferenţa dintre bine şi rău, iubire /neiubire. Apoi, biserica nu primeşte în răndurile sale oameni care nu sunt credincioşi. Iţi dă şansa făcând de trei ori strigare să fii ca ea, apoi te azvârle din grup şi îndeamnă oamenii să fie indiferenţi faţă de tine pentru că eşti cel rău. Astfel, trecând pe lângă o bodegă, am văzut credincioşii întorcându-se de la biserică şi trecând grăbiţi pe partea opusă şi neprivind măcar într-acolo, pentru că acolo era cel rău, iar viaţa grupului credincioşilor curgea înspre salvarea grupului. În extremis, ideea de salvare înseamnă să mori tu şi să trăiesc eu, să ajung eu în rai şi nu tu. Iar asta face ca oamenii să să împartă arbitrar şi superficial în buni şi răi, dupa nişte idei şi să nu mai fie egali. Când, acelaşi om care astăzi este în bodegă şi bea un pahar cu vin (ceea ce şi lui Dumnezeu îi place!) este într-un grup, iar mâine, când simte să intre în biserică să se roage, este în tabăra cealaltă. Chiar dacă nu eşti egal cu o persoană, faci un rău omenirii arătându-ţi diferenţa, fiindcă provoci la lupta dintre egal-inegal, care ajuge să scoată din om, la suprafaţă, odată cu dumnezeiescul, şi ura. Pe când, atunci când vii ca egal printre oameni având doar un sentiment interior al distanţei (ceea ce poate provoca fericirea absolută!), oamenii simt că nu le eşti egal şi te vor înalţa prin respect, încredere, admiraţie. Astfel, ura va rămâne un zăcământ inactiv ascuns în subteranul corpului şi lumea va deveni mai echilibrată. Buddha a avut înţelepciunea să precizeze că nimic nu este stabil şi veşnic în univers şi fiecare trebuie să observe şi să contemple tot ce este în jurul lui! Astfel, punând curiozitatea, observaţia şi meditaţia înaintea unei dogme, Buddha a eliberat omul, gândirea şi acţiunile sale, conturând în învăţături că toţi suntem egali între noi şi trebuie să trăim în înţelegere şi armonie, în cordialitate prin înţelepciune şi morală. Armonia fiind sublimul convieţuirii umane. Egalitatea este un drept. Fără egalitate nu există libertate. Pentru a exista ca popor trebuie să avem valori comune sufleteşti.

Ioan Rosca Nu de egalitate avem nevoie, ca să ne ridicăm. Ci de echitate (dreptate)- ceea ce este complet altceva.Solidarismul nu implică uniformizare în jos, ci respect pentru meritele celorlalţi, discernere a binelui de rău, a calităţii- de mîntuială. Părintele exigent faţă de copilul său e un educator mai bun decît cel care-l trateaza la fel, orice face. Revoltător nu e ca oamenii nu o duc la fel ci că nu sint răsplătiţi just, după merit, că ei nu concurează cu arme egale, cu şanse egale, datorită modului incorect în care e organizată societatea, care lucrează necinstit, în favoarea "ciştigătorilor" jocului social. Cine apucă să ajungă sus, nu mai concurează cu cei de jos în condiţii sportive, cu şanse (arme) egale. Firmele mari ucid "plantonul" economic. Statele/armatele mari zdrobesc ţările mici şi le exploatează popoarele. "Patentele" şi "drepturile de proprietate intelectuală" interzic urmăritorilor să intre în cursă. Colonialismul nu e odios pentru că menţine diferenţe, ci pentru că le creează şi le adînceşte, nedrept. Politicienii de sus împiedică ridicarea celor de jos. Cel care moşteneşte o avere mare, o va duce minunat faţă de altul, mult mai meritos, care nu a avut şansa unei moşteniri. Oamenii nu au şanse egale, şi asta nici măcar din cauza norocului, ci a unei defavorizări sociale metodice- aceasta este problema, pentru un om care detestă şi propaganda de dreapta (pentru a se trata diferit prestaţii egale) şi cea de stînga (pentru a se trata egal prestaţii diferite)

Egalitatea si dreptatea pot intra in rezonanţă (la prestaţii egale - răsplata egală) dar şi în contradicţie (răsplată la fel- pentru merite diferite?). Nu e drept şi nici sănătos pentru societate ca acela care munceşte cu vrednicie şi calitate să cîştige la fel cu cel care leneveşte şi lucrează prost. Nici ca ţăranul care discuieşte şi prăşeşte cu sîrg să aibă aceeaşi recoltă cu cel care lasă buruiana cît casa. Nici ca beţivanul ce nu iese din cîrciumă să trăiască pe spatele nevestei terorizate, care trage pe cîmp. Nici ca legumicultorul cu cartofii superbi să ia tot atît pe kilogram ca acela care vinde nişte scofîlceli neîngrijite. Nici ca politicianul josnic să ia tot atiîea voturi cu cel vajnic. Nici ca eroul să fie tratat la fel cu laşul. De ce să ţină X în spate pe Y, dacă a avut exact aceleaşi condiţii cu el şi nu e vorba nici măcar de noroc/ghinion, ci doar de muncă/lene?

O fi visînd afonul să fie considerat la fel cu muzicianul, slutul respingător să aibă succes în dragoste ca şi cel frumos, balena care se cufundă în osînză (pentru că nu se poate ţine de la chipsuri) să fie declarată şi ea miss, necinstitul să fie stimat ca şi omul cu onoare, chiulăul să aibă acealeaşi note cu sîrguinciosul- dar asta e incorect şi nociv, pentru că lucrează împotriva ridicării omului spre munca şi calitate. Si nici poporul decăzut nu e drept să o ducă la fel cu cel vrednic. Dorinţa ca să se echilibreze cîntarele cînd pe talgere sînt cantităţi diferite, ca meciurile să se termine toate la egalitate, este manifestarea unui complex (al celui nevolnic) sau a unei rătăciri, alimentate toxic de ideologia comunistă.

Intervin insă şi nuanţe fără de care punctul meu de vedere ar fi greşit inţeles.

Există şi inegalităţi care nu pot fi puse pe seama meritelor (calităţi înnăscute, accidente naturale etc). Aici este loc de umanism (solidaritate), pornindu-se de la egalitatea fundamentală a existenţelor: fiecare om e la fel de om ca şi ceilalţi. Dar pentru ca cineva să aibă disponibilitatea de a ajuta pe cei cu ghinion, în numele organicităţii colective, trebuie ca mai întîi să aibă cu ce ajuta. Si asta cere imperios ca în societate să funcţioneze stimularea muncii şi meritelor.

In fine , trebuie remarcat că situaţia din România este de-a dreptul paradoxală (absurdă, patologică). Aici nu există egalitate ci o puternică discriminare dar , nu pe principiul meritelor sociale ci INVERS, al primatului inferiorităţii morale!! România nu e condusa de elite , fie ele şi nesolidare cu masa mediocră . Ci este condusă de sub-mediocri cu tupeu, de cele mai de jos elemente, suficient de lipsite de scrupule , pentru a se "descurca". Ticaloşiţii cei mai proşti şi mai răi domină societatea şi împiedică pe cei vrednici să se manifeste. Să respectam ierahiile/averile făcute în tranziţie NUMAI pe bază de neruşinare? Trebuia să le confiscăm tot, să împărţim drept şi să pornim iar de la start, în condiţii egale, DAR NU PENTRU CA SA AJUNGEM LA EGALITATE ci pentru ca sa lasam meritul sa împingă societatea înainte. Intr-o tara în care porcii se diplomeaza la talcioc, si "elitele" sînt jalnice, nu e de nici un folos ca inculţii să işi arate resentimentele faţă de adevărata cultură.

Propaganda pentru primitivism, mediocritate, incultură, turpitudine, simplism etc - este, după mine, toxică.

