Alternativă fără program?

1.

În 1996 s-a evitat schimbarea reală prin farsa CDR. În 2000 s-a folosit diversiunea Vadim. În 2004 s-a folosit capcana Băsescu. Se pare că nici în 2012, deşi exasperarea este acută, deşi toata lumea vrea altceva, deşi jaful, distrugerea şi aservirea sînt percepute de toţi, românii nu vor scapa… Vor alege noul "rău mai mic" , sau vor cade în plasa unor farse sinistre, ca PP-Diaconescu.

Am lansat spaţiul facebook AER acum o lună, pentru a aborda o întrebare majoră: de ce nu se ridică o alternativă politică anti-sistem, care să formuleze o platformă coerentă de schimbare netă, răspunzînd cu oferta mult aşteptată, cererii care pîlpîe (pînă se va stinge) prin conştiinţele revoltate?

Nu se pot depăşi blocajele şi diversiunile la care recurge puterea securisto-fesenistă, împărţită în ramuri care simulează confruntarea?

Nu se mai poate provoca populaţia la înţelepciune, luciditate, cinste, demnitate, curaj, vrednicie, implicare?

Nu se pot depăşi orgoliile, obtuzităţile, veleităţile, complicităţile şi şireteniile liderilor mărunţi ai micilor formaţiuni, care se fac că pun la cale partide, mişcări şi curente?

Timpul trece şi nu se văd elemente care să contrazică răspunsul negativ la întrebarea mea. Iar nu se poate? Incă nu e momentul? Nu va fi să fie, nici de data asta? Rămîne din nou pe data viitoare?

Unii, observînd degradarea cumplită a jocului "politic" românesc, speră utopic că el va fi însănătoşit dinafară.

Alţii, aflînd că şi pe afară "democraţia" a degenerat într-o farsă urîtă, visează o schimbare profundă a structurilor politice, economice, sociale - care să reaşeze totul, pe alte temelii.

Dar exaltaţii nu observă că, dacă printr-o minune, s-ar produce răsturnarea, "poporul" care ar năvăli spre putere, nu ar şti ce şi cum să facă, dacă ar vrea să clădească o lume mai bună (ceea ce în general nu e cazul, mulţi perdanţi nemultumiţi fiind plămădiţi cam la fel cu cîştigătorii răsturanţi).

Induioşătoare dar nocivă este orbirea celor care îndeamnă la răscoală, fără nici o idee despre cum se poate deparazita şi reabilita statul. Degeaba le atragi atenţia contestatarilor debusolaţi că la război se pleacă înarmat şi organizat. Ei nu înţeleg că nu te poţi aştepta la nimic bun de la "revoluţii", într-o ţară în care nimeni nu formulează un program de eliberare şi reconstrucţie şi protestatarii "nu fac politică".

Pentru a nu se trezi din reverii, microbiştii marelui meci… care nu mai vine, nu-şi pun două întrebări:

Dacă nu sprijină nici o formaţiune credibilă cu platformă politică fastă, cum vor proceda pentru a răsturna de la putere caracatiţa canceroasă, întinsă peste tot, susţinută de complicităţi populare, îngraşată din pradă, controlînd media, înhăitată cu răpitorii externi?

Şi dacă, printr-o miraculoasă mobilizare, duşmanul e totuşi învins, ce vor face eliberatorii, a doua zi după ce îndepărteaza uzurpatorii de la putere, încît să nu se reia ciclul folosirii omului rămas jos de către omul ajuns sus?

Ştiu că aceste întrebări pot irita pe cei care se hrănesc cu speranţe confuze.

Dar fără un răspuns serios la ele, revoltatul se învîrte în cerc, se toceşte, sau se aruncă în gol.

Noi dăm totul pe un preţ ridicol, dar ei nu plătesc probabil nici atît

2

Nu ştiu dacă firma care ne-a luat cuprul sau cea care ne fură aurul sau cele cărora li s-au făcut cadou alte resurse sînt pe bursă şi dacă tehnicile pe care le voi aminti mai jos au intrat în joc. Ele trebuie însă cunoscute, pentru că în multe cazuri funcţioneaza, nemilos, constituind cheia "capitalismului de cazinou". În neocolonia România, nu se prea vorbeşte despre această funie din casa spînzuratului, ca să nu se limpezească privirile victimelor "democraţiei" infracţionale. Cum să discute civicii noştri, experţi în teatru, poezie şi critică literară, despre neospoliere, dacă nici măcar "Memoria focului" nu i-a interesat?

În clipa în care o firmă intră pe bursă, încep speculaţiile pe acţiuni, obligaţiuni, obţiuni, derivate, etc. Tehnicienii joacă matematic în jurul sumei nule, amatorii îşi caută norocul aruncîndu-se în valuri umflătoare în speranţa că nu îi va prinde refluxul, speculatorii mari au puterea să producă şi exploateze tendinţe.

