|
Cînd am pornit la alcătuirea unei enciclopedii a naţionalismului/antisemitismului, credeam că munca/lucrarea de agregare a mesajelor semnificative se va concentra în jurul evenimentelor din epoca interbelică. În căutarea explicaţiilor privind efectele manifestate, a cauzelor înfruntărilor tragice, am fost silit să regresez în timp, adîncindu -mă în trecut - spre straturile profunde. Am constatat întîi că rădăcinile antisemitismului manifestat acut în interbelic, se găsesc în cei 50 de ani dinainte, în care pionierii românismului au dus o luptă dîrză împotriva cotropirii insidioase, a cocoţării în cîrca românilor a noilor veniţi: veneticii penetranţi dar neasimilabili, inteligenţi şi hiper-activi, puternic agregaţi comunitar, folosind oportunităţile contactului cu un popor ne-emancipat speculativ, operînd ca interfaţă comercială bine conectată extern- întru spolierea/parazitarea băştinaşilor, întărindu-şi progresiv poziţia cucerită în cetate (pe măsura invaziei demografice şi acumulării averilor): economică, politică, socială, culturală. Apoi am sesizat că, pentru a nu bate cîmpii artificialităţilor, despre problematici civice închipuite/măsluite, trebuie încă reculat, în cealaltă jumătate de secol 19, cînd a început invazia evreilor la noi, profitîndu-se de slăbiciunea unui organism naţional/statal ce dădea să resusciteze din cenuşa unor secole de distrugere şi decadenţă. Altfel- ai putea crede că s-a stîrnit, din senin, ura rasială/religioasă între diverse neamuri de localnici, aflate de cine ştie cînd pe acest teritoriu. Dar nu m-am putut opri nici la ceasul intrării masive a evreilor în ţară, ca ultim val migrator- ce a folosit proceduri de infiltrare diferite de cele făţiş/violent cotropitoare, care ne-au dăltuit istoria veche ca pe un lanţ de ciocniri, soldate cu exterminări, substituiri, amestecări. Există un prag în jurul anului 1800, de la care începe afluirea masivă a evreilor , continuată şi după 1918. Dar procesul penetrării străinilor de toate etniile pe teritoriul nostru- un spaţiu străbătut de atîţia- acoperă milenii, încît perpetuitatea vechilor băştinaşi, dovedită de supravieţuirea limbii daco-romane, rămîne un tulburător mister, ce ne face să imaginăm nesfîrşite retrageri/deplasări prin/peste munţi. Nu au rămas suficiente mărturii ca să înţelegem mai bine cum s-a produs înfruntarea dintre noii veniţi şi cei deja aşezaţi (care învinseseră în luptele precedente, soldate cu procese de difuzie/asimilare), încît să putem compara aceste valuri vechi cu penetrarea evreiască - care fiind tîrzie, a trebuit să depăşească o rezistenţă formulată naţional şi structurată statal. Am fost împins apoi (printre altele, de contribuţiile istorice ale societăţii "Iuliu Barasch") spre fenomenul colonizării la care s-au pretat domnitorii fanarioţi (ocupanţi străini, instalaţi la cîrma coloniei turceşti, pentru a înfiinţa tîrguri, necesare noilor nevoi ale ciocoimii- dar … fără a pierde "capetele" de pe moşii) spre scrutarea epocii "fanariote", care explică din plin slăbiciunile manifestate ulterior şi arată procesul infiltrărilor şi aservirilor în cascadă recursivă. Asta s-a petrecut în "Ţările Române" atîrnate Turciei... Iar în teritoriile acaparate de imperiul austriac sau de cel rusesc, cuprinse în România Mare la 1918, colonizările masive (inclusiv cu evrei) au constituit principala măsură întru de-românizare. Grecii/ ungurii/ germanii/ ruşii/ ucrainienii/ tătarii au devansat pe evrei în copleşirea/încălecarea/exploatarea slugărimii româneşti- lucrînd şi ca agenţi colonizatori. Dintre ei au provenit, de altfel, după asimilare, şi o parte din naţionaliştii de mai tîrziu- o pătură autohtonizată, deranjată de concurenţa noilor veniţi. A se vedea şi povestea armenilor, sau a aromânilor- folosiţi ca agenţi