Scrisoare deschisă către Claudiu Secaşiu


Domnule Secaşiu,

     Vă scriu dvs., solicităndu-vă opinia avizată faţă de politica informaţională a CNSAS, pentru că aţi reacţionat cu interes la propunerile mele privind organizarea spaţiului de reflectare a crimelor comunismului (sintetizate în articolul prezentat la conferinţa de la Merrida, în octombrie 2006 (http://www.ioanrosca.com/education/articles/organising_a_public_information_space_about_the_crimes_of_a_totalitarian_regime.pdf).
     M-aţi primit în audienţă, dîndu-mi ocazia să-mi expun ideile în faţa unui grup din conducerea CNSAS, care s-a arătat doritor să colaborăm. Am explicat atunci importanţa definirii adecvate a specificaţiilor, înainte de a se trece la dezvoltare, a asigurării din start a conectibilităţii externe, politicii flexibile de acces, căilor de evoluţie a sistemului. V-am semnalat riscul la care vă expuneţi dacă nişte programatori interni fără orizont vă cîrpesc un sistem informaţional rudimentar, sau dacă apelaţi la o firma externă căpuşă, interesată să vă fagociteze bugetul. Am precizat apăsat că vă ofer gratis consultanţă expertă şi pertinentă, din voluntariat, dedicat unei cauze nobile.
     M-am aşteptat la suspiciuni şi meschinării, dar nu la reacţia incalificabilă a şefului sectorului dvs. informatic. Acest dinozaur al programării ceauşiste, evident depăşit, după ce m-a ascultat într-un hol, în picioare, în faţa toaletei, mi-a spus textual "Asta e filozofie!". I-am spus şi eu pe şleau că în lumea în care se face informatizare serios, programarea e doar şantierul de construcţii, cheia proiectelor fiind alcătuirea arhitecturii şi mai ales ingineria specificaţiilor - care lui îi apare "filozofie". Am simţit că la această obtuzitate contribuie interesul pentru potenţiale contractări cu chilipir, că deranjez tocmai "filozofînd" despre modul în care funcţionează escrocheriile software. România e un teren ideal pentru acest gen de "inginerii" subtile. (Am denunţat fenomenul în conferinţa ICVL http://fmi.unibuc.ro/cniv/2006/disc/icvl/documente/pdf/met/12_rosca.pdf ).
     Din păcate, echipa de "tehnicieni" cu care v-aţi procopsit (prin nepotism, negligenţă sau sabotare) nu pare pasionată de dezvăluirea crimelor comunismului ci agăţata ferm de posturi călduţe. Nu m-a mirat că nu am mai fost căutat. Am insistat tot eu, găsind din nou deschidere la dvs. După care, am fost contactat de o doamnă, responsabilă cu comunicarea, care dorea să o ajut în organizarea unei expoziţii multimedia. Cînd i-am explicat că nu acesta e proiectul meu, recomandîndu-i să caute o firmă specializată în aşa ceva, m-a tratat într-un mod care m-a silit să pun punct conversaţiei.
     Nimic nu a putut împiedica dezvoltarea haotică a sistemelor informaţionale ale unor instituţii, ce ar fi trebuit să formeze un univers coerent. Cei care puneau bazele fiecărui sistem nu se ocupau nici de propria lor consistenţă, nicidecum să se concerteze, cum le sugeram eu, pentru a stabili o strategie comună, care să dea naştere unui spaţiu distribuit evolutiv, de reflectare a crimelor comunismului. Văzînd că nici IICC (domnul Marius Oprea), nici Arhivele Naţionale (domnul Dorin Dobrincu) nu-mi dau atenţie, am revenit la CNSAS, fiind primit din nou cu amabilitate. Am expus modul în care ar trebui tratată arhiva uriaşă de documente recent livrată de SRI, pentru creşterea reperabilităţii, ţinîndu-se cont şi de politica fluctuantă de acces. Domnul Csendes, noul director, m-a ascultat cu multă atenţie şi m-a aprobat. Doamna responsabilă cu organizarea arhivelor, care a asistat la discuţie, mi-a descris situaţia precară în care se aflau resursele de informatizare. Am explicat că tocmai acesta era scopul meu, optimizarea folosirii resurselor. Urma să fiu contactat cînd lucrurile se liniştesc (mutarea, depăşirea blocajului creat de Curtea Constituţională). Nu am fost căutat de atunci niciodată. Nu ştiu ce calitate structurală are actualul dvs. sistem informaţional, cum se integrează cu al celorlalte instituţii implicate în problema crimelor comunismului, dar am motive de pesimism.
     Scopul acestei scrisori este de a vă solicita o lămurire, o explicaţie dinăuntru. Este vorba numai de tipica incompetenţă, speriată de "concurenţă", de tipica dezorganizare a instituţiilor româneşti ? Sau de frînarea, pe cele mai variate căi a activităţii instituţiei dvs. de către cei care nu au interes să reuşiţi? Sau în fine, de ceva personal, de atitudinea ostilă a unora faţă de mine?