Nicolae Tudor Eu nu vreau egaliate pentru prosti si lenesi, vreau un nou inceput. Iar acest inceput sa insemne impartirea egala a pamantului fara ca acesta sa mai poata fi instrainat vreodata. Astfel, betivul, lenesul, violentul de astazi sa aiba o sansa de schimbare viitoare prin urmasi, sa aiba o limita rezonabila pe care omul superior i-o daruieste si la care, biblic, are dreptul, limita care nu ii pune in pericol supravietuirea. Pe pamantul lui, pe care nu-l poate instraina pentru foloase picate pleasca din cer, care ii pot lungi inutilitatea existentiala, omul nemerituos va construi putin, daca se va gandi doar la sine, dar pomul sadit si groapa sapata in care Dumnezeu va avea grija sa inmulteasca niste pesti, vor fi mostenirea urmasilor sai de sange, care, daca ii vor semana identic, (ceea ce ma indoiesc fiindca de acum viata omului cel mai sarac incepe sa aiba orizont, plus actiunea scolii si exemplele umane vii care il inconjoara) va fi limita de jos a umanitatii, pentru care nimeni nu are o lacrima de varsat - viata fara bunuri materiale nu mai este un destin, ci o alegere, iar schimbarea in bine si de ajungere din urma a celorlalti se poate face simplu, prin munca individuala. Nu trebuie sa ne pese daca pe pamantul lui vor creste buruienile, ci daca omul de nimic va agresa persoanele care muncesc cerandu-le din munca lor si acestia ii vor da de frica. Pentru un astfel de echilibru planetar lupt si v-as ramane recunoscator daca ati mai lasa un pic de la dv si sa fiti de acord cu adevarul meu. Atunci am avea o platforma minima pe care se poate adauga orice, iar eu urmeaza sa tac pana voi avea iar dreptul la cuvant. Atunci voi dori sa vorbim despre justitie.

Ioan Rosca 22.12.13 Dar ştiţi că mi-ati rămas dator cu nişte răspunsuri, data trecută cind aţi pus pe masă propunerea "omul şi pogonul" şi eu v-am semnalat o serie de probleme concrete pe care le ridica formula propusă , ce par insolvabile ?

Nicolae Tudor Romania are 23,5 mil ha de teren. Nu stiu daca suprafata este calculata ca interiorul perimetrului tarii, luata ca plan, sau este suprafata de pamant rezultata din masuratori ale urcusurilor si coborasurilor reliefului. Vasile Blaga a zis intr-o conferinta de presa ca avem 0,7 ha pamant arabil de locuitor. Impartirea pamantului nu inseamna pamant arabil, ci pamant disponibil, cu localitati cu tot. In China se va da in folosinta un oras nou si va depopula capitala. Pentru aceasta au construit drumuri, fabrici, unitati administrative, locuinte. Doar muta oamenii. In Romania Statul va trebui sa se ocupe de predarea catre fiecare beneficiar a portiunii care ii revine sub forma de pamant arabil. Asta presupune, in functie de analiza pe teren, dezafectarea de beton, pietris etc si nivelarea solului cu 60 cm de pamant fertil. Statul va trebui sa fixeze niste borne de hotar incat smecherii sa nu le mute locul intrand abuziv, ca de obicei, peste cei mai slabi din fire. Intai trebuie facut un recesamant in care, pe baza de semnatura si cnp, fiecare familie va mentiona dorintele sale. Astfel, daca ajungem la concluzia ca putem da 1 ha sau 0,7 ha/persoana, isi va grupa familia/rudele/ prietenii incat sa aiba toti pamantul la un loc. Daca unii din membrii familiei au locuinte si vor sa le pastreze, pot ramane pe locul lor si se calculeaza diferenta de teren cu ajustarea tehnica pe un plan general. In acest caz, un apartament de bloc (40-100 mp) ajuta statul fiindca terenul este suprapus, iar 4 mil de apartamente, cate a facut Ceausescu, inseamna 4 mil x 50 m2 supraf medie apartament, sunt niste ha bune castigate. Cei care vor suprafata pentru spatii de productie primesc obiectivele pe care le poseda sau/si ar putea primi blocuri ramase fara locatari, daca vor fi si doresc acest lucru. Unii dintre locuitori ar putea dori sa ramana in amplasamentul actual si ei pot primi, prin discutii si intelegeri amiabile, in jurul caselor din ceea ce se dezafecteaza. Dupa recesamant urmeaza impartirea propriu zisa.. Terenurile vor fi cat mai patratoase, pentru a le putea avea sub observatie si a depozita usor recoltele. Nedumerirea dv este ce facem ca unii mor, altii se nasc, altii se muta prin casatorie. Dreptul, care trebuie aprobat prin constitutie, inseamna de a folosi o anumita suprafata pe baza de CNP. Se va pleca de la echilibrul actual, zic rotund 20 mil romani, echilibru care, probabil, va fi pastrat - adica nr celor nascuti va fi egal cu cel al celor decedati (acum suntem in scadere, dar ne revenim, ca romanii au vlaga in ei ). In acest caz bunicii vor transfera cnp-ul nepotilor lor. Ce ne facem daca o familie nu are copii sau alta are prea multi? aici e aici: terenurile vor fi trasate cu un gard imaginar intre proprietati, iar gardul fizic va fi la 3 m inspre interior si va fi interzis pana-n 10 m sa se planteze pomi, sa nu se afecteze cu umbra acest spatiu. Aceasta fasie de 3 m este de 1 ha intre 6 proprietati vecine, daca vor avea in medie cate 5 ha/familie. In cazul in care 1 CNP dispare, se elibereaza acesti 3 m si vor fi folositi de cnp-ul familiei care se invecineaza cu terenul ramas liber. Daca nu exista un cnp fara pamant, se disloca perimetrul respectiv sub forma patrata si acesta intra in proprietarea statului si va fi dat primului CNP. care nu are pamant. Ce facem, veti intreba, daca sotia, care are pamant la parinti, pleaca la sot, ca va iesi amalgam intrucat nimeni nu sta intr-un loc? Situatia este supravegheata electronic sa nu se produca erori. Ea are pamantul la parintii ei, deci nu ramane fara pamant. mai poate face schimb de proprietati cu un vecin al sotului sau va ocupa terenul ramas liber prin disparitia unui cnp, daca se invecineaza, sau se muta proprietatile prin alunecare in limita celor 3 m pe sistemul bucatilor de carne puse sa aiba loc in tigaie. este putina bataie de cap pentru consiliile locale fiindca anual, iarna, trebuie sa rezolve echilibrul de folosinta a pamantului localitatilor. Un lucru este minunat: familia initiala va avea un pamant compact si suficient sa asigure o viata frumoasa membrilor componenti - daca tinem cont ca un om care munceste pamantul, statistic, poate hrani 100 de oameni. Oricine se poate duce oriunde sa munceasca, daca acolo va primi conditiile de viata care-i convin, dar se poate refugia cand este umilit si nu ramane pe drumuri. Se spune ca este performanta agricultura pe suprafete mari, dar nu se spune ca mai performanta este agricultura pe suprafete mici. Un fir de grau sau de porumb la aceeasi distanta il pui pe orice teren. Daca este aproape de tine, si nu la dracu-n praznic (cand numai transportul te costa mai mult decat valoarea produselor, plus ca este la discretia hotilor), daca este ingrijit si vom aduce apa raurilor gratuit la capul locurilor, plus energie eoliana la fiecare gospodarie, care scoate si apa din pamant, cum am vazut in filmele cu cowboy la americani, avem indeplinite toate conditiile raiului. Astept intrebari.

Marina Stefan credeti ca toata lumea are chemare spre a face agricultura ?

