|
Teza de doctorat din anul 2017 a lui Mihai Ţurcanu ("Problema Basarabiei în relațiile româno-americane" ne oferă chei pentru scoaterea din ceaţă, în cascadă, a unor probleme capitale, întru înţelegerea lumii în care trăim. Numai să avem curaj să vedem ce citim. Pentru a valorifica munca autorului, trebuie însă să dăm la o parte "concluziile" sale, formulate protector, pentru a fi acceptat în club sau pentru a trece de cenzura corectitudinii politice, corelate cu contextul publicării. Să primim însă solida structură informaţională/argumentativă pe care ne-o oferă cercetătorul (cuminte sau subversiv), în urma unei analize documentare extensive/riguroase, ce a pus în valoare noile capacităţi de reperare/gestiune a textelor pertinente. Ce arată lucrarea lui Ţurcanu, fără a lăsa loc nici unei urme de dubiu? Că administaţia SUA s-a împotrivit consecvent recunoaşterii alipirii Basarabiei, între 1918 si 1941, fiind un mare obstacol în calea afirmării internaţionale a României întregite. Şi asta , fără nuanţe, fără contradicţii, fără îndoială, fără rest- pînă la deznodămîntul din 1944, pe care SUA l-a pevăzut/dorit şi declarat tot timpul legitim (cu rezerve doar privind metodele "reparaţiei istorice", formulate în funcţie de interesele tactice ale momentului). Şi asta, în ciuda opinei specialiştilor americani sau a unei bune părţi a opiniei publice (care ar fi trebuit să fie determinante, pentru modelul american de democraţie populistă- aşa cum Ţurcanu ne reaminteşte, cu perceptibilă ironie extrafină). Sînt redate, pe baza documentelor din arhivele diplomatice (corespondenţa ambasadelor/consulatelor- în primul rînd americane), a zecilor de mii de articole reperate în presa americană, a textelor lămuritoare din alte surse, eforturile agenţilor României de a îndupleca pe americani, încît să nu ne mai saboteze întregirea. Toate soldate cu un bizar eşec - care se cere explicat credibil, rezistenţa americană perseverentă părînd nefirească, din partea unei naţiuni aparent ne-duşmane şi cu o abordare tradiţional pragmatică. Domnul Ţurcanu, plin de un tact pe care îl înţelegem, redă (şi pare a-şi asuma) justificările americane, chiar dacă ele sînt vădit artificiale, caracterul lor acut neverosimil, sărind în ochi: 1. Timp de peste două decenii, administraţia americană ar fi continuat/apărat "intuiţia" lui Wilson, că lucrările Sfatului Ţării nu ar fi fost libere, find vorba de un trucaj românesc, acoperind manipulator actele cotropitorului de dincoace de Prut: deci nu ar fi de aplicare principiile expresiei libere a voinţei popoarelor. Această speculaţie arbitrară putea apare accidental, în apele tulburi din 1918, dar nu avea cum să reziste timpului, paralizînd gesturile un imperiu dispus la atîtea concesii strategice (incluzînd recunoaşterea ruperii de Rusia a ţărilor Baltice, Finlandei, sau a unei părţi ce s-a alipit la Polonia- caz similar cu al nostru). Dar în dosarul Basarabiei…nu si nu! Niciodată! Încăpăţînare ce trebuie explicată cumva, neputînd fi pusă pe seama unei toane. E vorba sau nu de pregătirea unui potenţial cămin alternativ, pentru o anume etnie? 