comerciali în imperiul otoman- raportată la epoca fanariotă: valuri de cucerire fără luptă, premergătoare celui evreiesc- de unde şi sporul de virilitate a antisemitismului respectivilor, cînd s-au pomenit substituiţi din poziţiile profitoare/parazitare. Poate că şi evreii ar fi devenit, pînă la urmă, patrioţi pămînteni, protestînd contra instalării altor valuri de venetici- dacă nu aveau misiune sectară şi dacă nu-i ducea destinul- în final- în altă parte. Plecarea lor după 1944 confirmînd prevenirile celor ce susţinuseră că ei nu pot deveni buni români, ci vor constitui stat în stat. Dialectică lungă….În care etnicul se manifestă cu atît mai social, cu cît stratificarea economică e mai neotribală. Prăpastia ce se cască aici între realitatea luptei pentru supravieţuire şi aspiraţiile geofraternităţii este atît de mare, încît a putut-o acoperi cu doctrine de diversiune numai potrivirea dintre nevoile propagandistice şi cele ale placebo-ului necesar participării la joc. Ar mai fi de remarcat situaţia particulară a generaţiilor care fac saltul din statutul de şerb spre un dram de libertate. Sclavul cu privirea în pămînt ratează fenomenele de rang înalt, prin care se explică situaţia/condiţia sa. Nu ştie de ce munceşte degeaba, unde ajunge ce i se ia- brutal sau perfid, cum se cumulează bogăţiile aiurea. Ura sa se focalizează pe cei ce-i produc suferinţe directe, cu lanţuri cauzale perceptibile: năvălirile barbare, birul, asuprirea boierului, cîinia perceptorilor, judecători nedrepţi etc. La polul opus, feciorii evadaţi de mult la oraş, trec treptat de partea ciştigătorilor, care deschid oportunităţi de descurcare ce nu trebuie ratate. Ei uită- după o vreme- perspectiva obiditului, rămas vită la plug. Ba chiar , devin instrumente de gestiune a masei co-naţionalilor, primind un tain consistent ca să o trădeze, mai ales dacă o "reprezintă". A se vedea istoria politicianismului interbelic, care a făcut praf moştenirea naţionalismului. Să nu uităm că şi limba a fost păstrată în sate şi pierdută la oraş- în teritoriile ocupate de ruşi, austrieci, unguri. Noblesse, oblige…Imbogăţiţii nu au naţie iar bişniţul nu are frontiere. Numai generaţia intermediară, a puilor de ţărani scăpaţi la carte, dar încă păstrători ai iubirii faţă de cei lăsaţi pe brazdă (confundabilă cu nostalgia rădăcinilor/izvoarelor proprii), încă purtători ai vechilor răni, animaţi de un firesc "prin noi inşine"- a putut hrăni xenofobia viguroasă care s-a manifestat la noi, un timp. Situaţie expresiv expusă de Eminescu. Pînă cînd s-au înţeles/asumat rolurile, în maşinăria modernă a exploatării. Situaţie onest expusă de Zeletin. Disponibilitatea de prietenie faţă de străini creşte, pe măsura realizării intereselor proprii, în combinaţii cu ei. Şi chiar la ne-profitori, în timp ce amintirile împilărilor vechi se estompează, creşte disponibilitatea spre umanism universalist. Azi, ruşii nu mai stîrnesc sentimentele din secolul 19… sau din anii instalării stalinismului…. Azi, ungurii pot pretinde drepturi, fără a se ciocni de amintirea modului oribil în care au împilat românii- un mileniu . Azi, austriecii ne pot cuceri o parte din economie, fără a stîrni resentimentele memoriei. Se poate chiar vorbi de prietenia româno-turcă sau de colaborarea tradiţională dintre români şi evrei… Dar în secolul 19, amintirile erau vii, pregnante, grăitoare. Dintr-o experienţă istorică consecvent-dureroasă provine îndîrjirea românilor de atunci contra străinilor, percepuţi ca agenţi de distrugere, aservire, spoliere, disoluţie şi decădere, microbi surpîndu-i dinăuntru sau lupi aservindu-i dinafară. Xenofobia era produsul decantat al vieţii unei comunităţi hăituite de "străini". Cauza reală a urii temeinice care penetrase conştientul şi inconştientul colectiv este