|
|
Editoriale şi tablete - Septembrie 2020 (3)
|
Un raţionament despre distanţarea socială, ca alternativă la vaccinare
[] Dar să admitem că am fi devenit atît de tare încorporaţi în muşuroiul social, încît ne-am pierdut şi ultima brumă de autonomie existenţială, deci interesul colectiv prevalează faţă de cel propriu (pentru că se poate impune acestuia, cu justificările ideologice conexe). E treaba ta dacă preferi riscul contagierii de la vecin… celui a îmbolnăvirii de la vaccin- dar noi nu te lăsăm nemarcat/nemodificat, ca să nu poţi răspîndi boala altora (deşi… şi aici se ascund nişte probleme). Societatea normativizată ne-ar putea deci vaccina împotriva voinţei, injectîndu-ne ca pe un animal- prins în cămaşa de forţă, sau recurgînd la alte "incitative" (amenzi uriaşe, puşcărie etc). Poţi însă să spui: mă angajez să mă izolez/carantinez, acceptînd mijloacele de a se verifica respectarea carantinei- numai ca să nu fiu vaccinat. Ce ţi se mai poate replica atunci? În numele a ce ai mai fi injectat forţat- din moment ce iată, se face acum mega- demonstraţia că poţi proteja pe alţii şi altfel? Toată campania de izolare pentru Coronavirus poate fi invocată de oricine, ca temei pentru refuzul vaccinării! (Chiar dacă, probabil, s-a urmărit scopul invers- ca lumea, exasperată de efectele "distanţării sociale", să solicite vaccinarea salvatoare….). Plus posibilitatea testării (sigură- din moment ce există şi vaccin), care poate să arate că nu eşti bolnav, deci nu poţi avea răspunderi pentru efecte ipotetice, pe care nu le poţi produce. []
|
|
Joi, 10 septembrie 2020
|
|
Scrisoare deschisă istoricului Livia Dandara
Dintre numeroasele subiecte pe care le-am dezbătut, destul de pătimaş, rezonant sau contradicoriu, voi aborda acum doar problema istoriei, descompunînd-o în două mari laturi, care compun ecuaţia pertinenţei oglindirii realităţii într-un spaţiu secund de mesaje: a conţinutului şi a metodei (adică a istoriei trăite de o comunitate, versus cea profesate de unii, întru reflectarea primeia). Încerc să-ţi semnalez cum a reuşit discordanţa crescătoare pe prima latură să ne strice bucuria colaborării pe cea de a doua…. []
Să nu pleci cu impresia, greşită, că nu ai avut un continuator- fie el şi de alt tip decît îţi face plăcere. Nu are cine ne lămuri dacă asta are sau nu vreo importanţă… Stabilim fiecare ce ne mai poate face sens.
Rătăcirea în labirintul fişelor pe care le-ai acumulat cîteva decenii, cu migală, pentru a compune fresca monumentală a interbelicului românesc, fusese o ambiţie la care probabil nu ai estimat just amplitudinea excesivă. Rămînea să pui cap la cap acest ocean de cioburi reflectante, încît să compună o imagine coerentă, sintetică, convingătoare. Şi asta, în condiţiile în care noua răsturnare radicală din Romînia, perechea celei din 1944, scoatea la lumină o sumedenie de elemente/ documente noi, şi impunea nenumărate reconsiderări- de detaliu şi de perspectivă. Nu puteai, de exemplu, lăsa destinul actorilor tăi interbelici, fără epilogul distrugerii lor în puşcăriile comuniste. Ceea ce, adăugîndu-se la presiunile de participare directă la tulburările prezentului istoric- inclusiv pentru a căştiga adîncime în aprecierea fenomenelor cunoscute doar cultural- te-a detereminat să deschizi un alt şantier uriaş, al documentării genocidului comunist.
Am cooperat la acest proiect- dar consider că el a desăvîrşit deturnarea fatală de la misiunea tinereţii tale. Nu ai mai ajuns la ansambalarea finală a istoriei totale a interbelicului, înainte de a avea surpriza tragică a… orbirii. Iată-te rămasă în neputinţă în mijlocul muşuroiului de fişe stocate în dulapurile de pe toţi pereţii…. pe care nu mai are cine să le pună cap la cap corespunzător. Ajungînd mai repede decît trebuia la etajele de jos ale metaforicei clinici prevestite de Buzzati, ai pregătit toată viaţa un război… pe care nu-l mai poţi purta (cam ca Drogo, in finalul din Deşertul Tătarilor)…. Cu ultimele zvîcniri, ai mai umplut, patetic, un dulap cu fişe scrise în orb, despre tranziţia criminală auzită la televizor….