2. SUA ar fi refuzat semnarea/ratificarea convenţiilor de recunoaştere a alipirii Basarabiei şi din fidelitate (geostrategică) faţă de defunctul imperiu ţarist (sub influenţa ruşilor albi, neputînd fi vorba de cu totul alt lobby…); nerecunoscînd legitimitatea regimului bolşevic, nu au putut valida înţelegeri cu/faţă de aceasta. Ceea ce intră în contradicţie flagrantă cu îndemnurile de a ne rezolva problema graniţelor prin acord direct cu sovieticii…. (Atitudine reiterată în 1944, cînd emisarii români întru armistiţiu erau trimişi înspre ghearele Moscovei). Această justificare devine de-a dreptul penibilă, în clipa în care SUA reia relaţiile oficiale cu URSS, continuînd însă a pretinde că nu ne recunoaşte reunificarea ….din consecvenţă faţă de o veche doctrină de susţinere a ruşilor albi, devenită evident caducă. Ciudat- recunoaşte Ţurcanu- oprindu-se însă cuminte aici, lăsîndu-ne pe noi să facem ultimul pas. Mai credibile/consistente sînt explicaţiile "colaterale", care transpar în plan secund, din pledoaria domnului Ţurcanu: 3. SUA ar fi folosit chestiunea Basarabiei ca factor de presiune, pentru a ne forţa concesii economice , adică a ne da jos garda de protecţie a intereselor naţionale, facilitînd penetrarea nestingherită a capitalului american/evreiesc. Ceea ce corespunde revelaţiilor lui Gh. Brătianu (în cartea sa din 1939 -"Acţiunea politică şi militară a României în 1919") despre ce s-a întîmplat de fapt la Paris în 1919, cînd primul ministru Ion Brătianu, arhitectul României Mari (cu care Gh. Brătianu era in corespondenţă) s-a confruntat cu grupurile de interese afaceriste americane, cu mandat filosemit, ce obstaculau recunoaşterea unor drepturi istorice scump plătite de România. 4. SUA ar fi urmărit cu maximă atenţie situaţia minorităţilor (de fapt, a celei evreieşti) în România şi Basarabia, fiind un barometru al animozităţii arătate de etnicii evrei din Basarabia faţă de "ocupaţia" romanească- care a avut explicaţii istorice (împlinirea rolului anti-românesc a colonizării ţariste, de după 1812), sociale (modul în care erau percepuţi/trataţi evreii în România, contrapus perspectivelor de emancipare deschise de revoluţia din 1917) şi economice (stînjenirea comerţului peste Nistru, sursă de bunăstrare pentru intermediari) şi a dus la tensiunile din 1940-41, de care se ocupă Goma în cartea care l-a consacrat ca "antisemit". Ne apropiem astfel de miezul lucrurilor, pe un drum spre adevăr periculos, în contextul mutării Fanarului (luminii) la est la vest, a satelizării americane a Romaniei, a legilor de intimidare anti-naţionalistă impuse acum în neocolonie. De aceea trebuie să apreciem tactul strategic de care a dat dovadă doctorandul Mihai Ţurcanu, modul în care a reuşit să scoată la lumină fondul/miezul, învelindu-l într-o pojghiţă atenuantă, făcînd concesii aparente, de suprafaţă (în timp ce atîţia alţii fac invers, apărînd un românism sonor/găunos, trădat în adîncime). Căci explicaţia, singura plauzibilă, a atitudinii americane, aparent de neînţeles, cheia acestui dosar cheie, a cărei formulare explicită e evitată de cel care o revelează cu prisosinţă aici este: politica americană faţă de România a fost determinată de interesele evreilor. Lucrul acesta rezultă clar şi univoc din analiza faptelor, nefiind necesar să tranşăm, în problema generalizării: dacă e vorba de subordonarea întregii politici americane intereselor oligarhiei evreieşti sau de o particularitate a politicii americane - în sectorul românesc. Reţinem însă şirul ambasadorilor americani trimişi la Bucureşti, care s-au ocupat prioritar de susţinerea intereselor comunităţii israelite de la noi, aceasta fiind, mai mult sau mai puţin pe faţă, marea lor misiune (vezi de exemplu memoriile lui Benjamin Peixotto- "Istoria misiunei mele in România", întărite de memoriile lui A. Stern) . Situaţie care nu s-a schimbat pînă azi (a se vedea cine ne-a fost trimis de la Washington după 1990, ca să ne vegheze la