Nicolae Tudor Nu este nimeni obligat sa faca agricultura, dar oricine are dreptul la o bucata de pamant. Iar daca viata pune la un momendat pe cineva, care are alta chemare, intr-o situatie de exploatate prin imposibilitatea alegerii, se poate retrage pe locul sau. Pamantul fiind grupat., acoalea, langa casa, va fi usor de lucrat, ca nu se ara tot -se pun sipomi, se lasa pentru pasunat, se face padurice...

Ioan Rosca 23.12.13 Răspuns domnului Nicolae Tudor

Va mulţumesc pentru explicaţiile suplimentare oferite în legătură cu proiectul dv de societate."parcelată". Apreciez faptul că încercaţi să găsiţi, cu bună credinţă, soluţii noi la problema organizării colectivităţii, că nu rămîneţi la stadiul de a critica situaţia actuală. Simpatizez şi cu ideea întoarcerii la o viaţă mai simplă, organizată pe spaţii mai mici, bazată pe munca şi viaţa naturală.

Dar nu ma veţi avea printre susţinătorii proiectului expus de dv. dintr-o sumedenie de motive, pe care poate nu e constructiv să vi le expun exhaustiv.

Mă rezum la a va semnala cîte un lucru cu care nu sînt de acord, la trei nivele.

1. La nivelul detaliilor tehnice, tot nu aţi reuşit să faceţi formula gestionabilă. Nu poate aştepta cineva să-i moară un bunic (care?) ca să primescă parcela lui. Nu se poate face rocada cu terenuri, la căsătorie, la deces, la divorţ, la plecarea unui copil de acasă. Ce s-ar putea doar este să existe o listă generală de disponibilităţi, care se îmbogăţeşte la moartea cuiva şi de pe care se aloca o parcela unuia (de peferinţă, din zonă, altfel - e o maşină de dezrădăcinat) care işi părăseşte părinţii (se însoară?) fără ca să se modifice parcela familiei dacă face copii- pînă sînt mari şi işi pot cere propria lor parcela. Nu se poate ţine în frîu creşterea unei populaţii care o duce mai bine şi nici evita micşorarea parcelei celui cu mulţi copii. Si aşa nu e dovedit că 0,5-1ha este suficient pentru o persoană. Nu apare în planul dv nimic despre modul cum s-ar organiza agricultura, şi restul economiei, în afară de ideea ca să invelim România cu un strat de pămînt fertil şi să înconjurăm fiecare parcela cu un brîu protector…Etc.

2. Inţărcuirea pe care o promovaţi îmi dă fiori, prea arată a lagăr . Să stea fiecare pe parcela lui, restul spaţiului fiind ocupat-privat de alţii? Circulăm pe benzile dintre parcele ….Vom fi ostaticii unei parcele de teren, legaţi de glie, ca iobagii? Sau aveţi în vedere mecanisme de schimb eficace şi care (cum?) nu reintroduc specula şi cîştigul necinstit?

Ati luat in vedere faptul ca unora acest proiect nu le va place? De exemplu , ţăranilor care au deja pămînt mai mult şi produc pe el hrană şi pentru alţii. Sau orăşenilor care aşteaptă această hrană de la alţii? Dacă sînt majoritari, sper ca admiteţi că ideea moare. Dar chiar şi pentru cei rămaşi minoritari, ce veţi face atunci, îi băgaţi în parcele cu forţa? Sau vă bazaţi pe lipsa de discernamint a "oamenilor simpli" , "din popor", cei care "se descurcă", filozofează la cîrciumă şi cer favoruri cerului bulucindu-se la moaştele Paraschivei? Veţi repeta experimentul comunist, în numele Ideii? Vă daţi seama că o schimbare profundă a societăţii se justifică numai dacă e benefică, că lanţul experimentelor utopice şi distructive nu trebuie prelungit? Etc.

3 La ultimul nivel, crezînd în buna dv. credinţă, mă uimeşte candoarea dv., pe care mă văd silit să o pun pe seama superficialităţii şi suficienţei tipice pentru cel ce nu practica ştiinţa, şi a singurătăţii celui care ia totul de la zero. Nu credeţi că problema reorganizării lumii e suficient de grea, ca a fost abordată fără succes de suficiente minţi luminate, ca să fie infimă probabilitatea ca un neofit să descopere soluţia simplă, formula magică, salvarea? Daca vă daţi seama de asta, de ce nu formulaţi nişte rezerve, nu puneţi teza dv. sub semnul întrebării, nu vă prezentaţi intuiţiile doar ca pe o ipoteză/pistă de lucru? Aţi evita astfel ironiile şi acuzaţiile că nu aveţi simţ (auto)critic- ale celor despre care scrieţi cam înţepat (intelectualii…).

Imi amintiţi de domnul Dumitru Rizoaica, promotorul salvării ţării printr-un anumit jurămînt….

Avem răspunderi cînd punem programe naţionale pe masă. Pentru că ne-am lehămitit de atiţia falşi profeţi, de atîtea false soluţii magice, de atîtea proiecte de societate eşuate- nu mai avem energie/încredere să atacăm rezolvarea problemei politice.

Beneficiarii actualei organizari nedrepte profită din plin de dezorientarea şi dezamăgirea noastră. Ei ne predau lecţia continuităţii: să nu schimbăm nimic, să-i lăsăm pe stăpîni să schimbe cîte un pic- ce şi cind cred ei necesar. Sau să lăsăm "mîna invizibilă" să lucreze.

Sînt la fel de revoltat ca dv. de aceasta stratagemă şi de stadiul patologic în care ne-a adus. Simt acut nevoia unei schimbări-faste radicale şi obligaţia de a căuta o ieşire din actuala mizerie politică. Dar tocmai pentru asta, eu militez pentru o conştientizare a dificultăţii reale a problemei politice, pentru necesitatea atacării ei cu un armament performant: cantitativ (cercetarea să se facă de mulţi, coerent) şi calitativ (saă se opereze cu instrumente conceptuale solide si fertile). Protestul antisistem are nevoie de proiecte alternative de foarte bună calitate.

O problema poate sau nu avea o soluţie. Oamenii au încercat mii de ani cvadratura cercului, alchimia şi perpetuum mobile- şi nu au reuşit. Dar tot ei au reuşit să zboare şi să facă inginerie genetică- după mii de ani de încercări. Haide să vedem în ce categorie e problema politică- a insolubilelor sau a solubilelor amînate datorită lipsei de inspiraţie (coerenţă, profunzime, inteligenţă colectiva) sau datorită piedicilor puse de profitori?

In speranţa că îmi veţi înţelege poziţia

Ioan Roşca

Silviu Pricope Domnule Tudor, în principiu aveţi dreptate, dar în realitate NU. O societate în care fiecare individ să aibă aibă în ultimă instanţă ca loc de refugiu din calea abuzurilor, un hectar de teren este imposibilă din mai multe motive. Spunea cineva că nu toată lumea are aplecare spre a face agricultură şi dvs. i-aţi dat dreptate. Problema este că 90-95% din indivizii care compun o societate nu au o astfel de chemare. Este logic că nu putem lăsa nefolosit 90% din terenul agricol, doar pentru că el constituie "un loc de refugiu pentru indivizii unei societăţi", din motive pragmatice. În altă ordine de idei, viaţa generată de resursele oferite din acel hectar de teren va fi una extrem de simplă, cu mult sub nivelul vieţii sociale din antichitatea târzie. Nici nu se pune problema vreunei dezvoltări, atâta vreme cât lipseşte orice stimulent pentru aceasta. De aceea, dacă veţi prezenta oamenilor ideea dvs. veţi observa cu surprindere că "turma" preferă să fie mulsă de un cioban iscusit, dar să aibă iPhone în buzunar, decât să îşi caute singură loc de păşunat şi să-şi asigure nevoile de securitate.