Dar miezul megafăcăturii este "delictul de iniţiat". Indivizii din cercurile puterii pregătesc, în taină, o măsură oarecare politico-economică, cu efecte previzibile pentru anumite acţiuni. O anunţă la un moment dat publicului. În prealabil, complici din banda bursieră sînt informaţi discret, încît joacă masiv în direcţia "fericită". După care, vor căştiga şi din veştile proaste, provenite din aceleaşi surse iniţiate. Intră în joc şi agenţii din media şi din serviciile secrete, încît plebea nărăvită la pariuri să nu scape din cursă.

Lovitura aduce benzii, sume oricît de mari, din care se acoperă toate complicităţile necesare menţinerii sistemului putred. Cu politicienii, ziariştii, intelectualii şi activiştii cumpăraţi, cine va mai formula sau susţine măsuri chirurgicale de tipul închiderii bursei, impunerii transparenţei totale în activitatea de conducere, sau măcar interzicerii luării unor măsuri necunoscute de public din timp?

Totul e să rămîi la putere, adică să controlezi nodurile de decizie care pilotează valorile bursei. Fiecare "veste", bună sau rea, va umfla fără riscuri buzunarele cunoscătorilor.

Dorind să-şi justifice campaniile de agresiune, unii propagandişti americani au susţinut că Ben Laden ar fi cumpărat masiv actiuni, în zilele precedente lui 11 septembrie - cărora lovitura plănuita urma să le crească sigur valoarea. Adăugăm că el era obişnuit cu astfel de lovituri, de pe vremea cînd avea sarcina să finanţeze astfel insurgenţa afgană, ca agent CIA. Nu era deci nevoie de bani lichizi, era suficient să afli din cînd în cînd pe ce trebuie jucat. Ceea ce spune multe, indiferent dacă a fost valabil şi în cazul particular 11 septembrie, comentat destul de imprudent. În clasicul "game", start-up-urile pornesc la drum fără nici un ban, se înscriu pe bursă, aranjează o campanie favorabilă de presă, care aruncă în aer valoarea acţiunilor, ceea ce generează …fondurile necesare pornirii firmei. Intreprinzatori din nimic, fabricanţi de încredere contagioasă. Escrocherie (inginerie) declarată respectabilă.

Nu e de loc exclus ca firmele obscure lansate pe bursă, după ce fac un contract miraculos cu România, să-şi procure sumele necesare plăţii (şi aşa reduse) din salturile bursiere produse de vestea bună că fima a tras un mare tun. Şi nici ca părtaşii români din umbră să îşi primească partea, speculînd pe bursă acţiunile respective, ca iniţiaţi, fără să mai fie nevoie de comisioane sau de un altfel de complot. Şi căderea acţiunilor, ca efect al unor surprize negative, poate umple aceleaşi buzunare, dacă e premeditată atent.

Procedeele de acest gen sînt atît de eficace, încît descurajează întreprinderile productive cinstite. Cine vrea să cîştige, nu-şi mai poate permite luxul să muncească. Adaugaţi alte tehnici, ca privilegiul de a face bani din nimic (prin creditare gen "fractional banking" sau chiar emitere de bani neacoperiţi), sau ca acoperirea, din bugetele publice, a căderilor care urmează valurilor ascendente speculative.

Veţi avea explicaţia ciudatei evoluţii a societăţii contemporane.

Imi menţin părerea că tropăitul stradal nu poate combate o astfel de patologie, dacă nu e dublat de o medicină politică adecvată.

Chipuri, principii, structuri?

3

Nu bănuiam în 1989 că şi securicomuniştii ar avea interes să-l răstoarne pe Ceauşescu. Şi iată cît de mult au cîştigat din demontarea comunismului… Nu am bănuit în 1996 că năpîrliţii pun la cale o nouă "schimbare", că dau drumul la rotativă, ca să-şi rotunjească legitimitatea internaţională. În 2000, ne-au condus spre apelul la susţinerea lui Iliescu… ca să nu iasa Vadim. Nu am putut para nici manevra din 2004, făcută în numele "dreptăţii şi adevărului". De ce am rezista noilor diversiuni?