deci memoria modului în care curseseră secolele antecedente. Ce arată toate mărturiile scrise ce ne-au parvenit peste veacuri- care nu pot decît corespunde mesajului transmis direct între generaţii? Că românii au făcut trecerea de la oamenii dîrji, demni, liberi, curajoşi, războinici - care erau pînă prin secolul 16- la stadiul tragic de umbre penibile, bîntuind dezarmate si descurajate pe un teritoriu al tuturor prădătorilor, supravieţuind prin laşitate, turpitudine, toleranţă faţă de nedreptate şi ticăloşie. Ori, la acest salt în infern, străinii au avut un rol determinant, ori pe/de unde şi oricum au venit. Cel apărut la graniţe, la cîrma ţării, în vatra satului sau în curtea victimei- era perceput legitim ca prădător, manifestat sau potenţial, aşa cum apare orice "musafir" nepoftit- leu, muscă sau microb- unei familii de animale ce-şi apără supravieţuirea de "ceilalţi". Străinul apărut pe teritoriul tău era un răufăcător/duşman, jefuindu-te tătărăşte, exploatîndu-te turceşte, otrăvindu-te greceşte, cotropindu-te ruseşte/austrieşte, umilindu-te ungureşte, supraveghindu-te (după ce te-a supus)- ca nu cumva să -ţi dezvolţi o societate trainică, capabilă de rezistenţă/eliberare. Mutîndu-ţi şi capitala, întru evitarea emancipării… Făcîndu-te să pierzi păci, după războaie plătite cumplit. Sau, operînd ca agent/parazit infiltrat înăuntru, curea de transmisie a asupririi/prăzii spre toate zările, speculator fără scrupule îmbogăţindu-se din resursele ţării acaparate pe nimic, ciocoi strecurat în cîrca localnicilor, căţărător ajungînd în divane prin paturi de domniţe fan(ariz)ate, latifundiar/arendaş de pripas etc. Toţi- sufocînd devenirea neamului tău. De unde ar veni iubirea de străini, într-o lume a competiţiei nemiloase între triburi/popoare/naţiuni? Umanism mondialist… ancestral? De mii de ani, noi veniţi au măcelărit şi supus valul precedent…Cum ar arăta istoria SUA, dacă eliminarea indienilor ar fi fost urmată de altă sută de episoade analoage, de colonizare/extirpare în cascadă ? Au vrut evreii să se strecoare netulburaţi în venele societăţii româneşti, să colonizeze fără rezistenţă, să se descurce isteţ, ca un fermier care culege fructele/mulge nestingherit animalele sau fură mierea din stupi, fără înţepături? Nu de vigilenţa unui popor prea luminat s-au lovit ei, ci de amintirea valurilor de parazitism antecedente. S-au ciocnit de ura stîrnită de alţi "pionieri"- terminînd cu fanarioţii. Toată istoria veche a României e o provocare/pledoarie irezistibilă pentru xenofobie inductivă: ura contra valului n stînjeneşte lucrarea cotropitoare a valului n+1… Iniţial deci, anti-semitismul ce izbucneşte, aparent încă nejustificat de efecte insuportabile, e un reflex de… anti-grecism (anti-rusism, anti-bulgărism etc.). Ulterior- vin şi confirmările legii inductive… Doar cretinii/vînduţii nu devin anti-americani, în clipa in care aceştia îi înlocuiesc pe ruşi. Ministerul Adevărului Postmodernist Mondial se ocupă acum cu implantarea regresivă a ideii de fraternitate în istorie, ca să ne inunde şi de acolo conştiinţele. Asta e menirea culturii, ăsta e rolul educaţiei- să creeze sens adecvat nevoilor de etapă. Dar artificiul e prea ţipător : nu există temei pentru a iubi străinii ce doresc a se instala în casa ta, de a se înstăpîni peste tine. Chiar şi musafirul mieros, primit din milă, te poate lichida, cînd are ocazia. Aşa merg lucrurile în natură- realitate crudă de la care socialitatea nu poate devia decît aparent, spre paguba credulilor. Ca să nu-şi facă efectul de prevenire, istoria trebuie falsificată sau uitată- în bloc. Dar oamenii simpli ai trecutului, neconfruntaţi cu cosmetizarea sistematică a "memoriei", nu au putut fi îndoctrinaţi metodic, încît să nu mai ştie prin ce-au trecut străbunii