Nicolae Tudor Primul raspuns adresat domnului Ioan Rosca: \par

(n-o iau la rand, incep cu raspunsurile mai usoare\f1 J\f0 ))\par

I.R.: \'84Ati luat in vedere faptul ca unora acest proiect nu le va place? De exemplu, taranilor care au deja pamint mai mult si produc pe el hrana si pentru altii? Daca sint majoritari, sper ca admiteti ca ideea moare.\rdblquote\par

N.T.: Sunt majoritari taranii care au mai mult de 1 ha? Sa socotim comuna Maracineni, care are \par

2947 ha in total (2374 extravilan +573 ha intravilan) si 2538 locuitori. Daca scadem terenul public (10-15%) rezulta ca fiecare locuitor are cate 1 ha si teren in medie si teren este \'84aproximativ exact\rdblquote pentru toti. In acest caz gestul reimpartirii pamantului ar fi un simplu act de justitie sociala, o formalitate chiar. Teoretic nu ar trebui sa existe nemultumiti. Dar daca, in Maracineni, sunt persoane care au mai mult de 1 ha, inseamna ca surplusul este luat de la cineva. SI ACEL CINEVA SUFERA! O revolutie politica-sociala sanatoasa ar trebui sa elimine nedreptatile nu sa le incurajeze. Eu asa cred. Daca exista in Maracineni o singura persoana care sufera, fiind la tara (atentie: la sat!) si nu are pamant, acea persoana merita sa fie indreptatita de cineva care vrea binele omenirii? Sa zicem ca dv sunteti cel care aveti mai mult pamant si eu sunt cel care n-am deloc. Intrebare: aveti vreo obligatie fata de mine? credeti ca este suficient ca pe ha meu, dv sa produceti fasole, rosii, grau etc, pe care sa le vindeti orasenilor, sa aveti profit, iar eu sa nu am ce manca decat in masura in care ma chemati dv sa va slugaresc cu ziua? Iata cum am ajuns la sistem, si ne despartim ideologic fiindca dv ma faceti comunist (m-ati facut deja) iar eu m-am declarat ideologic \'84a treia cale\rdblquote , adica ma opun atat comunismului cat si capitalismului (dv.!). Ori va faceti ca nu intelegeti aceasta nuanta noua, pe care, generos, o numim, si o promovati si dv: anti-sistem, fie sunteti mai superficial decat mine\lang1033\f2 -\lang1048\f0 daca este adevarata acuza dv la adresa mea. Inseamna ca dv credeti in binefacerile capitalismului romanesc, in care cineva detine pamant mai mult si altcineva deloc, \lang1033\f2 iar\lang1048\f0 acest altcineva este de la tara (via Maracineni). \lang1033\f2 C\lang1048\f0 unosc cazuri cand unii detin cu zecile de ha, ceea ce inseamna ca sunt, direct proportional, saraci cu zecile. Recent un sat intreg a fost castigat in instanta de cineva (terenul si casele oamenilor!)- va dati seama ce drama este acolo? Dl Cojocaru propune sa se ofere cetatenilor cate 20.000 E, adica valoarea unei garsoniere si Romania ar scapa de necazuri. Eu propun venitul de supravietuitor care sa se stinga treptat, in masura in care fiecare cetatean va fi improprietarit cu cate 1 ha, iar dv sariti ca ars ca si cum am spus o trasnaie de fals profet si ar trebui sa-mi fie rusine. este foarte simplu, domnule, solutia este elementara, am consultat sute de oameni si exagerand un pic 100% au spus ca ar fi minunat. Numai dv va complicati juridiceste: vai de mine, ce va face copilul? sa astepte proprietatea pana moare bunicul? si carte dintre cei 4? N-ati inteles substanta spuselor mele: am spus ca pamantul nu se va mai vinde niciodata. Deci nu are importanta daca esti sau nu proprietar, acela este pamantul familiei tale si nu ti-l ia nimeni atata timp cat esti viu. Iar daca se-ntampla sa fii in situatia de a pierde un ha poti infia repede un copil de la cel caruia Dumnezeu i-a dat mai multi si-l pastrezi. In afara de asta, exista in traditia omului care munceste pamantul obisnuinta de a face copii atatia cati are nevoie sa-si munceasca pamantul, ceea ce inseamna ca se va previziona natalitatea, in sensul ca va fi constanta. In acest caz vor aparea copii de la cei cu origine \'84sanatoasa\rdblquote , iar tiganii cei discriminati isi vor tempera natural supraproductia, deci vom avea si o insanatosire morala.

Silviu Pricope Domnule Nicolae Tudor... dar nu acestea au fost argumentele ridicate de domnul Ioan Rosca. Dvs. spuneţi că sistemul propus de dvs. ar fi minunat... dar nu aţi răspuns argumentelor de esenţă aduse de dl. Roşca: imposibilitatea tehnică a implementa echitabil acest sistem; asemănarea cu un lagăr care impune TUTUROR oamenilor să adopte un stil de viaţă pitoresc, arhaic, patriarhal şi simplitatea acestui sistem care lasă ne-explicate o sumedenie de variabile ale societăţii moderne.

Nicolae Tudor Domnule Pricopie, ati ridicat probleme frumoase, voi raspunde treptat. Acum permiteti-mi un prim raspuns: adevarul nu se masoara, filozofic vorbind, in cantitatea sau numarul celor care il sustin. Daca am dreptate in principiu inseamna ca nu eu am o problema, ci oamenii care nu imbratiseaza adevarul meu. Daca adevarul meu incita la discutii inseamna ca este de importanta majora. In urm.a comunicarii, cel inteligent se corecteaza, daca a gresit.

Nicolae Tudor am dat un prim raspuns, e graba mare?

Silviu Pricope Deloc. Imi cer scuze...

Şi sunt absolut de acord cu dvs. că Adevărul nu se măsoară în numărul de adepţi pe care îl are o idee.

Ioan Rosca Domnule Tudor, cunosc complet situaţia funciară din Mărăcineni şi evoluţia ei, din 1864. Comuna a avut mult mai mult teren, care a fost dirijat către alte localităţi din jur (Buzău şi Vadu Paşii- prin arondare)- încît acolo a apărut ca excedent în 1990 şi s-a putut da prin "constituire" noilor învîrtiţi ai tranziţiei, în timp ce adevăraţii proprietari din Mărăcineni erau păgubiţi, inclusiv cu o reducere de 10%,aplicată întregului sat- ca şi cum ar fi intrat pămîntul la apa. Din pămîntul nedat înapoi, au primit şi funcţionarii fostului CAP, pentru marile lor merite, cîte un pogon, cam cum vereţi să faceţi şi dv.. Mai cunosc şi faptul că o mare parte din terenul care trebuia retrocedat urmaşilor ţăranilor chiaburi a fost colectat fara acte în anii 50 si apoi grupat ilegal în IAS Potoceni si Vadu Paşii, fiind tţinut deoparte după 1990 (nereconstituit) pentru ca să poată fi vîndut de băieţii destepti în blocuri mari, bişniţarilor la putere. A ajuns pe nimic la mahării din Buzău şi de acolo la băncile străine (fiind folosit ca gaj). Nici pe departe nu e acolo omul şi hectarul- unii nu au nimic, alţii au mai multe. Iar credinţă în cinste nu mai are mai nimeni. Si cum majoritatea lucrează în Buzău sau prin UE, şi nu visează decît la tunuleţe imobiliare, nici terenul rămas la ţărani nu e muncit, aterizînd la nişte escroci care au infiinţat "asociaţii". Dv veti cere gospodarilor care au cîteva hectare şi le muncesc , să ramînă cu cîte unul singur, ca să aibă toţi beţivii unde-şi ţine/arunca sticlele, sau , în caz fericit- face vinul si ţuica ? Fără a exista obligaţia ca pe hectarul respectiv să se producă? Fără să rezolvaţi problema furtului muncii altuia?