trecerea prin tranziţie… pînă la pragul ANRP/DNA etc). Puteau sprijini aceste forţe supranaţionale "Procesul comunismului?", avînd în vedere rolurile jucate de actorii tragediei? Aveau vreun interes să o facă? Puteam înainta noi în direcţii neavenite stăpînilor "elitelor civice" angajate ca mercenari- ca să paralizeze lupta pe care o simulau? Sau am continuat, agitîndu-ne orbeşte, să ne irosim/sacrificăm degeaba, împlinind o tragică tradiţie păguboasă? Chiar şi "bizara" "slăbiciune" a americanilor (ca şi a altor occidentali) faţă de imperialismul stalinist , în raport cu atitudinea intransigentă faţă de cel hitlerist- explicată prin neconvingătoare artificii (aparent reţinute şi de Ţurcanu)… se lămureşte imediat, dacă observi poziţia antagonică a celor două imperii faţă de evrei: unul apărîndu-i de ameninţarea exterminatoare a celuilalt. Nu ai cum admite simetria totalitarismelor, compara onest ferocitatea genocidurilor, dacă lucrezi pentru o agendă filosemită. Nu ai cum permite românilor să-şi onoreze martirii închisorilor, dacă au fost de partea neconvenabilă celor ce au folosit Comisia Aliată de Control sau Tribunalul Poporului . Lucrurile ar fi trebuit să devină evidente oricărei minţi destupate. Ne aflăm într-un caz cras de tip "Ghici ciupercă ce-i?". Şi totuşi…. mulţi încă par a nu înţelege. Ba chiar , înţeleg tot mai greu! Cum se poate explica cecitatea generală, faptul că nu cresc în conştiinţa românilor adevăruri cum ar fi acela că americanii, cît timp slujesc intereselor evreieşti, nu ne pot susţine împotriva altor state care slujesc aceleaşi interese - cum era URSS-ul din 1944? SUA a fost aliatul firesc al celor care reclamau revenirea Basarabiei la imperiul sovietic. De-abia ulterior, cînd s-a stricat prietenia de dincolo de Prut (datorită plecării în masă spre Israel a tovarăşilor de drum ce au pus umărul la Revoluţia din Octombrie) s-a trecut la faza "războiului rece", care ne-a făcut zob, urmată de stupefianta metamorfoză postdecebristă- şi ea explicabilă coerent într-un singur fel (acela al cărui formulare clară a fost interzisă prin lege…). Cîte puncte trebuie să se afle pe o dreaptă , pentru a prezuma coliniaritatea lor neîntîmplătoare? Totala desconsiderare- la noi- a istoriei reale a imperialismului american, prin nimic mai prejos decît cele concurente, e deja mirabilă. Dar ar trebui să ne ardă măcar întrebarea : de ce s-a crezut, în asemenea hal, în Romînia, în "prietenia" americană, în ciuda realităţii? ( Şi asta pînă la pragul slăvirii bombardamentelor din aprilie 1944, umplerii puşcăriilor comuniste cu rezistenţi distruşi care aşteptau pe americani, prinderii firavelor forţe de renaştere postdecembristă sub pulpana agenturilor americane)? De ce s-au lasat cotropiţi românii de amăgirea benevolenţei americane? Atît de adînc şi masiv a pentrat această toxină intelectuală, încît mulţi s-ar simţi şocaţi de teza expusă aici (dacă ar da de ea), percepînd-o ca pe un atac la temeliile conştiinţei, ca o injurătură de mamă, un scuipat pe icoane. Nu se poate ca şi americanii să ne fi făcut sau să ne facă rău, să ne stînjenească creşterea neamului! Numai ruşii , nemţii, ungurii, turcii ne-au stat în cale, în apărarea intereselor lor…Ceea ce, desigur, nu trebuia să producă rătăcirea xenofobiei…. Explicarea fenomenului printr-o răspîndire naturală, extinderea mirajului colectiv realizîndu-se prin naivitate contagiantă, nu ne poate satisface discernămîntul. Trebuie să mai fie ceva. Dar despre asta, nu s-a scris încă teza de doctorat… Ioan Rosca 21.8.2020 |