lor, "universalizaţi" în lanţ nemilos. Aşa că… îi urau, firesc, pe străini, în conformitate cu umilinţa/furia ce se depusese, picătură cu picătură, durere cu durere, fir cu fir, întîmplare cu întîmplare, an cu an. O realitate trăită colectiv, o luciditate de veghe, pe care Eminescu o exprima încă delicat, în "Doina". Rezultatul infiltrării străinilor la cîrma ţării, acaparării moşiilor, monopolizării gheşeftului comercial şi înstrăinării resurselor - a fost atît de prelung şi manifest catastrofal pentru "rumânul" de rînd, încît nu avea cum vedea cu ochi buni o invitaţie către cosmopolitism, către "deschidere"- înafara si înăuntru. Cine nu se încuie, suportă consecinţele. Neputînd rezista dominării, sărăcia cu substrat etnic a acumulat resentiment. De-abia azi, cînd populaţia e ruptă din rădăcinile ei istorice şi programabilă/domesticită- i s-ar putea însera în conştiinţă ideea beneficităţii primirii şi servirii docile a străinilor. O doctrină absurdă, dar infuzabilă, cu condiţia să fie ştearsă din conştiinţe orice urmă de memorie/istorie, adică să înceapă cultivarea minţilor de la zero, prin tehnicile semnalate de Orwell . Căci altfel, nu ai cum echilibra speculaţiile teoretice cu muntele de fapte (si invăţămintele aferente) care le neagă ferm- dinspre trecut Aşadar, legionarismul românesc e un fruct al antisemitismului, care e un fruct al xenofobiei, care e un fruct al istoriei trăite- cu condiţia conservării discernămîntului. Dîrzenia cu care au încercat cîteva generaţii de români să se opună infiltrării neamului lor cu alogeni- implicaţi, sub numeroase forme, în satelizarea ţării faţă de puteri parazitare şi transformarea ei în scopul facilitării acestei parazitări trebuie pusă pe seama amintirilor extrase din secole de oprimare. Evreii au avut ghinionul de a ataca acest "est sălbatec" după ce "indienii" locali au trecut prin purgatoriul prăbuşirii societăţii lor - datorată , indiscutabil, cotropirii străine combinată cu invazii interne. "Rumânii" deveniţi români au văzut în ei un nou val de paraziţi distructivi, aşa cum s-au dovedit a fi turcii, tătarii, grecii, ungurii, ruşii, austriecii etc. Sovieticii au avut şi ei de înfruntat "preconcepţii" în calea acţiunii lor "eliberatoare" … Cam asta e motivul pentru care legea 217/2015 nu criminalizează doar antisemitismul şi xenofobia prezentului, ci coboară la rădacina "răului": condamnînd rememorarea incorectă politic a trecutului antisemit/xenofob. Iată de ce e declarat delict să îţi arăţi în public înţelegerea faţă de cine ştie ce atitudine "intolerantă" a vreunui înaintaş, din perioada în care se mai opunea rezistenţă cotropirii României. Pare ridicol să impui trecutului criterii, ba chiar să para-retroactivezi, condamnînd penal simpatia faţă de actele înaintaşilor. Dar nu e fără rost. Pe de o parte, se asigură astfel, prin intimidare, paralizarea anticorpilor faţă de agresiunile curente şi viitoare. Se justifică reprimarea apărătorilor cetăţii de către agenţii ce au uzurpat statul, ieşiţi din burta calului troian. Pe de altă parte, se blochează calea înţelegerii legitimităţii xenofobiei vechi, declarată- a posteriori- drept reprobabilă. In mod normal, amintirile poporului ar fi trebuit să ridice un zid în calea "integrării" noastre în Europa (sau a forfotelii agenţilor speculatori/manipulatori străini- la noi).Dar nu mai are cine înfrunta aşezarea noastră cuminte/servilă sub stăpîni şi a slugilor acestora printre noi. Cancerul/sida determină comportarea paradoxală a celulor corpului. Revenim la etosul "închinat" al veacului 18…. Nu mai avem elite ridicate din popor, care să-i inţeleagă emancipator devenirea, suferinţa si nevoile. Încet, încet, răspunzînd chemării de slujire rentabilă, elitele provenite din straturi băştinaşe şi-au identificat interesele cu