Cunosc frămîntările politice asociate nevoilor de pămînt, de-a lungul istoriei României. Niciodată nu a ajuns pogonul familiei ţărăneşti, ducît la dezintegrarea familiei- din cauza urii, in goana dupa pămînt. Nu v-ar strica sa vă documentaţi mai mult despre asta, pentru a vă rafina proiectul şi a evalua la timp realizabilitatea sa.

Nicolae Tudor ”Intarcuirea pe care o promovati imi da fiori, prea arata a lagar. Sa stea fiecare pe parcela lui, restul spatiului fiind ocupat-privat de altii? Circulam pe benzile dintre parcele ….Vom fi ostaticii unei parcele de teren, legati de glie, ca iobagii?” N.T: Din start faceti multe confuzii: „iobag (DEX) = taran dependent de stapanul feudal, obligat sa faca acestuia prestatii in munca, in natura sau in bani si legat de pamant (fara drept de stramutare); a iobagi= a face munca de iobag, a trai in stare de iobag; iobagie= sistem de relatii bazat pe proprietatea stapanului feudal asupra pamantului si pe dependenta personala a taranului fata de stapanul feudal”. Imparirea pamantului nu inseamna iniobagire, ci infeudare, adica taranul va fi stapan pe un pamant si-l va munci liber, fara sa fie argatul cuiva, si nici nu va fi legat de glie decat in masura in care alegerea lui va fi iubirea pamantului si a muncii pe acesta (Ion al lui Rebreanu l-a sarutat). Altfel ar insemna sa nu mai avem juristi, medici, profesori, ingineri. Am spus ca fiecare este liber sa faca ce vrea, decat ca pamantul impartit este o solutie extrema (ca actiune in real) care are misiunea simpla de a eradica saracia planetara. Statisticile spun ca 70% dintre locuitorii pamantului sunt la limita saraciei. Solutia partidelor este deocamdata una singura: locurile de munca, avand initiativa privata ca cireasa pe tort. Adica sa fii chioscar, daca nu poti sa faci afaceri cu statul (dar nici chiosc nu mai poti sa ai, ca au navalit en-gros-urile peste micii intreprinzatori). Fizic, locuri de munca nu e posibil de realizat pentru ca productia industriala a realizat deja un dezechilibru intre cerere si oferta, adica se produce mai mult decat se poate consuma, iar acesta este sfarsitul capitalismului, potrivit spuselor lui Marx. Daca 70 de oameni dintr-o suta, care guita de foame, vor primi pamant arabil si eoliana (cr. el si apa), ei vor avea de ales sa faca ceva pe acel pamant si sa se hraneasca, sau sa mearga ca sclavi in fabrici sau pe pamanturile lui Basescu, Culita Tarata, Ion Vasile etc. Impartirea pamantului este o solutie extraordinara pentru saracia lumii, asa ca nu-mi veniti cu mofturi ca nu-mi place sa muncesc pamantul, ori ma simt intarcuit. Nu-ti place sa-l muncesti, du-te unde vrei, ca lumea ramane aparent la fel ca structura: vor fi sosele, parcuri, biserici, muzee, fabrici... decat ca marile obiective industriale se vor dezvolta pe verticala, dar vor putea construi locuinte pentru angajatii lor sau le pot vinde sau inchiria strainilor, face fiecare ce vrea pe pamantul lui. Cel sarac cultiva barabule si porumb, creste rate si iepuri, avand apa creste pesti si, daca vrea, este liber, sta si se iubeste cu nevasta toata ziua. Ideea de lagar o sugereaza, probabil, forma patratoasa a terenului, cum am numit-o eu. Dar azi avem terenuri de 5 m latime si 2 km lungime! Asta ce e? Sau faptul ca proprietatile nu se vor delimita strict prin garduri. In comunitatile cu oameni gospodari exista gard doar la strada, hotarul este un rand de pomi. Am cerut sa punem pomii la 10 m, e asa de deranjant? Nu asta este problema, ci faptul ca va disparea aglomeratia, casele vor fi rare, nu una langa alta, si vor fi expuse, riscului agresiunilor, daca nu punem la punct si justitia. Ca de-aia ne-am inghesuit unii in altii, de frica hotilor, sa strigam la vecinu, sa aruncam cu sticla in geam, daca nu ne mai putem ridica din pat, sau sa ne supravegheze vecinul casa cand plecam undeva... Dar asta este o problema care este colaterala fondului problemei. Mai spuneti: Circulam pe benzile dintre parcele”. Iar n-ati inteles!” Benzile alea de 3 m nu sunt pentru circulatie, sunt un teren tampon care rezolva cazurile diferentelor provenit din modificarea natalitatii. Se circula pe strazi, ca strazile sunt pe o latura a caselor, ca si acum. Mai ziceti „Sa stea fiecare pe parcela lui?” Da, fiecare sta pe locul lui care este, in fond, proprietatea lui. Azi este altfel? Dv va place sa incalcati proprietatile? in America apare imediat cu puscociu’, daca ai luat-o razna. Dar alta este adevarata dv spaima: ”restul spatiului fiind ocupat-privat de altii?”, ziceti. Adica, langa mine vor sta altcineva, ca vecini? Deci va nemultumeste ideea ca pe pamantul dv, daca aveti mai mult, sa apara altii, strainii, noii improprietariti. Ceea ce inseamna ca dv considerati ca ei n-au dreptul la o bucata de pamant, comparativ cu dv. In acest fel am depasit granitele discutiei la nivel de principii, si discutam la nivel personal.

Ioan Rosca 23.12.13 Da, ma deranjeaza extrem ideea dispariţiei totale a spaţiului public. Sînt obişnuit să mă plimb prin păduri şi poieni si deja mă sufocă gardurile care au apărut după 1989, care-mi amintesc că în Canada, am dus dorul plimbărilor libere în natură, fiind silit sa merg pe "trailuri" drepte ca sfoara între pereţi de pomi, care arătau a canale. Nu vreau să trăiesc toată viaţa pe o suprafaţa de 100m pe 100, avînd dreptul să mă duc în altă parcelă, pe trotuare drepte, sau să vizitez parcuri de refulare, în hoarde turistice. Aşa putem sta fiecare în cîte un birou/sertar în care ni se dă mîncare, ca porcul in coteţ. Măcar cîmpurile să păstreze orizont larg, altfel ni se închide sufletul de tot în cutiie.

Dar nu aceasta e miezul criticii mele- la nivelul 2. Nu văd nimic grav în a face o nouă împroprietărire agricolă, cît mai dreaptă - dar nici nu pot crede că asta rezolva problema emancipării societăţii. De atîta tandreţe faţă de omul simplu, promovaţi un mod de viaţă ce reduce existenţa la stricta supraveţuire? Cel puţin asta e impresia pe care o creează faptul că nu discutaţi în proiect decît de parcelare , ca şi cum societatea pe care o vizaţi s-ar reduce la un ţarc. Trebuie să abordaţi interferenţa dintre revoluţia parcelării şi fiecare latură a vieţii sociale (cultură, sănătate, industrie, apărare naţională, finanţe etc.) dacă vreţi să fiţi luat în serios.

Eu vreau mai ales să-mi spuneţi care va fi rostul vieţii în universul imaginat de dv? Cu ce scop, cu ce misiune vor trăi oamenii în parcelele lor, inafara de a mînca, pentru ca să nu moară de foame?

