|
Nu mai revin la consideraţiile despre gradul de periculozitate/specificitate al virozei Corona, despre legitimitatea/eficacitatea măsurilor neobişnuite- impuse brusc în toată lumea, despre manevrele de dezinformare, despre interesele mercantile, despre rostul manifest totalitar al presiunii spre vaccinare (întru eliminarea autonomiei imunitare), despre slăbiciunea înspăimîntătoare a rezistenţei etc. Să ne oprim acum asupra absurdităţii ţipătoare, care ne învăluie- ce pare desprinsă din Rinocerii lui Ionescu (sau dintr-un film de Bunuel) şi nu provoacă reacţia firească. Privind în jur, constatăm îngroziţi o supunere stranie faţă de pretenţii ale uzurpatorilor statelor de-a dreptul stupefiante, admiterea "argumentării" cras aberante a măsurilor arbitrare, cărora nimeni nu le studiază efectul. Deşi au efecte catastrofale asupra multora ( e drept- din plevuşcă) nicăieri nu apare vreun partid, vreo mişcare consistentă de opoziţie faţă de schimbarea radicală a politicii de gestiune a crizelor medicale (bolilor contagioase). Mondializarea e deci împlinită binişor. Ciudat. Nici o mişcare politică împotriva "resetării" nu ajunge, nicăieri, la reprezentare politică. Nici măcar controlul public al "laboratoarelor"- cuibuşoare drăceşti în care se cultivă/fabrică microbi (ca la Wuhan… )… nu este un subiect de dezbatere. (Incit putem fi bombardaţi continuu cu viruşi si contraviruşi, după nevoi). Omenirea se supune docil- la orice dictat, se arată convinsă imediat de orice prostie, nu pretinde dovezi, aşteapta cuminte deciziile inţeleptilor conducători… care sporesc nestingherit haosul. Să fie actuala generaţie, produsă de civilizaţia "emancipată", atît de castrată de discernămînt încît nu mai poate reacţiona firesc atunci cînd e asaltată de absurditate? Sau noi nu mai avem posibilitatea de a observa pulsul real al semenilor noştri, din cauza ecranării mediatice a realităţii, deturnare de referenţial care explică şi imposibilitatea agregării rezistenţei? Sau, e mai adînc, e vorba de deznodamîntul decăderii umane- acoperită de aparenţele "progresului", liman penibil al socialităţii? Cam asta ar fi spaţiul perspectivei mele, dacă nu aş avea o anume experienţă… Şi anume, aceea de deţinut al lagărului comunist. Dacă e vorba de o absurditate imparabilă, fără forţe cu scopuri precise, cum de totul îmi aduce aminte de experienţa domesticirii noastre, întru fabricarea "omului nou"? Simt intens că, dincolo de deosebirile de detaliu, povestea asta a început- pe fond- în 1917. Încît celor cărora "complotul" li se pare neplauzibil le voi aminti cît de bine a reuşit- data trecută. Aceleaşi scopuri, aceleaşi ţinte, aceiaşi misterioasă putinţă de a impune nefirescul- doar modul de lucru diferă (deocamdată). Esenţa e banală. Domesticirea şeptelului uman, utilizabil în ferma mondială. Nimic absurd- totul perfect logic, pentru cei care duc pînă la capăt dimensiunea rapace a omului, pentru haita strecurată (prin bănci, corporaţii, etc) la cîrma lumii . De ce s-ar opri parazitarea la folosirea "resurselor" ne-umane? Am deci motive solide să cred că nu e vorba numai de o continuitate abstractă- a logicii puterii profitoare- ci de aceleaşi forţe concrete, deci de o continutitate istorică. Experţii îmblînzirii umane, dupa ce au experimentat primele scheme în sfertul nostru de lume, distrugăndu-ne cîteva generaţii, se întind acum peste tot. Cînd vălul de pe ochi va cade (vezi "Generoasa fundaţie") , vom descoperi că aparenta absurditate ascundea o monumentală operă de re-inginerie socială, intreprinsă de urmaşii celor care ne-au tratat à la Piteşti. De data asta nu vom singuri în temniţă. Chiar dacă pacienţii occidentali, lobotomaţi, se vor crede liberi, o să-i vedem prinşi în jug, lîngă noi. Apărarea de boli contagioase va fi noul pretext folosit de moşitorii genocidului comunist, care au făcut doar o pauză de reorganizare, înaintea asaltului final. Doar că de data asta, "disidenţii" vor tace de tot. Ioan Rosca 18.3.2021 |