cele ale colonizatorilor "modernizatori", pe care îi slujesc mercenar. Ţara e lovită acum cam la fel- de străini şi de români. Cu mai mult sau mai puţin succes, aproape toata populaţia, încearcă să participe azi la jaf, fiind interesată doar de pradă, dispărînd linia de demarcaţie între vreun "noi" şi "ei"- etnic. Românimea, sedentară sau bejenitoare, a devenit în bloc răpitoare, se descurcă oricum, se face frate cu orice drac , pe o punte interminabilă, dacă nu va duce în abis. Încît încăpăţînarea cîtorva, net sub masa critică, de a schimba mersul lucrurilor, nu mai are efect/rost- şi fiecare încearcă să se "descurce", prinzînd un tain cît mai consistent din ce se jefuieşte populimii prezente şi viitoare . Imaginea vechilor atitudini bărbăteşti scoţînd în evidenţă decadenţa omului şi urîţenia societăţii, condiţia penibilă a insului domesticit (castrat de autonomie, demnitate, nobleţe, generozitate, spiritualitate)- e stînjenitoare pentru plămădirea falsei imagini -amăgirii fiecăruia în oglindă. Istoria reala nu convine deci nici victimelor re-educate. Iată de ce legea 217 nu stîrneşte rezistenţă. Se mai agita steril cîţiva exaltaţi superficiali, anacronici, izolaţi, nelegitimi. Naţionalismul românesc pare că are numai trecut. Cu toate acestea , povestea lui merită spusă. Nu pentru că s-ar reda viaţă mortului îngropat de tăvălugul nemilos al istoriei, urmă zadarnică a zvîrcolirii sociale. Ci pentru a da minciunăriei teoretice care ne intoxică cugetele cu propagandă găunoasă o lovitură de graţie. Căci fiecare fapt pe care îl găsim, privind în spate, demonstrează falsitatea făcăturilor care vizează condamnarea retroactivă a "xenofobiei". Putem lua oricîte episoade. Cu excepţia cîtorva cazuri de asociere vremelnică întru combaterea vreunui duşman comun (deci tot a unei agresiuni dinafara comunităţilor), vom găsi numai confirmarea nocivităţii intervenţiei străine (atac sau infiltrare) asupra celulei sociale organice.Nici celulele biologice nu primesc materie externă… decît ca hrană; şi nu se integrează în altele… decît ca aliment. Cred că rămînînd strict pe terenul istoriei reale, urmărind efectele fiecărei penetrări, am da xenofobiei o invincibilă justificare. Ceea ce poate arunca asupra creştinismului o bănuială de… cretinism, dacă nu e înţeles mai nuanţat decît o fac habotnicii bunătăţii absolute. De aceea , consider pertinentă concluzia din raportul Comisiei Wiesel (vezi www.yadvashem.org › 1.1_Roots_of_Romanian_Antisemitism.pdf ), pe care nu am făcut, în acest eseu, decît să o justific: "Rădăcinile antisemitismului românesc se împletesc cu originile statului român modern şi cu apariţia bogatei tradiţii culturale naţionale care a însoţit unirea principatelor, independenţa şi crearea României Mari. Antisemitismul care s-a manifestat în România între cele două războaie mondiale a crescut direct din seminţele sădite în evenimentele majore ale dezvoltării ţării începută la jumătatea secolului al XIX-lea.[] toate aceste guverne au reprezentat o continuitate esenţială cu ideile antisemite româneşti care îşi aveau originea în perioada de dinaintea primului război mondial. [] Dar ceea ce a fost nou sub Partidul Naţional Creştin, în timpul dictaturii regale şi mai ales când puterea a fost luată de Garda de Fier şi de Antonescu, nu a fost natura antisemitismului pe care ei l-au adoptat, ci faptul că antisemitismul a trecut din registrul expresiilor verbale şi al izbucnirilor ocazionale de violenţă, în cel al politicii guvernamentale şi al acţiunii de stat.[] Chiar şi această modificare a politicii s-a făcut în cadrul unei continuităţi fundamentale cu ideile care fuseseră parte integrantă din discursul politic, intelectual şi spiritual al luptei din secolul XIX pentru crearea unui stat românesc independent, pe care Antonescu şi acoliţii săi doreau să-l restabilească.