Nicolae Tudor al treilea raspuns: I.R: „militez pentru o constientizare a dificultatii reale a problemei politice, pentru necesitatea atacarii ei cu un armament performant: cantitativ (cercetarea sa se faca de multi, coerent) si calitativ (sa se opereze cu instrumente conceptuale solide si fertile).” N.T: Ar trebui sa despicam firul acesta al problemei politice care implica nemijlocit problema economica. Eu cred ca toata constructia omenirii a avut la baza o singura abordare – cea a civilizatiei obtinute prin gestiunea directa si subtila a banului public de catre niste potentati stransi vremelnic in jurul sacului cu bani. Ei au oferit imbogatiri concrete in rasparul legii, prin furt cu acte, si iluzii elitei ca se poate trai usor, boem chiar, fara bataturi in palme, punandu-i sa cerceteze, cu „instrumente conceptuale solide si fertile”, cum sa se mentina privilegiile de casta. Asta presupune, la tivel tacit, exploatarea celor multi (exista scrieri in acest sens). Comunismul a fost singurul stapan al avutiei nationale si el a impus o oarece egalitate, dar nu se aplica si activistilor sistemului. Capitalismul inseamna initiativa, ceea ce este minunat, dar si agresiune prin folosirea muncii la negru, plus evaziune grosolana si pe fata a statului. Raman socat de fiecare data cand merg la doctori care au case cat palatul comunal si nu-mi emit bon fiscal, dupa ce-mi iau o groaza de bani pentru cateva minute de consult si multe ore de astepare sa aflu ca n-am nimic. Oricata performanta ar accede specialistii, astora nu ai ce le face - are dreptate poetul cand spune ca-ntotdeauna cineva pangareste albul si spurcatilor n-ai ce sa le faci. Poate am singuratatea celui care vrea lumea sa fie reluata de la zero, nu neg, dar realizez ca drumul spre inainte, in conditiile libertatii, este atat de drept in strambatatea lui, incat nu poate fi corectat inspre bine decat creand un alt sistem care sa respecte libertatea omului, dar sa elimine oportunitatile de a obtine imbogatirea necinstita. Apelul la constiinta l-am mai discutat candva si am fost de acord ca omul este un animal pradator si modificarea lui prin constiinta nu este o solutie, deoarece aceasta nu are reactie chimica in comunitate nici atunci cand exista burta plina. Solutia mea cu pamantul presupune disparitia treptata a statului actual, pentru ca ar disparea sclavia, deci o sursa de imbogatire necinstita, apoi ar obliga intreprinzatorii sa si munceasca personal pentru realizarea celor planuite, sau sa ia ca parteneri oameni din afara, ori sa-i plateasca regeste. Daca oamenii vor avea pamanturile lor si, astfel, rezolvata problema supravietuirii, putini vor avea inclinatia sa devina fericiti prin acumulari materiale, asa ca se vor apleca masiv asupra creatiei cu care vor innobila lumea in care traim (stiati ca Buzaul este cunoscut ca orasul fara statui?) Impartirea pamantului inseamna eliberarea din sclavie, iar asta este, pentru un intelectual autentic, o forma superioara de frumusete a lumii. Pentru a intelege acest adevar, rog sa va inchipuiti ca sunteti raspunzator de organizarea unei vieti pe o planeta indepartata. Ce puteti face? 1. sa puneti bietele vietati sa munceasca si sa le luati tot ce realizeaza fara sa le dati nimic, fara sa va pese daca mor? 2. sa le hraniti cat sa fie vite bune de povara si sa va bucurati de rezultatele muncii lor? 3. sa le dati o renta viagera, cum primesc arabii, si fiecare sa faca ce vrea? 4. sa le dati fiecaruia cate o patratica din lumea lor, cum imparte o mama copiilor ei mancarea, sa le asigurati si mijloacele minime de existenta, cum primesc pictorii pensule si culori pentru a picta, si fiecare sa vietuiasca liber dupa cum stie si alege? Cand este vorba despre noi, oamenii, aceasta idee de organizare se va lovi de crunta realitate a capitalismului, facand-o utopie, pentru ca supraoamenii vor sclavi si trai fara munca, pentru ca oamenii, domnule Rosca, nu sunt un intreg cum ideatic si mai naiv ca mine visati dv umanitatea, ci suntem impartiti in 2 falii: cea a exploatatilor, pentru a caror dreptate lupt eu, si cea a exploatatorilor care au nevoie de cei multi si prosti pentru a deveni fericiti avand sanatate lunga (prin posibilitatile de a si-o plati), timp pentru lecturi/cunoastere si desfat prin arta, jocuri, calatorii etc. Sper sa pun pe ganduri macar una sau doua persoane, nu visez sa mi se alature cineva, fiindca este greu sa te confunzi cu prostimea. Eu stiu ca nu imi veti da dreptate, chiar daca am dreptate evidenta. Cei ocu care nu ma potrivesc de mii de ani au ales si aleg, din pacate, aceasta forma animalica de existenta.

Silviu Pricope http://silviupricope.wordpress.com/2013/08/20/venitul-de-baza-neconditionat-i/

Venitul de Bază Necondiţionat (I)

Cu vreo două săptămâni în urmă undeva pe Facebook s-a iscat o polemică ciudată, despre un subiect care – pornit iniţial să înfiereze pornirile utopic socialiste ale unor europeni – a devenit prilej...

Silviu Pricope Domnule Tudor, aveţi dreptate în ceea ce spuneţi la nivel de principiu. În teorie, mai exact. Dar nu împărţirea pământului este soluţia optimă. După cum vedeţi mai sus, acelaşi gen de întrebări mi le-am pus şi eu şi nu vă pot descrie "sosul de limbă" pe care mi l-am luat atunci când am scris primul episod din "Venitul de Bază Necondiţionat" care urmăreşte exact aceleaşi deziderate ca şi cele exprimate de dvs. Ceea ce am vrut eu să demonstrez este faptul că la ora actuală - aşa criză cum e (pentru unii!) - economia mondială are posibilitatea de a oferi fiecărui pământean un Venit de Bază Condiţionat. Din păcate, nici timpul şi nici motivaţia nu m-au ajutat să termin ceea ce am început. deci, vă rog să nu credeţi că eu sau domnul Roşca ne situăm de cealaltă parte a baricadei. Doar că mecanismul socio-economic este incredibil de complex, iar soluţiile simple nu au cum să fie altfel... decât simpliste. Revenind la ideea dvs. cu împărţirea pământului - deaorece aţi scos din joben o motivare atât de complexă şi umanistă - necesită o analiză mai în amănunt, pentru a vă semnala punctele ei slabe. Acestea le-ar putea determina oricine, dacă ar începe să-şi imagineze următorul scenariu: mâine în Monitorul Oficial se dă legea care acordă fiecărui cetăţean al României câte 1 ha de teren. Care este pasul doi? Cum vedeţi desfăşurarea lucrurilor? Mă duc la Primărie (care din ele??? a mea din Sectorul 3 sigur nu are câte 1 ha de teren pentru fiecare din cei 600.000 de locuitori ai sectorului) şi le cer ce anume? Un hectar de teren la câmpie? La munte? Aproape de autostradă? În mijlocul unui câmp imens fără nici o posibilitate de transport? Pe un deal unde este o pârloagă sau o păşune sau o livadă, deja pe rod? Cine se ocupă de împărţeala asta? Sunteţi de acord cu mine că însăşi împărţeala iniţială poate genera INECHITATE la fel de bine ca şi exploatarea nemiloasă a capitaliştilor veroşi? Cum este să ai ca familie 5-10 ha de cernoziom în Câmpia Română, eventual lângă o şosea naţională şi un canal de irigaţii şi cum e să ai în deşertul Oltenie pe lângă Caracal sau în mijlocul pădurii nepătrunse din... Munţii Călimani, de exemplu? Sunt întrebări simple... care demonstrează nu că ideea e greşită - ca motivare - ci că poate genera o INECHITATE chiar mai mare decât în prezent, prin însăşi aplicarea ei. Şi asta doar aşa la o privire din avion...

Şi ca să nu uit... însăşi motivarea proprietăţii pe 1 ha de teren pentru FIECARE cetăţean are ceva greşit, la nivel de principiu. Nu cred că vreodată se poate remedia o nedreptate printr-o alta. Chiar dacă la o altă scală...