      Ajungem aici la o întîmplare, la care nu mai am alt martor decît dvs. - ceea ce mă determină să vă rog să o confirmaţi. Sper că vă amintiţi discuţia pe care am avut-o la dvs. în birou, cu domnul Ticu Dumitrescu. Venisem să vă cer sprijin în dosarul P35/2006 (genocidul comunist şi acoperirea lui după 1990) pe care îl deschisesem la procuratura militară. Voiam să vedem împreună cum ar putea CNSAS/ul să sprijine acest demers, împlinindu-şi menirea, ce nu trebuie redusă la a deconspira selectiv nişte informatori. Aţi arătat simpatie pentru iniţiativa mea. În schimb, spre stupefacţia mea (şi vreau să ştiu dacă şi a dvs.), domnul Ticu Dumitrescu m-a tratat cu neînţelegere, duşmănie, agresivitate.
     Fusesem colegi de baricadă în 1990 (el m-a cooptat între fondatorii Alianţei Civice) împărtăşind aceeaşi poziţie "radicală" în multe situaţii, încercînd să combatem tendinţa multora de colaboraţionism. Ne arătasem reciproc simpatie. Eu am încercat să-l apăr de acuzaţiile unor deţinuţi politici respectabili. El a transmis scrisoarea mea deschisă către Congresul foştilor deţinuti politici, în care declaram că nu voi recunoaşte statul român şi nu voi reveni la practicarea normală a profesiei, dacă nu li se face lor dreptate (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/scrisoaredeschisaafdp.asp.htm ). Aşa am şi facut. De aceea, domnul Dumitrescu m-a tratat cu multă căldura şi consideraţie la reîntîlnirea noastră din 2005, cînd mi-a înmînat albumul foştilor deţinuţi politici, pentru a-l pune pe site (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/afdpr/album_eroi/default.asp.htm). Nu a semnat însă documentul lansat de mine la 8 mai 2006 "Apel pentru înfiinţarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor comunismului" (http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm) spunîndu-mi (la telefon) că el nu se poate delimita din păcate de Comisia Tismăneanu, deşi ştie că am dreptate.
     Ştiţi cumva ce s-a putut întîmpla pentru ca domnul Ticu Dumitrescu să lupte după 2006 împotriva anchetării penale a crimelor comunismului, el care după 1990 făcuse demersuri ample în acest sens? Aveţi vreo idee de ce a încercat în acea discuţie să mă convingă să retrag plîngerea P35/2006, să încetez orice act în direcţia condamnării în instanţă a criminalilor comunişti şi obligării statului român la despăgubiri? Mi-a spus atunci (vă amintiţi?) că pretenţiile unuia ca Vatamaniuc, sau Caraza (care primeşte indemnizaţie maximă pentru 24 de ani de puşcărie) sînt o neruşinare, avînd în vedere cît de mult a obţinut el pentru foştii deţinuţi de la statul român (sărac, slăbit, care nu trebuie lovit cu pretenţii, tocmai acum cînd se duc tratative pentru mărirea indemnizaţiei acordate supravieţuitorilor). După explozia cazului Orăşel, el a lansat chiar un apel public în care cerea deţinutilor politici să nu recurgă la instanţe. I-am răspuns atunci politicos că nu-i contest punctul de vedere, dar nici el nu-l poate obliga pe un Caraza să se declare mulţumit şi să nu ceară pedepsirea criminalilor şi confiscarea averilor făcute de ei. I-am explicat de ce cred eu că statul român nu trebuie lăsat în faţa pretenţiilor pentru holocaust, nedublate de calculul daunelor datorate victimelor genocidului comunist. Şi atunci, domnul Dumitrescu mi-a spus că va face tot ce poate pentru a-l determina pe Voinea să închidă dosarul. Şi efectiv, pare a fi făcut demersuri în acest sens. E cam mult. Şi deasemenea e prea mult ca, după lunga istorie de colaborare dintre noi, el să mă trateze, în faţa dvs., de arivist periculos, care se caţără pe suferinţele deţinuţilor politici. În revanşă eu i-am menajat imaginea, pînă acum. Dar după 20 de ani, românii au dreptul la tot adevărul, ca să poată judeca ce s-a întîmplat cu ei.
     Vă rog deci, în măsura în care vă puteţi exprima un punct de vedere, să-mi răspundeţi public la întrebarea: a fost atitudinea CNSAS faţă de mine influenţată şi de Ticu Dumitrescu?
     Dacă da, cum vă explicaţi această poziţie? A fost doar supărarea că am pus pe Internet opera domnului Cicerone Ioniţoiu, cu care nu am reuşit să-l împac? (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/default.asp.htm) . Sau era ceva mai grav, atitudinea mea contravenea unor înţelegeri pe care domnul Dumitrescu le acceptase, tulbura apele unui consens secret?
     Dacă nu, de ce credeţi că am fost tratat cu dezinteres sau ostilitate de către cei care aveau sarcina să ducă CNSAS/ul spre o împlinire? Mai sînt şi alţii care mă consideră un provocator periculos? De ce atitudinea unora ca dvs. sau domnul Csendes faţă de iniţiativa mea au rămas izolate şi nu au putut produce vreun efect?
      Sper că simţiţi că aceste întrebări personale, vizează limpezirea evoluţiei societăţii civile.

     Ioan Roşca, 25 august 2010

<<< Închidere >>>