[] Sunt suficiente exemple din sferele politice, culturale şi religioase care pot fi citate pentru a sprijini ideea că antisemitismul trebuie tratat ca parte integrală a întregii istorii a României.[] Această presiune externă a provocat multe resentimente elitei româneşti în dorinţa ei de stabilire a autodeterminării şi suveranităţii României, şi a readus în mintea multora întrebări care persistau şi un secol mai târziu, despre loialitatea şi motivaţiile evreilor români care căutau să obţină cetăţenie şi drepturi egale în cadrul statului român.[]O adevărată explozie de antisemitism deschis exprimat s-a produs pe măsură ce dobândirea independenţei naţionale devenea o certitudine. În timpul discuţiilor cu privire la noua Constituţie din 1866, liderii români au început să-i prezinte pe evrei ca fiind principalul obstacol în cale independenţei, prosperităţii şi culturii în România.[]Exprimarea antisemită nu s-a limitat doar la întemeietorii elitei politice româneşti. Ea a fost de asemenea răspândită printre elitele culturale şi intelectuale ale ţării, adică printre oameni instruiţi să înţeleagă importanţa valorilor universale, oameni care, prin geniul lor, au instaurat valorile culturale ale naţiunii.[]Această continuitate de scopuri referitoare la evrei era de înţeles, fiind, în opinia lui Cuza, Goga şi Antonescu, parte a unui proces ale cărui începuturi se puteau regăsi în urmă cu aproape o sută de ani.[]Noua generaţie de intelectuali pentru care antisemitismul constituia parte integrantă a credo-ului lor legionar nu erau pseudo-savanţi de genul lui Cuza şi Paulescu. Ei erau principalii protagonişti ai identităţii culturale şi intelectuale de la jumătatea secolului XX. []În puţinul răstimp care a trecut de la pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de nord – începutul sfârşitului pentru România Mare – şi până la inaugurarea statului naţional legionar condus de Ion Antonescu şi de conducătorul Gărzii de Fier, Horia Sima, siguranţa fizică şi economică a evreilor români s-a deteriorat rapid. Ziua în care ei vor suferi pentru întreaga furie acumulată a unui secol de antisemitism românesc era aproape[]Rădăcinile politice şi intelectuale ale acestor realităţi tragice se întind până la începuturile României moderne. Pentru mai mult de o sută de ani, mulţi dintre cei mai respectaţi lideri politici şi culturali ai ţării au îmbrăţişat antisemitismul şi l-au introdus constant şi perseverent într-un amestec bogat de acţiune şi inspiraţie care a ajuns să reprezinte cultura politică şi viaţa intelectuală în România modernă.[] Holocaustul nu a apărut în România ca un meteorit venit din spaţiu. Şi nu a sosit nici din Germania nazistă.[]Antisemitismul PNC-ului şi al Gărzii de Fier, regimul genocidal şi lunga istorie a negării Holocaustului în România de după al doilea război mondial, toate acestea se bazează clar pe fundaţiile unui secol de antisemitism propovăduit la cele mai înalte nivele ale vieţii politice şi intelectuale româneşti. Separarea, exproprierea, deportarea şi uciderea evreilor nu erau teme noi în anii 1930 şi 1940. Holocaustul a avut rădăcini româneşti profunde şi el trebuie tratat ca parte integrantă a istoriei politice şi culturale a României." Textul acesta dovedeşte că promotorii legilor anti-româneşti ştiu ce fac şi de ce. În schimb, "românii", se fac că nu pricep miza, căci dacă s-ar apuca să opună rezistenţă scoaterii în ilegalitate retroactivă a patriotismului înaintaşilor- inevitabil xenofob- ar putea fi încarceraţi …. pe baza legilor emise de actualii guvernatori ai ţării. Laşitatea/frica au puterea de a se camufla sub tot felul de teorii . Dar e cineva care chiar nu ştie de ce se întîmplă toate astea ? Ioan Rosca 23.8.2020 |