Nicolae Tudor al patrulea raspuns: Silviu Pricope: „dar nu acestea au fost argumentele ridicate de domnul Ioan Rosca. Dvs. spuneţi că sistemul propus de dvs. ar fi minunat... dar nu aţi răspuns argumentelor de esenţă aduse de dl. Roşca: imposibilitatea tehnică a implementa echitabil acest sistem; asemănarea cu un lagăr care impune TUTUROR oamenilor să adopte un stil de viaţă pitoresc, arhaic, patriarhal şi simplitatea acestui sistem care lasă ne-explicate o sumedenie de variabile ale societăţii moderne.” NT: Cred ca am raspuns cu esenta la esenta argumentelor domnului Rosca, trebuie numai sa o descoperiti, intelegeti si acceptati. Nu am pretentia ca detin un sistem, ci o idee care poate fi perfectionata in timp. Da, sunt multe “variabile ale societatii moderne”. Una dintre ele este ca oamenii de la oras, cei multi, asteapta un nivel de viata cu care sunt obisnuiti, mai fara ,unca multa, mai confortabil. Multi muncesc cu capul si impartirea pamantului ar fi o impovarare pentru ei, iar asta ar ingreuna mersul inainte al societatii in sensul ca ei nu ar mai avea statutul de oameni superiori fiindca timpul lor dedicat perfectionarii prin studiu si cunoastere s-ar diminua. Voltaire spunea:” domnilor, sa vorbim, dar sa nu uitam sa ne sapam gradina”. Aceasta gradina a fost abandonata de oraseni prin adaptarea acestora la stilul de viata industrial in care castigul este sigur si imediat. Un castig mare comparativ cu al taranului. De exemplu o legaturica de marar costa 1 leu. Daca un om ar pune pe hectarul sau marar si am considera ca de pe 1 mp se culeg 1- 4 legaturi, am avea max. 40. 000 lei/an. Din care, daca scadem cheltuielile (samanta, irigatie, transport zilnic la piata, inchirierea spatiului de vanzare, impozite datorate statului pe pamant, nu mai vorbesc daca esti firma) ramane sub salariul mediu pe econ. Asta in cazul fericit cand pui pe tot pamantul marar, si-l vinzi tu personal. Dar zona de imprejmuire a locului este pierduta, cararile la fel, plus pierderile, iar daca-l vinzi samsarilor de marar iei mai nimic. Dar taranul este multumit, totusi, fiindca banutul adunat nu-l cheltuie decat pe copii si imbracaminte, el isi creste oratanii si mananca ierburile crescute in gradina proprie, rar cumpara de la magazin. Asta vreau eu? simt ca vreti sa intrebati. ca omul sa se taraie de azi pe maine obtinand mai nimic? Se taraie pentru ca viata l-a angrenat astfel. Are nevoie de cadouri de Craciun (un brad costa imens), sa puna in ghete, sa cumpere hainute cand vine iepurasul, sa se dea in comedie la Dragaica… Civilizatia ne-a prin in ghearele ei de lumini, mirosuri si zgomote atragatoare si am devenit captivi (aici e inchisoarea!) incat orice am face, oricat am avea, nu ne va satisface pe deplin, deci vom avea suferinta. Egalitatea lucreaza in instinct, cu cat ramanem in urma, cu atat devenim mai nefericiti, pentru ca civilizatia cere sa tii pasul cu ea. Au aparut telefoanele care vosta sa vorbesti, tabletele la fel,, anumite unghii cu picatele, tatuaje, incaltaminte cu bot rasucit… masini, calculatoare portabile, si cate si mai cate. Le poti obtine cu cate gradini de varza? Dar omenirea are si o problema grava: saracia. Pentru a tine pasul cu civilizatia cei inteligenti au luat de la cei in nevoie sau nestiutori sursa lor de existenta. Mai ieri pe fb. era agitatie ca firma care a instalat eoliene a promis satului ca ofera energie gratuita si , dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, a uitat de promisiune. omul inteligent a prostit omul simplu cu promisiuni si filozofii de doi lei (eu am o scriere in care caricaturizez acest aspect. cineva spune: “ma, prostule, e mai bun raul”!) Asa ca nu eu imbrobodesc oamenii de rand, ei au fost imbroboditi tot timpul de imbogatitii lumii. Eu ii destept luminandu-i si-i inrolez sa facem o dreptate planetara. Impartirea pamantului, dupa mine este singura solutie pentru omenire de a se obtine paradisul (si macar nu este a mea, este in Biblie, Iisaia 65.). Ea inseamna echilibrarea muncii si revenirea la armonia cosmica, in care exista Dumnezeu. Dar asta este interpretata de catre elite ca o intoarcere, ei nu vad impingerea inainte a saracilor, pentru ca nu vor. Si spun, ca aici, ca ideea nu este credibila. Probabil fiindca am nimerit in tribuna echipei adverse, daca nu se aduc si argumente logice. Ceea ce face sa devina absurda ideea de “sistem echitabil” la care aveti, legitim, pretentie. Ce sistem mai echitabil poate exista in afara impartirii egale a pamantului? Se pare ca ati ramas impresionat de “simplitatea acestui sistem”. Da, marile adevaruri sunt mari simplitati. Si faptul ca “sistemul lasa neexplicate o sumedenie de variabile”, este adevarat. Deocamdata. Atunci cand iubesti o femeie, actul iubirii presupune si mai multe variabile, dar iubirea este cel mai frumos lucru care se intampla omului, iar acest lucru, spun filozofii, nu este niciodata posibil. Daca o gospodina ar sta sa numere foile dintr-o placinta, n-ar mai face-o, dar o placinta este un dulce minunat care produce mare desfat nu numai copiilor. Ca impartirea pamantului sa produca bucurie nemultumitilor ar trebui ca acestia sa primeasca ceva? Bunoaoara elita sa primeasca gratuit de la taranii improprietariti produsele agricole necesare vietii lor la oras? Nu-i asa ca ar fi minunat? Sau sa fie mintiti frumos, cum face Ponta, ca, prin regionalizare, nimeni nu va fi destituit. Sa spui orasenilor ca va trebui sa-si puna marar pe acoperisurile caselor, cum au facut nu demul cubanezii, ca fatadele blocurilor trebuie umplute cu ghivece cu marar si alte cele, inseamna a zgandari din fotoliul lor mintile luminate ale tarii si a le pune la munca fizica la ”gradina”, asa cum indemna Voltaire, inseamna a zgandari forma de frumos impusa de edili in orasele de beton. Dar ce inseamna in fond frumosul? (asta este alta discutie). “Imposibilitatea tehnica”: avem 22,5 mil ha si 20 mil locuitori. Statul viitor va trebui sa gaseasca solutii sa puna in posesie pamantul respectiv. Tehnic este simplu - se deseneaza la scara pe o hartie milimetrica drumurile, care nu e obligatoriu sa fie drepte, ci dupa drumurile actuale. Comunitatile decid la recesamantul respectiv cat parc este nevoie si unde trebuie amplasat (cele existente si,-n general, tot ce este bine facut, de ce sa le strici?). Apoi observ o sperietura de limita unui hectar. Unii il viseaza, 70%! iar altora li se pare putin! Da, nu putem imparti decat cate 1 ha de persoana, dar o familie are cel putin 4 membri, deci sunt 4 ha. iar daca se fac gradini suspendate numarul se multiplica cu 4. Daca rudele de sange decid sa faca in comun o ferma, pot fi zeci de ha la un loc si, astfel, are loc si tehnologia (tractoare si utilaje performante, insilozarile, sistemele de irigatie, tratarea semintelor etc.) Ceea ce deranjeaza, in final (am descoperit in dl Rosca o fire poetica – da, romanul e poet din nastere, probabil din cauza frumusetilor “Gradinii Maicii Domnului”), pare a fi limitarea libertatilor de miscare, ca nu exista o sarma pe care ar putea aluneca dumnealui dincolo de garduri! Este o problema aceastai, dincolo de poezie. Pentru ca Romania este a fiecaruia, dar si a tuturor in acelasi timp. Directia capitalismului actual presupune ingradirea locurilor prin aparitia noilor mari proprietari. Eu propun, prin libertatea lasata consiliilor locale, sa se decida ca tot ce inseamna vestigii, monumente, rezervatii, obiective de interes general, sa fie lasate neingradite, in proprietatea publica. Eu sunt libertatea, nu ingradirea! A treia cale inseamna sa luam tot ce au mai bun sistemele existente, capitalismul si comunismul, dar aceasta implica si sa te opui lor.

