Editoriale şi tablete - Aprilie 2020 (2)
Rechizitoriu neputincios al genocidului continuat folosind Coronavirus

Aşadar, şi în ipoteza legitimitaţii carantinării generale contra epidemiei, este clară vinovăţia Sistemului care ţine în gheare România, pe care a debilitat-o şi apoi scoas-o la tarabă pentru clienţii externi. Cu atît mai gravă este activitatea/răspunderea clicii rămase la putere după 1989- dacă respingem legitimitatea măsurilor luate contra acestei epidemii virotice şi le denunţăm ca încercare de a zdrobi reflexele remanente de libertate/demnitate- ce stau în calea supunerii totale a turmei exploatate.
Text integral
Marţi, 21 aprilie 2020
Pe cine a reprezentat Paul Goma în "Saptămâna Roşie"

Ca si Soljenitin, Goma a facut un mare efort de documentare/argumentare, mînat de dragostea faţă de adevăr, neamul său şi rădăcinile sale basarabene. Punîndu-şi la bătaie capitalul de imagine şi forţa de convingere, a scos din penumbra creată de laşitatea intelectuală colectivă informaţii/documente din surse ocultate. Cei care l-au hăituit pentru poziţia patriotică şi demnă ştiu foarte bine că în spatele "bibliografiei (selective)" folosite/indicate în cartea se află muntele textelor eliminate metodic de Judecătorii la putere, referitoare la istoria conflictului dintre băstinaşii români şi imigranţii evrei, intre 1789 şi 1989 (ca să rotunjim două secole). Căci a începe povestea confruntării în 1941, sau 1940, sau 1917, sau 1879, sau 1866- e deja o falsificare (ţinînd cont şi de colonizările practicate de ocupanţi -ruşi, austrieci , unguri- în teritoriile româneşti reunite în 1918). Întru sfidarea "amneziei" care l-a rănit/scîrbit pe Goma, îmi permit să completez trimiterea dv. cu piste de studiu pe care nu le abordează în carte, dar pe care le-ar fi putut invoca, dacă s-ar fi stîrnit o adevărată dezbatere. Grăbindu-mă , nu mai corectez/complez/precizez paginile/ fragmentele/ aspectele de interes, mă rezum la a le semnala existenţa. Îmi cer scuze pentru lunga dar foarte incompleta enumerare, dar Goma merită ca cititorii săi să ştie că el a reprezentat o parte semnificativă din cultura română, condamnată de duşmanii ei la uitare.
Text integral
Miercuri, 15 aprilie 2020

< Pagina principala Piata Universitatii 2005