Ascultîndu-l de cîteva zile pe Dan Diaconescu, care, după ce a tocat mărunt subiectul jefuirii ţării, a trecut la mărturisiri intime privind faţa abjectă a oamenilor politici, te poate cuprinde mirarea. Ce s-o fi urmărind prin această campanie de demascare? Un prim răspuns este evident: captarea voturilor plebei nemulţumite spre PPDD- ca să nu se ridice un partid anti-sistem autentic, periculos. Dar nu e o explicaţie suficientă- căci OTV merge prea departe, întărind convingerea generală că toţi cei ajunşi la ciolan sînt bandiţi ipocriţi. O fi venit momentul ca acest adevăr să fie spus pe şleau, încît să ne obişnuim cu situaţia inexorabilă, resemnîndu-ne, adaptîndu-ne, încadrîndu-ne… Dar parcă nici asta nu explică virulenţa campaniei anti-chipuri, pe care o ştim orchestrată securistic.

Nu cumva se pregăteşte o nouă "schimbare majoră"? E greu să impingi spre muncă supusă victimele unui jaf de asemenea amploare, dacă se văd conduse de cei care le-au lăsat în fundul gol. Nu e mai eficace ca, după ce o garnitură şi-a făcut treaba, tăind o halcă grasă din averea ţării, să inviţi păgubaşii să asculte de lideri noi, imaculaţi… pentru un timp? Nepoţii comuniştilor privatizaţi, fii feseniştilor baronizaţi, au moştenit doar averea şi relaţiile, nu şi petele. Au făcut studii pe aiurea, încît pot vorbi cursiv despre modernizare, progres, civilizaţie, integrare, etc. A venit rîndul eşalonului Ungureanu. Şi se vor pregăti noi generaţii, care să lovească şi să se retragă la timp. La trecut însă nu se umblă, ar fi retroactiv - au grijă juriştii să ne oprească. Să nu vorbim de controale, confiscări, anulări şi pedepsiri - că se supără UE, se tulbură NATO, se întrerupe progresul. Conduşi de prospături, să asigurăm continuitatea Sistemului. Rămînem cu contractele vicioase făcute de cei înlocuiţi pentru că le-au semnat, cu plata împrumuturilor operate în numele nostru şi în folosul Lor, cu geografia economică şi socială plămădită revoltător…

E posibil să ni se pregătească un mare spectacol de cosmetică politicianistă, poporul primind satisfacţia că scapă de "fosta clasă politică", că vede alte chipuri cocoţate la cîrmă. Cei "înlăturaţi" se vor retrage discret în palatele acaparate, se vor ocupa de afaceri prospere, sau vor vegeta în sinecuri administrative. Noua promoţie de uzurpatori, scoasă în faţă pentru o altă etapă de explotare, va fi cu atît mai bine primită de turma buimăcită, cu cît circul răsturnarii celei vechi va fi mai savuros. Cine va observa că tinerii lupi sînt crescuţi din prada acaparată de cei pe care-i schimbă, sau va înţelege rolul lor în conservarea şi creşterea acesteia? Continuitatea nu poate percepută de minţi destructurate.

Pînă cînd vor putea fi păstoriţi românii astfel? Vor observa vreodată că schimbarea figurilor, garniturilor, lozincilor - nu rezolvă nimic? Sau vor rămîne la josCeauşescu, josIliescu, josBăsescu , josCutărescu- prag de care mulţi nu mai par capabili să treacă?

Deşi pare funciară, incapacitatea "poporului" de a percepe fiziologia sistemului politic, social, economic, spiritual, este mai curînd rezultatul dezinformării şi ne-educării. De unde, vinovăţia capitală a intelectualilor, care au dezertat de la postul de explicatori civici, singura contribuţie care le-ar justifica pretenţiile sociale.

Ca să îşi ascundă laşitatea şi incompentenţa în analiza sistemelor (la noi, "intelectual", nu înseamnă specialist în drept, economie, sociologie, management etc.- ci poet, actor, eseist sau critic literar), "personalităţile culturale" se exaltă mercenar, perorînd despre schimbarea miraculoasă a mentalităţilor. Ca şi cum injecţiile de moralitate, servite la ocazii, ar putea contrabalansa cancerigenitatea regulilor nocive de joc.

Lăsaţi în ghearele complexităţii, televiziunii şi vieţii alienante, hipnotizaţi de rotirea cadrelor, românii nu înţeleg, sau simt doar confuz, că ar trebui schimbat metabolismul societăţii, nu doar salmtimbancii de pe scena teatrului politic . Visează revoluţii , dar nu-i interesează dacă vreo grupare formulează şi promoveză o platformă veridică de schimbare structurală.

Absenţa unui proiect coerent de însănatoşire a societăţii ar trebui să-i preocupe acut pe revoltaţi, dacă nu ar fi menţinuţi premeditat la nivelul detestării sau adulării actorilor.

Fascinaţi de chipuri, îmbătaţi cu principii, neatenţi la structuri, românii călătoresc la capătul nopţii.

Ioan Roşca, 30 martie 2012