Nicolae Tudor 5. Venitul de supravietuitor este cea mai simpla solutie, ar fi minunat daca s-ar imbratisa de politicile partidelor, dar vor exista totdeauna Monici Tatoiu sau Ioan Rosca ce se vor arata scandalizati ca de ce sa primeasca betivii, lenesii, tiganii, cersetorii samd, ca banii din sacul comun se face din sudoarea catorva care muncesc, domnule, nu dorm si s-ar incuraja nemunca, asa ca... la munca toata lumea, nu la intins mana. Din cauza unor astfel de atitudini am ajuns in fundatura civilizatiei actuale, pentru ca niste oameni influenti au facut legi pentru ei, netinand cont de intregul spectru social. Scria ieri Val Valcu despre revolutia de duminica si acuza forta antisistem ca are doar interesul liderilor sai de a ajunge in parlament pentru a se rezolva ei social si financiar, asa ca, n-are rost sa relaxam conditiile de inscriere a unui nou partid, ce, facem ca-n ’90? In loc ca societatea civila sa ceara transparenta si corectitudine institutiilor, sa ceara ca o normalitate extinderea fortelor care sa participe la actul de conducere a tarii, stiindu-se ca fiecare om are adevarul sau unic, daca a avut preocuparea sa-l identifice , cultive si structureze, iar adevarul universal este la mijlocul tuturor adevarurilor, aceasta tipa ca de ce sunt saraci 70% dintre oameni! Pe dl Rosca a inceput chiar sa-l plictiseasca acest subiect. Eu cred ca saracia este problema nr 1 a lumii si pana n-o rezolvam n-are rost sa trecem la alta. numai ca se prefera discutarea preocuparilor inalte ale elitei, adica se focalizeaza pe ceea ce este hat, la capatul celalalt al spatiului nostru comun de vietuire. Venitul de supravietuitor este o solutie care se poate aplica sistemului actual de organizare a lumii, dar este ceva temporar, fiindca s-ar ajunge curand la renuntarea lui din lipsa de fonduri, asa cum invers s-a ajuns la impozite fara numar cand initial, un rege a stabilit o taxa anuala, apoi altul a vrut acea taxa platita semestrial, apoi trimestrial. pentru ca statul a devenit locul cu sacul cu bani numai buni de furat. A imparti pamantul inseamna a termina cu toate obligatiile de tot felul catre stat. Acesta se poate limita la un primar si 2-3 consilieri /localitate, care se sacrifica gratuit pt comunitate, care ar dirija banii colectati ca donatie, nu ca obligativitate. Si nu mai exista corupti si nici interese oculte, s-a terminat totul, e liniste (ce frumos!) si fiecare traieste/experimenteaza ce si cum intelege sa fie fericit. Are spatiul sau, progresul stiintei, cartile... doar femei avem cu una virgula cinci mai putin. Despre impartirea pamantului as adauga, daca nu ma repet, ca fiecare poate sa-si pastreze locatia. Deci dv, d-le Pricope, va pastrati apartamentul in Bucuresti si va treceti cu diferenta de m2 pe lista familiei (a dv, a sotiei, a prietenilor) care detine pamant undeva in tara. Nu va fi vaioaga, pentru ca statul va face din fiecare mp un spatiu atractiv (am dat exemplul cu China). Improprietarirea este un proces lung, nu se face hodoroc-tronc

Nicolae Tudor 24.12.13 inchei multumimdu-va pentru atentie., dar nu inainte de e a va dori tuturor un Craciun cu bine in familie.

Silviu Pricope Din păcate, problema ridicată de mine anterior cu diferenţa de calitate a diferitelor "hectare" (la munte. la şes, pământ desţelenit, pământ obosit (cultivat intensiv în ultimii ani), la munte, la deal, în livezi deja constituite sau fâneţe, etc.) nu poate fi rezolvată prin această frază simplă a dvs.: "Nu va fi vaioaga, pentru ca statul va face din fiecare mp un spatiu atractiv". În momentul în care aţi introdus Statul în ecuaţie... tot eşafodajul a căzut. Atât din punct de vedere al echităţii, cât şi al eficienţei.

Nicolae Tudor acel stat coordonat de forta politica responsabila cu indeplinirea acestor obiective poate

Silviu Pricope Pentru a face la fel de atractiv un metru pătart de teren cernoziom, în lunca Română sau Insula Mare a Brăilei, lângă o şosea naţională şi lângă un canal de irigaţii, cu un metru pătrat plin de mărăcini, în deşertul Olteniei este nevoie de un consum imens de resurse. Şi până la urmă nu asta este esenţa... să facem deşertul la fel cu un pământ fertil. Dacă ar fi fost eficient să facem asta... acest lucru s-ar fi făcut.

Silviu Pricope Uitaţi... până şi pământul este diferit, darămite oamenii. Un hectar se află pe locul în care acum sute de milioane de ani s-a aflat Marea Sargetică şi deci este plin de resurse minerale (fertil) altul este cocoţat la naiba-n praznic, bătut de soare şi curăţat de minerale de-a lungul a milioane de ani de ploi. Pe unul il udă ploaia, pe altul îl bate soarele. Cum să facem să fie la fel? Şi de ce să facem acest lucru? Oare nu e o paralelă utilă şi în cazul oamenilor?

Nicolae Tudor 24.12.13 acum traiesc oameni in toate zonele de relief si se imt bine acolo.ei vor cere acel pamant. saracii vor primi de la cei care au msi mult si din dezafectarea oraselor. statul va face doar ce este omenete posibil , cat sa-i convina celui care se va muta acolo. A-i oferi unui sarac un loc, si o eoliana vs zice ca l-a prins pe Dumnezeu de picior. scopul este sa eliminam saracia, limita de la care incepe atfel dezvoltarea lumii. iar dsca Dumnezeu va pustii zona de ses cu nisip sau ne bs zgudui cu foc sau cutremure, vom vedea cum ne putem salva. sunt tari care au dus apa raurilor prin canale de irigatie in gradini, e o tara care cultiva rosii pe apa, un sat chiar locuieste in barci pe o apa. la noi este raiul, avem potentialmare si am putea deveni poporul fara saraci numai acceptand aceata solutie. acum taranii aucate o limba de loc departe si de aceea se lssa nelucrat. daca ar fi in jurul casei s-ar scimba ritmul de munca- cunosc gradinari care muncesc ca nebunii. viata trebuie si traita, nu muncita zi lumina.

Ioan Rosca 26.12.13 Domnilor Tudor si Pricope, am depus chiar acum pe AER un eseu prin care inteleg sa raspund provocarii din aceasta discuţie :

Gînduri despre simplism si politică

Silviu Pricope 27.12.13 Puteţi vă rog să ne indicaţi un link către acest eseu? Vă mulţumesc!

Ioan Rosca 27.12.13 Pai este chiar mesajul plasat la zece secunde înainte de aceasta pe zidul facebook AER:

https://www.facebook.com/groups/367470513272109/permalink/710118755673948/

Mai trebuie vreo dovada ca acest mediu este anti-comunicational, ca e doar o maşinărie de răspîndit actualităţi?

Silviu Pricope Pot să jur că nu l-am văzut...