[]
Avînd şi povestea ta pe suflet, alături de obsesiile mele privind înfruntarea complexităţii aneantizante, m-am frămîntat îndelung să găsesc un antidot la această înnecare în oceanul gîndirii globale (la ora actuală, în fiecare domeniu, fabrica de discursuri produce mii de noi mesaje pe zi…). În ziua în care am avut impresia că întrezăresc un început de soluţie, o formulă strategică întru evadarea din capcana cancerului intelectual care stă şi în calea istoriei, te-am căutat (din Maroc…) pentru a-ţi comunica o speranţă şi o veste bună. Speranţa era ca metoda de organizare a "hiperistoriei", schemă de organizare pe care o caut cu insistenţă de atîţia ani, să se dovedească măcar parţial fertilă. Vestea bună era că fiul tău, în peregrinarea sa interdisciplinară, a sfîrşit prin a se dedica intens problemei fundamentale a revoluţionării epistemologiei istoriei (ca memorie colectivă- dar inteligibilă individual)…. deci că ai un continuator în mine, într-un sens mai profund decît reluarea unor studii, pe vreun subiect istoric concret. Iată deci, voiam să-ţi spun, că dedicarea mea acestei problematici nu a avut numai efectul grav al răcirii relaţiilor noastre (datorită poziţionării diferite faţă de unele fenomene, evenimente şi actori) ci a dat şi un rod, ocazionînd o preluare subtilă de ştafetă, pe o temă de acuitate zdrobitoare: lupta cu sindromul rătăcirii între aşchiile reflectărilor, care te-a adus şi pe tine în situaţia ce te umileşte/înnebuneşte.
[]
Îţi scriu astfel, punînd în joc un spor de solemnitate, nu numai pentru ca să îţi recunosc public participarea la epopeea mea de căutare, ci şi pentru că aş dori să ştiu, de ce nu te bucură ce fac, în planul cercetării metodologice privind construirea unor proteze pentru istorici perplexi? Nu poţi trece de iritarea de a nu ne fi pus de acord privind rolurile jucate pe scena istoriei româneşti (deşi e clar că le privim din unghiul personalităţii şi culturii fiecăruia) sau de amărăciunea maternă de a nu fi rămas într-o rezonanţă intimă, fie ea şi golită de ambiţii spirituale? Chiar atit de mult sîntem ataşati de creaţia noastră conştienţială încît contestarea ei ne apare ca afront suprem, încît contrapunerea viziunilor e… respingere existenţială?
Sau…. e vorba doar de depăşirea liniei pînă la care se mai pot clădi castele în nisip, se mai poate stîrni interesul pentru eşafodajele de vorbe? Dacă mai ai puţintică răbdare, sosesc şi eu acolo. Şi în vid, toată lumea e iar împreună…. şi nu are nevoie de ochi.
|
|
Duminică, 6 septembrie 2020
|
|
Geovirusarea strategică: Dezinformarea acoperă copacii, dar pădurea nu se vede… de obtuzitate
Am încercat să-mi conving nişte prieteni, revoltaţi de experimentul de domesticire socială la scară mondială bazat pe "Coronavirus", că putem scruta, înţelege şi explica sensul global al evenimentelor, pornind de la observarea macro-fenomenelor înlănţuite/polarizate coerent, mai curînd decît chibiţînd confruntări (fie şi legitime) în jurul unor fapte diverse şi aspecte particulare.[]
Nu e nevoie de speculaţii complicate ca să sesizezi întreaga maşinaţiune, care acoperă funcţionarea defectuoasă/criminală a sistemului medical, în corelare cu cel economic, informaţional, social, politic. Falimentul civilizaţiei "transmoderniste" este atît de spectaculos, încît nu îl percep/recunosc doar cei ce au interes acut să nu-l vadă/admită. Aceştia, care nu cred că se întîmplă ce se întîmplă cu societatea/civilizaţia ar trebui să ne explice cum văd ei următoarele susţineri/raţionamente, pe care cineva ca mine le consideră evidenţe:[]
1. Corporaţiile farmaceutice (şi firmele mici sau alţi actori colaterali ai acestei industrii gigantice, a căror rol în Sistem e tot mai nesemnificativ) au interes ca omenirea să fie cît mai bolnavă, tot mai bolnavă- pentru ca ele să nu iasă de pe panta "creşterii" economice ponzistice.[]
2 Să intrăm însă în partea superioară, macro-fenomenologică, a stratului lui "cum" ? Ce poate face sistemul multinaţionalelor chimico-faraceutice pentru a determina evoluţia convenabilă- pentru ea- a sănătăţii/imunităţii populaţiei? Dispunem de posibilitâţi analitice de evidentă pertinenţă.[]
3 . Toate acestea se fac cu evidentul sprijin al factorului politic aservit- care poate fi prezumat ca lucrînd în slujba intereselor semnalate anterior. Putem chiar observa mai mult- că măsurile luate acum contra "pandemiei" convin şi agendei de întărire a puterii politice mondiale, ce încearcă- absolut evident- să profite de contextul creat ca să scadă semnificativ nivelul libertăţii individuale- instilînd în conştiinţe legitimitatea acestei cedări radicale de libertate/demnitate- în numele "securităţii". De altfel, e vorba de acelaşi megapol de interese.[]
4. Trecem la problema gestiunii intelectuale a lumii. Cine nu a trăit (inteligent) în epoca-comunistă (cacofonie intenţionată) nu are poate experienţă în a decela o fiziologie culturală orwelliană, încît să sesizeze omniprezenţa maşinăriei de cenzură, dezinformare, diversiune, propagandă, aliniere, îndobitocire. Dar cel ce şi-a dezvoltat acuitatea reperării făcăturilor de virusare a minţilor, va percepe în lumina justă faptul că se poate produce un asemenea asalt împotriva autonomiei existenţiale a persoanei, a funcţionării sănătoase a societăţii (fiind vînaţi anticorpii, de paraziţii sociali!)- fără ca "vectorii de opinie": ziariştii, intelectualii, universitarii să reacţioneze- cum ar fi normal. []
|
|
Vineri, 4 septembrie 2020
|
|
|
|
|
|
|
